„Din culisele cinematografiei“. Povestea iubirii interzise dintre Amza Pellea şi Ioana Pavelescu: „Avusei de la cel de sus o osândă la filmul «Osânda»!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a intra în producţie cu „Osânda“, ecranizare a romanului „Velerim şi Veler Doamne“ de Victor Ion Popa, Sergiu Nicolaescu a fost nevoit să accepte finalizarea, în prealabil, a unui film de actualitate, „de şantier“, „Zile fierbinţi“. Pe platourile de filmare de la „Osânda“ s-a născut şi o idilă, despre care s-a vorbit mai mult în şoaptă, între Amza Pellea şi Ioana Pavelescu.

amza pellea ioana pavelescu webp

Martie 1975. Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, „organul“ de partid şi de stat care îndruma  întreaga activitate cultural-educativă desfăşurată în Republica Socialistă România, refuza să-şi dea acceptul pentru intrarea în producţie a scenariului „Osânda“, adaptare de Anuşavan Salamanian şi Sergiu Nicolaescu a romanului „Velerim şi Veler Doamne“ de Victor Ion Popa.

Pentru a-l îmbuna pe Dumitru Popescu „Dumnezeu“, Dumitru Ghişe, membru al Comitetului Central şi consilier al secretarului pentru Uniunile de Creaţie, i-a recomandat regizorului să realizeze mai întâi un film de actualitate, gen pe care nu-l abordase deloc până la momentul respectiv.

În schimbul filmului „Zile fierbinţi“ a putut intra în producţie cu „Osânda“

„Aşa se numeau filmele regimului, care abordau cu realism-socialist problemele de viaţă. Foarte rar izbuteau unele să fie bune. Eu evitasem cu succes astfel de teme care, indiferent cum ieşea filmul la final, rămâneau un compromis pe care trebuia să-l accepţi. Prietenul meu Francisc Munteanu, care era un maestru al compromisului, îmi propunea adaptarea ultimului său roman, «Copacii mor în picioare», de altfel un titlu minunat“, îşi amintea Sergiu Nicolaescu în memoriile sale. Aprobările au venit imediat, mai exact la 14 aprilie 1975. La nici două săptămâni după aceea, pe 26 aprilie, Sergiu Nicolaescu preda Casei de Filme nr. 5 şi decupajul regizoral pentru „Osânda“.

Filmările au început efectiv la 27 octombrie, după finalizarea filmului de actualitate, „Zile fierbinţi“, turnat într-un timp record de 22 de zile, în luna august. „În schimbul acestui film de actualitate am reuşit să scot «Osânda». Cred că a fost un târg onorabil pentru ambele părţi. În timpul filmărilor, care au avut loc în Dobrogea, la Călugăreni, în Bucureşti, la Snagov, la Sâmbăta şi pe platoul Bucegilor, am avut un noroc uluitor cu vremea. Mergeam cu întreaga echipă cam 200 de kilometri pe zi în căutarea unui loc cu zăpadă şi când ne opream, ca o recompensă pentru efortul nostru, începea să ningă“, povestea Sergiu Nicolaescu.

Scenariul spunea povestea lui Manlache Preda, fostul răsculat de la 1907, care revine acasă după zece ani de ocnă şi doi de război. Învinuit pe nedrept de asasinarea boierului Leon Pârâianu, el fuge în munţi, alături de Rusanda, dragostea vieţii sale. După moartea acesteia şi a copilului lor, la naştere, Manlache cade şi el răpus de gloanţele jandarmului Ion, cel care râvnise, la rândul său, la inima Rusandei.

Distribuţia i-a inclus pe Amza Pellea (Manlache), Ioana Pavelescu (Rusanda), Gheorghe Dinică (jandarmul Ion), Emmerich Schäffer (moşierul Leon Pârâianu), Aimée Iacobescu (Magda Pârâianu), Alexandru Dobrescu (judecătorul Elefterescu), Sergiu Nicolaescu (procurorul Tudor Marian), Ernest Maftei (cantonierul Petrache Sava), Mihai Mereuţă (plutonierul Bobincă), Corneliu Gîrbea (ciobanul Bădin), Vasile Niţulescu (preotul) şi Constantin Rauţchi (găzarul Iordan).

„Amza domina tot în jurul lui cu o graţie şi bărbăţie cum numai la marile personalităţi poţi vedea“

Puţină lume ştie că povestea de dragoste dintre Manlache şi Rusanda, începută pe platourile de filmare, a continuat şi în viaţa reală. Amza Pellea s-a îndrăgostit nebuneşte de Ioana Pavelescu şi cei doi au trăit o vreme împreună, chiar dacă actorul era căsătorit. Despre această poveste de dragoste s-a vorbit multă vreme mai mult în şoaptă sau la nivel de bârfă şi probabil că totul ar fi rămas doar o legendă urbană dacă un coleg de scenă, Candid Stoica, n-ar fi avut inspiraţia de a-i „smulge“ o mărturie marelui Amza Pellea.

Vă prezentăm şi noi astăzi un fragment din interviul înregistrat pe 24 decembrie 1982 şi publicat ulterior de către Candid Stoica pe blogul personal, dar şi în memoriile sale. „«Osânda» a fost pentru mine prima experienţă esenţială în formarea mea ca actor. Am avut norocul să fiu alături de nişte oameni excepţionali, într-o echipă care muncea luminată de har. Sergiu Nicolaescu era într-o efervescenţă de inspiraţie, Amza Pellea domina tot în jurul lui cu o graţie şi bărbăţie cum numai la marile personalităţi poţi vedea, Gheorghe Dinică era fermecător, Sandu David cu o modestie de mare artist lumina cu poezie fiecare cadru, iar Tiberiu Olah a compus o muzică de invidiat chiar şi de cei mai importanţi compozitori ai cinematografiei universale“, a povestit ulterior şi Ioana Pavelescu despre filmul care i-a adus consacrarea pe marele ecran.

Nicolae Ceauşescu a vizionat şi el pelicula la Neptun

Faptul că Sergiu Nicolaescu acceptase să realizeze „Zile fierbinţi“ nu a scutit „Osânda“ de „furcile caudine“ ale cenzurii. La vizionarea din 9 aprilie 1976 cu Dumitru Popescu „Dumnezeu“ şi reprezentanţii de marcă ai Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste s-au cerut scurtări drastice din zona de început şi final a filmului. „La vizionare Dumitru Popescu «Dumnezeu» s-a înfuriat. Era prea multă biserică şi prea multă credinţă. A fost o întreagă discuţie dacă în scena finală Amza Pellea să spună «grijania ei de viaţă» sau «grijania ei de lume». Filmul a fost interzis. În vară, la Neptun, «colonelul» care se ocupa de proiecţiile cinematografice pentru familia Ceauşescu, un om care de altfel mă admira, a prezentat filmul lui Ceauşescu. I-a plăcut şi astfel în toamnă am avut premiera“, amintea Sergiu Nicolaescu.

Pe lângă şicanele cenzorilor, Sergiu Nicolaescu a avut şi probleme de natură juridică referitoare la filmul „Osânda“. Mai exact, Sorin V. Popa, fiul scriitorului Victor Ion Popa, a obţinut încă din septembrie 1975 blocarea de către Centrala „România-Film“ a onorariilor celor doi scenarişti. Ulterior, prin acţiunea 1.219 / 30 iulie 1977 acesta a chemat în judecată atât scenariştii, cât şi Casa de Filme nr. 5, Asociaţia Cineaştilor din România şi Uniunea Scriitorilor, solicitând ca instanţa să constate drepturile sale de autor asupra filmului „Osânda“ şi să dispună asupra drepturilor băneşti care i se cuvin. 

Mai exact, acesta reclama faptul că Sergiu Nicolaescu şi Anuşavan Salamanian au scris scenariul fără a se consulta în prealabil cu el, unicul moştenitor al scriitorului Victor Ion Popa. În cele din urmă, la 11 august 1978 părţile s-au împăcat, stabilind prin convenţie că Sorin V. Popa primea 45% din onorariul total, cât şi din drepturile de folosinţă, Anuşavan Salamanian tot 45%, în timp ce Sergiu Nicolaescu rămânea cu 10%. În schimb, Sorin V. Popa consimţea omiterea sa de pe generic şi de pe orice material publicitar dedicat filmului.

3.351.718 de tichete a vândut „Osânda“ în cinematografe, film care a avut premiera la 9 septembrie 1976, la Sala Palatului din Bucureşti

Amza Pellea: „Fuse neică iar o iarnă tare friguroasă şi fata îmi mai ceru iar un vizon“

Candid Stoica: Cum fuse – na, că o luai pe olteneşte – povestea de iubire de la filmul „Osânda“?

Amza Pellea: Nimerişi la punctu’ slab. La «Osânda» avusei de la cel de sus o osândă. Om în toată firea, îmi pierdui capul şi mă-ndrăgostii de partenera mea din film şi, ca să nu mai fac contabilitate dublă, vorba lui Nea Iancu, plecai de acasă, că fata de care mă-ndrăgostii era, măi băiete, ceva ce nu se există decât în filme, ca să glumim. Avea nişte picioare care porneau direct din gât şi, ca să nu mai pierdem timp cu întrebarea ce s-a mai întâmplat, îţi mărturisesc că idila s-a terminat ca o vâlvătaie care se stinge repede, că fiind iarnă şi frig, fata îmi ceru un vizon. Ce să fac? Dădui din colţ în colţ, că să vezi, că o fi, c-o păţii, vezi Doamne, ca să treacă iarna. Dar avusei ghinion de-o iarnă lungă şi vrând-nevrând, fui obligat până la urmă să-i iau vizonu’... Şi trăirăm în pace şi onor până-n iarna următoare, când fuse neică iar o iarnă tare friguroasă şi fata îmi mai ceru iar un vizon, ca să aibă de schimb. Dar acu’ mă gândii mai mult: bine, fac rost de bani, îi mai iau un vizon, dar ce mă fac dacă la anu’ vine o iarnă şi mai friguroasă şi o să mai vrea iar un vizon? Aşa că mă întorsei acasă cu coada-ntre picioare, iar nevastă-mea, mintoasă, mă primi cu braţele deschise.

Candid Stoica: Dar cum a fost la vânătoarea aia la care ai luat parte cu Ceauşescu?

Amza Pellea: Băi frate, fuse ceva de panopticum. Ceva ce n-am să mai văz: iepuri zburând! Era cam aşa: se mergea într-un grup cu Ceauşescu-n frunte, după care veneau ştabii şi specialiştii în vânătoare, iar la urmă ăştia mai amărăşteni, ca mine. Din dreapta şi din stânga zburau păsări în care trăgea întâi el şi după aia ăilalţi, la indicaţia şefilor cinegetici. Noi, ăştia de la urmă, auzeam indicaţiile de pe margini: «Băgaţi fazanii, daţi drumu’ la potârnichi, băgaţi raţele sălbatice...». Şi păsările zburau şi din dreapta, şi din stânga. Dar, la un moment dat, auzii: «Băgaţi iepuri!». Şi atunci, neică, văzui iepuri zburând. Săracii, zăpăciţii ăia care aruncau păsările, încurcaseră borcanele!

Cum s-a luptat cu lupii cascadorul Aurel Popescu

Cascadorul Aurel Popescu spune că Sergiu Nicolaescu îl aprecia foarte tare pentru că nu l-a refuzat niciodată pe regizor, indiferent cât de periculoasă era sarcina pe care acesta i-o trasa.

„La «Osânda», m-a întrebat Sergiu: «Te bagi la lupi?». «Mă bag», i-am zis. Trebuia să-l dublez pe Mihai Mereuţă. Mi-a adus cinci lupi de la două grădini zoologice. În pădure, lângă Braşov, s-a împrejmuit zona cu plasă de sârmă. Când i-au băgat în cuşcă, s-au luat la bătaie între ei. Nu se cunoşteau. Şi atunci a strigat Nicolaescu: «Acum! Intră la ei!». Şi am intrat, dar n-am scăpat. Unul dintre ei m-a apucat de genunchi, am şi acum semnul. După ce s-a terminat de filmat scena, a zis iarăşi Sergiu: «Acum urmează câinii-lupi, pentru detalii». Vreau să vă spun că a fost mult mai greu. Eu mă antrenasem o lună cu ei. I-am bătut în cap de i-au găsit dracii, ei având însă botniţele puse. Erau câini de miliţie de la Urziceni. Când mă vedeau, urlau! Ei, vă daţi seama ce s-a întâmplat când le-au scos botniţele, pentru filmare. Mi-au făcut hainele ferfeniţă! În concluzie, mai mult m-au hăcuit câinii decât lupii autentici“, a mărturisit cascadorul.
 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite