Prima imagine de pe platourile de filmare ale următorului film „Furios şi iute“. Dwayne „The Rock“ Johnson, aluzii privind viitorul personajului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dwayne Johnson a dat şi câteva indicii despre viitorul personajului său FOTO Hepta
Dwayne Johnson a dat şi câteva indicii despre viitorul personajului său FOTO Hepta

Actorul Dwayne „The Rock“ Johnson, în vârstă de 44 de ani, a făcut publică prima imagine de pe platourile următorului film din seria „Furios şi Iute/ Fast and Furious“, însoţită de un mesaj în care subliniază că este pregătit „să zguduie“ seria.

Luptătorul transformat în actor a distribuit pe platforma Instagram o fotografie alb-negru în care îl înfăţişează pe Hobbs, personajul pe care îl interpretează în franciza de succes, făcându-i pe fani să devină şi mai nerăbdători. Mai mult, „The Rock“ a scris şi un mesaj în care dă câteva indicii despre „Furios şi Iute 8“.

„Când îi răpeşti unui bărbat tot ce este mai important pentru el îl obligi să se întoarcă la origini şi, uneori, acela este un loc periculos. Când am acceptat să-mi reiau rolul am vrut să revin şi să perturb franciza într-un mod foarte cool, ceea ce i-a determinat pe fani să fie curioşi să vadă o nouă versiune a lui Hobbs“, a scris actorul. 

Mai mult, acesta a făcut aluzie la posibilitatea ca personajul lui să aibă parte de un film separat, dar şi la mai multe continuări ale seriei „Furios şi Iute“: „Poate că va exista un spin off, poate mai multe filme «Furios şi Iute» sau poate că Hobbs se va urca pe motocicletă şi va pleca spre asfinţit, pentru a nu mai fi văzut niciodată. Oricum, am avut o primă săptămână de filmări extrem de solicitantă, mă bucur că lucrez din nou cu prietenul meu, regizorul F. Gary Gray, şi că sunt din nou acasă – în studiourile Universal. Dar cel mai important este că voi, fanii din toată lumea, veţi fi intrigaţi de noua versiune a rolului meu.“

furios si iute 8
furios si iute 8

Dwayne Johnson în rolul lui Hobbs în cel de-al optulea film din franciza „Furios şi iute“ FOTO Instagram 

De altfel, şi actorul american Vin Diesel a anunţat în toamna anului trecut că franciza va continua cu o trilogie, după ce a avut discuţii cu producătorii pentru a-şi păstra rolul. În „Furios şi Iute 8“, pe lângă actorii din distribuţia originală – Michella Rodriguez (Letty 'Ortiz' Toretto), Dwayne Johnson (Hobbs), Vin Diesel (Dominic Toretto), Jason Statham (Deckard Shaw), Tyrese Gibson (Roman Pearce) şi Kurt Russell (Mr. Nobody) –, se alătură actorii Charlize Theron (Cipher), Eva Mendes (Monica Fuentes) şi Kristofer Hivju, cunoscut pentru rolul lui Tormund Giantsbane din serialul „Urzeala tronurilor“, însă personajul din film nu a fost deocamdată dezvăluit. 

Cel de-al şaptelea film din franciza de succes „Furios şi iute“, lansat în 2015, a generat încasări totale de 1,5 miliarde de dolari, devenind al treilea lungmetraj cu cele mai mari încasări pe plan mondial din istoria cinematografiei. Singurele două filme care au obţinut încasări mai mari sunt două producţii regizate de cineastul canadian James Cameron - „Avatar“ (2,7 miliarde de dolari) şi „Titanic“ (2,1 miliarde de dolari).

„Fast and Furious 7“ este primul film al seriei care are loc după evenimentele petrecute în „The Fast and the Furious: Tokyo Drift“ (2006), fiind, de asemenea, şi ultimul în care apare actorul american Paul Walker, care a murit în noiembrie 2013 într-un accident auto, la jumătatea sezonului de filmări. După moartea lui Walker, filmările au fost întârziate, iar scenariul lungmetrajului a fost rescris, producătorii apelând la fraţii acestuia, Caleb şi Cody Walker, pentru a finaliza scenele rămase.

   

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite