Regizorul James Cameron pregăteşte trei continuări pentru „Terminator“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul canadian James Cameron pregăteşte trei filme care vor face parte din seria „Terminator“, informează screendaily.com, citat de News.ro.

James Cameron, care a regizat „The Terminator“ (1984) şi „Terminator 2: Judgement Day“ (1991), a declarat pentru news.com.au: „Sunt în discuţii cu David Ellison care deţine drepturile francizei Terminator la nivel global, iar drepturile pentru piaţa din SUA îmi revin, potrivit legii americane, într-un an şi jumătate, aşa că vorbim despre ce putem face. Acum, înclinăm să realizăm trei filme şi să îl reinventăm“.

Ultimele trei filme din seria „Terminator“ - „Terminator 3: Rise Of The Machines“ (2003, r: Jonathan Mostow), „Terminator Salvation“ (2009, r: McG) şi „Terminator Genisys“ (2015, r: Alan Taylor) - au fost primite prost de critici şi nici încasările nu au egalat aşteptările.

„Se ştie că nu am prea mult respect pentru filmele care au fost făcute mai târziu“, a mai spus el. Totuşi, Cameron a complimentat „Terminator Genisys“ la momentul lansării, „de dragul lui Arnold, pentru că este un prieten apropiat“.

Cei doi sunt prieteni de 33 de ani, după cum a mai afirmat regizorul, „aşadar, l-am susţinut mereu şi am încercat să nu fiu negativist“.

„S-a întors“, a comentat Arnold Schwarzenegger, care a dezvăluit că s-a întâlnit recent cu Cameron şi au discutat despre proiect. „Are nişte idei bune despre cum să continuăm franciza. Voi fi în film“.

James Cameron a anunţat în luna aprilie a acestui an că patru continuări ale filmului „Avatar“ vor fi lansate în 2020, 2021, 2024 şi 2025.  

via GIPHY

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite