Telegramă pentru 2 zile!

20 mai: 120 battements par minutes - un film de 2h20 despre SIDA în anii 90, plus ceva politică la 8.30 dimineaţa? O să-l recuperez duminică, înainte de Ceremonie, când se reiau mai toate titlurile din competiţie. Începuse prost ziua.

Le Venerable W, deşi un film de Barbet Schroeder, e un documentar din Birmania despre un Buddhist ridicol şi periculos, care agită apele şi produce conflicte cu nenumărate victime. Deşi spune că urii nu-i poţi pune capăt decât cu iubire, în clipa următoare pare că suferă de o amnezie totală! Buddha e om, nu un zeu! Karma e esenţială şi se poate îndrepta dacă dai de pomană. Bizară remarcă.  

Las Hijas de Abril/Fiicele lui Abril, iar o familie dezorganizată cu repercusiuni şi pe generaţiile următoare. Victimă: un sugar. Bunică, minunata din Julieta lui Almodovar, pe care ai vrea s-o omori! Incest şi o atmosferă apăsătoare. S-a lăsat însă cu aplauze entuziaste: Michel Franco, regizorul mexican, vine în august la Anonimul!

Şi după o lungă aşteptare şi nişte jurnalişti exasperaţi de căldură şi nerădare, Le Redoutable nu se mai dă. Se şuşoteşte că e ameninţare cu bomba. Apar vigilii care ne cer să... reculăm! Nu se mişcă nimeni. Până la urmă, lumea se împrăştie. Se evacuează tot palatul. Apare pe net că după vreo 3 sferturi de oră s-a ţinut proiecţia. La 10 seara era o reluare în Sala Bazin. Se zvoneşte că fuseseră uitate nişte baterii sub un scaun la Debussy! O justificare cusută cu aţă albă. La doi paşi, la Antibes n-au mai mers trenurile. S-a apelat la Uber ca să se mai ajungă la Cannes. Hazavanicius, cu umorul său inconfundabil, declară că probabil Godard o să revendice atentatul. Le Redoutable (titlu misterios şi înşelător, e numele unui vapour, poate chiar un crucişător, care i se potriveşte căpcăunului), povestea realizatorului maoist care terorizează cu filmele sale şi cu o fire imposibilă (deşi poate fi şi genial) a avut şi o nevastă, nepoata de bunic a lui Mauriac. Ea şi-a scris memoriile şi oscarizatul a găsit o actriţă perfectă pentru rol, şi un Garrel bine condus pentru greu suportabilul (care-şi cultivă antipatia) reprezentant esenţial al Noului Val Francez. Realul Jean-Luc a ales să ignore această ecranizare pentru cinefili şi un model de aşa nu, dacă vreţi ca iubirea să nu moară!

21 mai: Sfinţii Constantin şi Elena, o duminică în care Netflix mai prezintă un film cu huiduieli mai anemice, tot stil scenariu TV, un surogat de Woody Allen cu o familie în care nimic nu funcţionează şi toţi se sfâşie, şi un titlu nesfârşit: Povestirile neamului Meyrowitz (noi şi selectate) de Noah Baumbach, cu un Dusty Hoffman şi o Emma Thompson pentru care nu regreţi total vremea pierdută. Sandler şi Stiller îi secondează.

How to Talk to Girls at Parties, o Barbarella nereuşită despre secte bizare de pe alte planete. Iar anii 70. Mai vorbim.

Un film japonez despre Apocalipsă şi extratereştri. Regizor, un Kurosawa fără forţa originalului: Până nu dispărem.

Fortunata lui Castellitto, tristul destin al Norocoasei, iar divorţ sfâşietor cu un copil la mijloc şi un psy care-şi încalcă deontologia. Bine făcut, dar trist…

Şi Happy-end al lui Haneke, un sfârşit nefericit de carieră. O familie care se sfâşie (ştiu, mă repet, dar nu eu, ci subiectele care sunt repetitive). Face zadarnic pe placul tinerilor, încercând să le câştige bunăvoinţa cu accesul excesiv la smartphone. N-a fost o politică prea deşteaptă. Nici măcar Isabelle Huppert nu-l poate salva! Dezvoltăm la final!