Topul actorilor care au primit sume de bani extrem de mici pentru unele dintre cele mai bune roluri ale lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru rolul lui Han Solo, Harrison Ford a primit o sumă de bani destul de mică FOTO Arhivă
Pentru rolul lui Han Solo, Harrison Ford a primit o sumă de bani destul de mică FOTO Arhivă

Deşi pare că la Hollywood, pentru fiecare rol, curg lapte şi miere, pe lângă foarte mulţi bani, în realitate lucrurile stau diferit, iar unii dintre cei mai cunoscuţi actori au fost plătiţi cu sume sub nivelul lor.

Brad Pitt - „Thelma and Louise“

Rolul lui Pitt din filmul „Thelma and Louise“, regizat de Ridley Scott, a fost primul său pas spre succes, din moment ce după această apariţie a fost observat de marile studiouri de la Hollywood. Pitt a primit numai 6.000 de dolari pentru munca la acest film, dar şi-a luat revanşa după ce a apărut în „Ocean’s Eleven“ pentru suma de 30 de milioane de dolari, scrie „Bright Side“.

Ryan Gosling - „Half Nelson“

După succesul pe care l-a avut cu rolul din „The Notebook“, care i-a adus o mulţime de bani, Ryan Gosling a acceptat un rol într-un film cu buget mic, în drama „Half Nelson“. Acesta a primit 1.000 de dolari pe săptămână. În ciuda sumei mici, Gosling a primit cu acest rol prima lui nominalizare la Oscar.

Jennifer Lawrence - „Winter’s Bone“

Pentru rolul din drama „Winter’s Bone“, actriţa debutantă Jennifer Lawrence a primit numai 3.000 de dolari. Dar jocul actoricesc a fost aplaudat de critici, fapt care i-a adus o nominalizare la Oscar. Cu fiecare rol, pentru Lawrence s-au adunat şi zerourile pe cec, astfel că pentru rolul din „Passengers“ a primit 20 de milioane de dolari.

Harrison Ford - „Star Wars: Episodul IV“

Zvonurile au arătat de-a lungul timpului că Ford aproape a refuzat rolul lui Han Solo din cauza faptului că o săptămână de muncă pe platourile „Star Wars“ era plătită cu doar 1.000 de dolari. În final, actorul a acceptat rolul şi a câştigat 10.000 de dolari. Dar, odată cu rolurile în celelalte părţi ale francizei a primit între 500.000 de dolari şi 25 de milioane de dolari.

Jim Carrey - „Yes Man“

Carrey şi-a surprins colegii de platou când a acceptat să apară în comedia „Yes Man“ pentru suma de 0 dolari. În schimb, fără să fie plătit, Carrey a cerut 36.7% din încasările la box office. Filmul a avut succes, iar actorul a dobândit 35 de milioane de dolari. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite