Clotilde Armand explică de ce USR s-a opus finanţării Balkanik Festival 2017: „Susţinem evenimentul, dar trebuie să respectăm legile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clotilde Armand - FOTO Eduard Enea

Liderul USR Clotilde Armand a declarat pentru „Adevărul“ că motivul pentru care s-a opus organizării celei de-a şaptea ediţii Balkanic Festival a fost lipsa fondurilor pentru finanţarea unui astfel de eveniment. Reacţia vine după ce organizatorii festivalului au anunţat astăzi că evenimentul va fi anulat din cauza consilierilor USR de la Primăria Sectorului 1 „care se opun organizării evenimentelor culturale“.

Asociaţia Culturală Metropolis, care se ocupă de organizarea Balkanik Festival, a anunţat astăzi, printr-un comunicat de presă, că cea de-a şaptea ediţie a festivalului de world music, care urma să aibă loc între 8 şi 10 septembrie la Gara Regală Băneasa din Bucureşti, a fost anulată. Potrivit organizatorilor, vinovaţi de acest lucru se fac consilierii USR, în frunte cu Clotilde Armand.

Clotilde Armand a explicat pentru „Adevărul“ care au fost cauzele care au dus la această situaţie, invocând o neînţelegere:

„Susţinem BalKaniK Festival, dar trebuie să respectăm legile! Organizatorii Festivalului BalKanik au fost probabil induşi în eroare cu privire la posibilităţile legale ale Primăriei Sectorului 1 de a finanţa un asemenea eveniment. În prezent, finanţarea activităţilor culturale din bugetul local al Sectorului 1 nu poate depăşi un plafon de 30.000 euro, iar conform legii 350/2005 nu se pot destina fonduri nerambursabile unor proiecte deja începute la data semnării contractului.

La propunerea primarului Sectorului 1 a fost votată în data de 30.06.2017 o nouă hotărâre care ar urma să ridice plafonul de finanţare la circa 200.000 euro, ridicând mari semne de întrebare privind cheltuirea banului public în mod discreţionar. Numai prin această modificare a plafonului s-ar fi putut asigura finanţarea cerută pentru Festivalul Balkanik de 80.000 euro. În acest moment, legalitatea hotărârii care propune majorarea plafonului este în curs de analiză la instituţia prefectului.

Cu alte cuvinte, proiectul de hotărâre pentru finanţarea Festivalului BalKanik nu putea fi votat în aceeaşi şedinţă cu un proiect de hotărâre care stabilea regulile de alocare. Această hotărâre trebuia mai întâi să intre în vigoare. Regretăm modul în care problema finanţării Festivalului Balkanik a fost gestionata de părţile implicate şi ne exprimăm sprijinul pentru găsirea unor soluţii viabile.

Reamintim că USR Sector 1 a susţinut întotdeauna importanţa activităţii culturale. Printre propunerile consilierilor locali USR figurează în acest an şi majorarea bugetului local la capitolul cultură. USR Sector 1 s-a purtat în acelaşi timp garant în fata alegătorilor pentru respectarea transparenţei şi legalităţii actelor administrative. Toate punctele de pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu local de ieri pot fi supuse dezbaterii în şedinţa Cosiliului Local de luni.“

Poziţia organizatorilor Balkanik Festival 2017

Potrivit comunicatului de presă  transmis de organizatori, Balkanic Festival, aprobat iniţial de consiliul Primăriei Sectorului 1, a primit o constaţie din partea USR, cea care s-a opus organizării evenimentului fiind Clotilde Armand, liderul partidului.

Redăm, în continuare, explicaţiile organizatorilor cu privire la anularea evenimentului:

„Anul acesta, organizatorii au fost invitaţi de către Manuela Mureşan, consilier local Sector 1, din partea USR, să facă festivalul în acest sector. Proiectul a fost aprobat în cadrul şedinţei de consiliu local din 30 iunie. Acesta a fost votat cu majoritate, împotrivă fiind o parte din consilierii USR, conduşi de Clotilde Armand, deşi cu o zi în urmă, agreaseră proiectul. Se pare că aceasta s-a opus categoric cheltuirii fondurilor pentru un act cultural, opunându-se proiectului de îndată ce primarul Daniel Tudorache şi consilierii celorlalte partide l-au îmbrăţişat ca fiind un proiect cultural de succes, cu valoare pentru cetăţenii Sectorului 1. 

 

Deşi aprobat, ca urmare a unei contestaţii venite din partea USR Sector 1, al cărui lider este Clotilde Armand, Balkanik Festival a fost din nou propus de direcţia de cultură a primăriei pentru a fi votat în şedinţa consiliului Primăriei Sectorului 1 din data de 26 iulie. Înainte de a ajunge la vot, consilierii USR au părăsit sala, suspendând şedinţa din lipsă de cvorum, din sală ieşind şi consilierii PNL. Deşi mai mulţi cetăţeni cu probleme importante au insistat ca doamna Clotilde Armand să se întoarcă în sala de consiliu, şedinţa a fost suspendată. În absenţa votului, până la o nouă şedinţă, organizatorii festivalului se văd obligaţi să anuleze cea de-a VII-a ediţie, în lipsa timpului necesar semnării tuturor contractelor şi promovării evenimentului. Festivalul Balkanik a avut mereu un standard ridicat în ceea ce priveşte atât calitatea artiştilor, cât şi calitatea organizării evenimentului, astfel că opţiunea de a schimba data sau locaţia nu mai poate fi luată în calcul la această dată.“

Festivalul Balkanik urma să aibă loc cu acces gratuit pentru toţi participanţii, iar trupele care au fost invitate la această ediţie sunt Fanfare Ciocârlia ft. Adrian Raso cu proiectul Devil’s Tale (Canada & România), Mitsoura ft. Jawhar cu proiectul comun Yallah Bye (Ungaria & Tunisia), Dikanda (Polonia), Kollektif Istanbul (Turcia), Barcelona Gypsy Klezmer Orkestra (Spania), Kermesz a l’Est (Belgia), Superstar Orkestra (Suedia), Baltic Balkan (Lituania) şi multe altele. În cadrul festivalului, urmau de asemenea să aibă loc proiecţii de film, expoziţii de fotografie, un târg de meşteri invitaţi din toată ţara, ateliere, performance-uri.

Balkanik Festival este primul şi cel mai mare festival internaţional de world music din România şi Europa de Sud-Est care aduce tradiţiile în contemporan. Evenimentul se bucură de recunoaştere internaţională, primind pentru al treilea an consecutiv EFFE LABEL, oferită printr-un program-pilot al Comisiei Europene, gestionat de Asociaţia Festivalurilor Europene, acordat festivalurilor europene remarcabile.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite