Dispută între Snoop Dogg şi Trump, după ce rapperul îl „împuşcă“ pe preşedintele american într-un videoclip. „Un clovn!“/ „E timpul pentru puşcărie!“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapperul Snoop Dogg a declanşat un val de critici şi de uimire în rândul fanilor şi politicienilor americani după ce a lansat, la începutul acestei săptămâni, un videoclip-pamflet, „Lavender“, în care imită că îl „împuşcă“ pe un personaj ce i se aseamănă preşedintelui american Donald Trump.

Satiră la adresa preşedintelui-„clovn“ 

Snoop Dogg s-a folosit de elementele circului pentru a denunţa excesele lui Donald Trump, prezentându-l drept un clovn desfigurat de razele ultraviolete, dar şi pentru a protesta faţă de violenţele comise de poliţiştii din Statele Unite ale Americii. De altfel, numele preşedintelui a fost schimbat în „Ronald Trump“. Într-o societate dominată de circari, clovnii conduc companii mass-media şi pot chiar să pretindă funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Acesta este mesajul central din noul videoclip al rapperului Snoop Dogg, care spune că aceasta a fost maniera lui de a-şi „exorciza“ furia vizavi de preşedintele Statelor Unite ale Americii.

Regizat de Jesse Wellens şi James DeFina pentru single-ul „Lavender“, rapperul arată în videoclip o viziune de coşmar asupra lumii, în care violenţele ale poliţiei americane şi arestările arbitrare sunt permanent comise asupra minorităţilor.

Ideea videoclipului-pamflet îi aparţine lui Jesse Wellens. Cineastul, pe care amatorii de farse video îl cunosc în calitate de creator al „PrankVsPrank“, un canal de referinţă în domeniul farselor pe YouTube, a acordat, recent, un interviu pentru revista „Billboard“, în care a vorbit despre originile acestui videoclip, arată News.ro.

„Conceperea sa (a videoclipului, n.r.) a coincis cu publicarea online şi vizionarea în direct a agresiunii comise asupra lui Philando Castile şi cu declanşarea revoltelor, în iulie 2016. Am folosit metafora clovnilor pentru a arăta că ceea ce se întâmplă este clovnesc, ridicul. În acest moment, nu mai suntem respectaţi în America”, a spus Jesse Wellens. 

Povestea din spatele videoclipului 

Videoclipul piesei „Lavender“ repune în scenă acel episod tragic, în cursul căruia Philando Castile, un afro-american în vârstă de 32 de ani, a fost împuşcat mortal de un poliţist în timpul unui control rutier.

„Nimeni nu atacă întrebările adevărate, în timpul mandatului acestui clovn de preşedinte“, a comentat Snoop Dogg. Rapperul a declarat că a compus acel remix al piesei lansate de trupa BADBADNOTGOOD în colaborare cu Kaytranada după ce a ascultat versiunea originală pe contul de pe iTunes al managerului său artistic. „Nu am scos niciodată o piesă ca asta, aşadar, când am ajuns în studioul de înregistrare, am început să alunec printre ritmuri, iar acel ritm special era pe aceeaşi lungime de undă cu mine, iar eu am putut să compun versurile întregului cântec dintr-o dată“, a spus el. 

Trump: „E timpul pentru puşcărie“ 

Donald Trump a reacţionat pe Twitter unde a scris că rapperul are o carieră „în derivă“ şi că „e timpul pentru puşcărie“: „Vă imaginaţi ce proteste ar fi fost dacă Snoop Dogg, cu cariera lui în derivă, l-ar fi luat în vizor şi ar fi tras cu pistolul asupra preşedintelui Obama? E timpul pentru puşcărie!“.

Michael Cohen, unul dintre avocaţii lui Trump, a făcut următoarea declaraţie pentru TMZ.com: „E o ruşine totală. Snoop îi datorează preşedintelui un set de scuze. Nu e absolut nimic amuzant într-o tentativă de asasinare a preşedintelui. Sunt cu adevărat şocat şi supărat pe el, deoarece credeam că era mai bun de atât“.

„Cu siguranţă că nu aş fi acceptat aşa ceva nici dacă ţinta lui ar fi fost preşedintele Obama. Cu siguranţă nu accept nici în cazul preşedintelui Trump. Cu toată sinceritatea, nu e amuzant, nu e artistic. Doar pentru că vrei să te ascunzi în spatele unor abilităţi artistice sau a libertăţii de exprimare nu înseamnă că este un demers corect. Snoop ştie asta, însă el s-a jucat prea aproape de limită“, a adăugat avocatul preşedintelui american.

De asemenea, politicianul Marco Rubio, fostul rival al lui Trump din cursa pentru nominalizarea la Casa Albă din partea Partidului Republican, l-a criticat pe Snoop Dogg pentru „un videoclip atât de controversat“, considerând că acele imagini „ar putea să inspire o tentativă de asasinat“.

În tot acest context, Snoop Dogg a reacţionat: „Lumea întreagă face clovnerii în această perioadă, iar Jesse Wellens, regizorul clipului, are atât de multă dreptate în creaţia lui artistică şi în realitate, pentru că, dacă îi priveşti cu atenţie pe aceşti ticăloşi, vezi că ei sunt de fapt nişte clovni“, a zis el.

Snoop Dogg şi Donald Trump au lăsat impresia că erau prieteni în urmă cu mai mulţi ani, însă rapperul a fost unul dintre primii reprezentanţi ai industriei de divertisment care a început să îl critice în mod public pe fostul magnat imobiliar, cu mult timp înainte ca acesta să candideze la funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

Single-ul „Lavender“ va face parte din noul album al cântăreţului american, ce va fi lansat în luna mai. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite