Întrebări pe adresa conducerii interimare a TVR

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu aproape o lună şi mai bine, cândva prin preajma Crăciunului, doamna Doina Gradea, director general al Societăţii Române de Televiziune, iar a luat lumina de la domnul Cristian Zgabercea. Şi el, precum dl. Darius Vâlcov, un om de o valoare rară fiindcă e trimis în judecată pentru o mulţime de matrapazlâcuri comise sub înaltul patronaj al d-lui Nicuşor Constantinescu, bolnavul închipuit de la Constanta.

De altminteri, o sentinţă judecătorească îi interzice d-lui Zgabercea să îndeplinească vreo funcţie de conducere în Televiziunea Română. A fost el îndepărtat încă de d-na Irina Radu, aşa, de ochii lumii, din postul de producător general, dar a rămas şi pentru fosta pedegistă, şi pentru interimară un consilier de taină. Zgabercea este pe mai departe eminenţa cenuşie din TVR.

Ce i-a spus el, dl. Zgabercea, d-nei Gradea? Să introducă pe ordinea de zi a unei şedinţe de Comitet Director o decizie care urma să le interzică angajaţilor TVR să aibă colaborări cu alte organisme media. Comitetul Director, în întregime alcătuit din fidelii doamnei Gradea, din inşi cu musca pe căciula, de foşti propagandişti comunişti, din fii şi fiice de slujitori ai cultului personalităţii şi ai „doctrinei Ceauşescu” a pus capul în pământ şi i-a îndeplinit dorinţa şefei. Puteau oare să zică altfel doamnele Oana Popescu şi Carla Tompea-Haralambie, domnii Sorin Burtea şi Raico Cornea? Nici vorbă! Aşa că gata, s-a terminat cu colaborările, oamenii din TVR trebuie să rămână fideli Bătrânei Doamne din Calea Dorobanţi nr. 191. Aşa vrea d-na Gradea, aşa i-a sugerat dl. Zgabercea, aşa se face! Ca nu cumva cei aflaţi în două luntri să cadă victimă unei politici editoriale contrarii celei atât de sănătoase şi de fidele PSD practicată de TVR.

Sigur, sunt însă şi excepţii. Au primit indulgenţe acei angajaţi ai TVR care colaborează cu Radio România. Oare de ce? Cum se explică această discriminare? De ce această excepţie? Cum de nu a sărit ca ars hiperactivul Consiliu Naţional al Discriminării? Se face oare iarăşi diferenţa dintre stat şi privat? Se ţine cont de faptul că TVR şi Radio România se consideră a fi pe mai departe instituţii surori şi, la un moment dat, chiar se vorbea despre o posibilă viitoare fuziune?

Sau a contat mai curând detaliul, altminteri deloc de nebăgat în seamă,  că atât SRR cât şi SRTV se află sub drasticul control politic al PSD, că atât ferocele domn Georgică Severin, şeful Radioului public, cât şi d-na Gradea care dă acum drastic din coate spre a se vedea înscăunată preşedinte-director general al TVR, au telefon direct cu dl. Liviu Dragnea?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite