Cine sunt cei nouă semifinalişti „Vocea României Junior“: Andra, în lacrimi la momentul eliminărilor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Esra Lepădatu, Maia Mălăncuş şi Ionuţ Ciurea din echipa Moga au cântat piesa antrenorului lor, „Tot mai sus“ FOTO Pro TV
Esra Lepădatu, Maia Mălăncuş şi Ionuţ Ciurea din echipa Moga au cântat piesa antrenorului lor, „Tot mai sus“ FOTO Pro TV

Cea mai dificilă etapă a competiţiei Vocea României Junior, confruntările, s-a încheiat duminică seară. 27 de concurenţi, nouă din fiecare echipă, au luptat pentru un loc în semifinala show-ului, însă antrenorii au fost nevoiţi să ia decizii grele şi să aleagă numai câte trei voci.

Prima bătălie a fost în echipa lui Marius Moga. Antrenorul i-a ales pe Esra Lepădatu, Maia Mălăncuş şi Ionuţ Ciurea să deschidă seara confruntărilor. Cei trei s-au împrietenit la repetiţii, au lucrat foarte bine împreună, însă au intrat în ring hotărâţi să câştige. Au cântat melodia „Tot mai sus“ şi au reuşit să-şi impresioneze antrenorul, însă la final numai unul a mers mai departe, iar alegerea lui Marius a fost: „Vreau să ştiţi că sunteţi toţi trei nişte câştigători. O să merg mai departe cu Maia.“

Confruntările au continuat cu echipa Andrei. Giulia Tabără, Teodor Danci şi Maria Răducanu au pregătit în detaliu momentul prezentat, au învăţat foarte multe lucruri, au fost extrem de serioşi şi dedicaţi şi au făcut tot posibilul să impresioneze încă o dată. Concurenţii au cântat piesa „Flash Light“, au transmis foarte multă emoţie, iar decizia Andrei a fost una extrem de dificilă, a izbucnit în lacrimi şi a spus: „Niciodată nu mi-a tremurat vocea aşa. Aţi fost minunaţi! Momentul a ieşit exact cum ne-am dorit, cum ne-am propus la repetiţii. Aţi reuşit, aţi fost foarte buni! O să merg mai departe cu Teodor!“.  


Vocea Romaniei Junior - sezonul 1: Maia Malancus Ionut Ciurea Esra Lepadatu pe vocearomanieijunior.protv.ro


Vocea Romaniei Junior - sezonul 1: Teodor Danci Maria Raducanu Giulia Tabara pe vocearomanieijunior.protv.ro

A urmat echipa Innei cu Andrei Ciurez, Sonia Apostol şi Eva Margină, care au pregătit o melodie sensibilă, „Ochii tăi“, şi, chiar dacă s-au împrietenit la repetiţii, au intrat în ring decişi să lupte pentru un loc în etapa următoare a competiţiei. Vocile celor trei concurenţi s-au completat perfect şi împreună au transmis emoţie şi foarte multă putere, însă la final numai unul a reuşit să ocupe un loc în semifinală. „Voi merge mai departe cu Andrei!“, a spus Inna şi a mers pe scenă pentru a-şi îmbrăţişa echipa. 


Vocea Romaniei Junior - sezonul 1: Eva Margina Andrei Ciurez Sonia Apostol pe vocearomanieijunior.protv.ro

A doua confruntare din echipa Moga a fost una la fel de puternică. Antrenorul i-a ales pe Andrei Theodor, Adrian Ivan şi Diana Movilă să se bată pentru un loc în semifinală. Juniorii au intrat în ring, fiind siguri de calităţile lor vocale, şi au cântat melodia „Black or white“. Cei trei au electrizat publicul cu energia lor şi i-au făcut lui Moga alegerea extrem de grea. Antrenorul a spus cu lacrimi în ochi: „Bravo! Echipa mea nu se opreşte aici, la confruntări. Vă iubesc pe toţi trei! O să merg mai departe cu Teo!“.


Vocea Romaniei Junior - sezonul 1: Theodor Andrei Diana Movila Adrian Ivan pe vocearomanieijunior.protv.ro

Echipa Andrei a continuat lupta cu Daria Oprea, Melanie Şerban şi Karina Ştefan. Cele trei fetiţe au pregătit o piesă dificilă, „Chandelier“, iar la repetiţii au învăţat cum să aibă atitudine şi să transmită energie. Concurentele au încântat publicul şi antrenorii cu momentul prezentat, iar Andra a fost nevoită să ia o decizie foarte grea şi a spus: „Nici mie nu mi-ar fi ieşit aşa de bine cum v-a ieşit vouă. Am fost cu sufletul acolo, parcă eu am fost pe scenă. A ieşit excepţional. O să merg mai departe cu Karina!“.


Vocea Romaniei Junior - sezonul 1: Daria Oprea Katrina Stefan Melanie Serban pe vocearomanieijunior.protv.ro

Ştefan Badea, Voicu Dumitraş şi George Rotaru au fost aleşi de Inna să intre în ring şi să lupte pentru un loc în semifinala Vocea României Junior. Trio-ul  format s-a bucurat de melodia „Love Yourself“, a avut curaj şi a avut foarte multă energie. Concurenţii au demonstrat că sunt adevăraţi artişti şi au făcut tot posibilul pentru a impresiona. Vocile lor au sunat extraordinar, au transmis emoţie, iar Inna a fost mândră de reprezentaţia lor, însă la final a fost nevoită să ia o decizie şi a spus: „Sensibil aş caracteriza şi eu momentul vostru! Sunteţi foarte frumoşi! Voi merge mai departe cu Voicu!“.

Vocea Romaniei Junior - sezonul 1: Stefan Badea Voicu Dumitras George Rotaru pe vocearomanieijunior.protv.ro

Ultima confruntare din echipa Moga a fost între Daria Rotaru, Jennifer Dumitraşcu şi Denisa Davidescu. Fetele sunt prietene şi le-a fost complicat să fie rivale, însă în cele din urmă s-au pregătit foarte bine şi au intrat în ring decise să meargă mai departe. Au cântat piesa „Empire State of Mind“ şi au demonstrat că au calităţi vocale incredibile. Alegerea lui Marius a fost una foarte grea, însă la final a fost nevoit să decidă: „Alicia Keys ar fi mândră de voi! Eu n-aş putea vreodată să fac ce faceţi voi. O să merg mai departe cu Jennifer!“.


Vocea Romaniei Junior - sezonul 1: Denisa Davidescu Jennifer Dumitrascu Daria Rotaru pe vocearomanieijunior.protv.ro

Ioana Bulgaru, David Gheorghe şi Jessica Lăzărescu au format ultimul trio din echipa Andrei. Melodia aleasă a fost „All of Me“, iar repetiţiile au fost pline de emoţie, Andra fiind extrem de exigentă cu ei, deoarece şi-a dorit ca juniorii să ajungă la un nivel înalt şi să cucerească publicul. Momentul prezentat în ring de cei trei a fost fabulos, vocile lor au sunat perfect împreună, însă la final Andra a decis: „Regret foarte tare că v-am pus pe toţi în aceeaşi echipă. Nu am ce să vă reproşez. Mă duc acasă... Am nevoie de 5 minute de pauză... Oricum ei sunt ai mei şi vor rămâne ai mei. Merg mai departe cu Jessica.“


Vocea Romaniei Junior - sezonul 1: Jessica Lazarescu David Gheorghe Ioana Bulgaru pe vocearomanieijunior.protv.ro

Inna a trimis în ring ultima echipa din etapa confruntărilor. Astrid Muthu, Andreea Sălăvăstru şi Alexia Niculae s-au jucat, s-au împrietenit rapid şi au repetat melodia „No“ pentru a încânta publicul şi antrenorii. Concurentele au avut atitudine, energie, au fost foarte vesele şi au transmis forţă şi pasiune. „Mă gândesc la voi, fetelor! Străluciţi şi la propriu şi la figurat. Orice s-ar întâmpla, nu vom renunţa niciodată. Totul este un pas înainte. Voi merge mai departe cu Alexia“, a spus Inna.


Vocea Romaniei Junior - sezonul 1: Astrid Muthu Andreea Salavastru Alexia Niculae pe vocearomanieijunior.protv.ro

Echipele, în urma confruntărilor

Echipa Moga: Maia Mălăncuş, Andrei Theodor şi Jennifer Dumitraşcu

Echipa Andra: Teodor Danci, Karina Ştefan şi Jessica Lăzărescu

Echipa Inna: Andrei Ciurez, Voicu Dumitraş şi Alexia Niculae

Duminica viitoare, de la 20.30, emoţiile cresc în semifinala „Vocea României Junior“. Nouă concurenţi vor face spectacol pe scenă, însă la final doar trei dintre ei, câte unul din fiecare echipă, vor merge în marea finală. 

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite