Dan Bittman va fi prezentatorul unei noi emisiuni de la Antena 1: „Am emoţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul Dan Bittman revine în televiziune şi va prezenta, în această toamnă, la Antena 1, show-ul „Aici eu sunt vedeta!“.

Realizată pe baza formatului britanic „Big Star’s Little Star“, emisiunea „Aici eu sunt vedeta!“ aduce în faţa telespectatorilor celebrităţile aşa cum acestea nu au mai apărut niciodată: prin ochii propriilor copii. Astfel, la „Aici eu sunt vedeta!“, starurile autohtone şi copiii lor vor intra într-o competiţie distractivă care va demonstra cât de bine se cunosc, de fapt, unii pe alţii. 

„Am emoţii, pentru că în această emisiune vor veni mulţi prieteni de-ai mei împreună cu copiii lor, foarte haioşi şi dezinvolţi. Vor fi întrebări amuzante, răspunsuri şi situaţii şi mai hazlii, în baza cărora cei de acasă îi vor descoperi pe aceşti prieteni ai mei, artiştii, altfel decât îi ştiau, adică prin ochii copiilor lor. Cine va şti mai multe despre copilul lui, va aduna mai multe puncte şi va intra în marea finală“, spune Dan Bittman, prezentatorul show-ului.

Din toamnă, la Antena 1, în show-ul prezentat de Dan Bittman, fiecare vedetă va face echipă cu propriul copil şi se va confrunta cu întrebări legate de viaţa de familie. Răspunsurile vor fi, de cele mai multe ori, surprinzătoare, căci se vor dezvălui secrete stânjenitoare, se vor da pe faţă obiceiuri ciudate şi se vor povesti întâmplări intime. Nici o vedetă nu va fi cruţată la „Aici eu sunt vedeta!“, căci copiii celebrităţilor invitate vor dovedi că pot fi ironici şi brutal de sinceri, nu doar dulci şi adorabili. 

Dan Bittman este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi artişti rock ai României. Pe parcursul unei cariere muzicale de peste 30 de ani, celebrul solist vocal al trupei Holograf a lansat, alături de colegii săi, numeroase hit-uri, apreciate de tineri şi vârstnici deopotrivă. 

În anul 2000, Dan Bittman îşi începe cariera în televiziune, la TVR, unde prezintă, alături de Anca Ţurcaşiu, emisiunea „Ba da, Ba nu“. Au urmat „Bravo, bravissimo“, pe care o va prezenta între 2001 si 2003, şi „Dănutz SRL“, a cărui gazda va fi din 2004 până în 2012. În perioada 2012 şi 2014 a fost membru al juriului „XFactor România“, alături de Cheloo şi Delia.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite