HBO a dezvăluit cum s-a filmat de fapt cea mai spectaculoasă scenă de luptă din Game of Thrones: Daenerys a tras 80 de duble cu „dragonul“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilia Clarke, interpreta personajului Daenerys, a tras 80 de duble pentru secvenţele în care apare călărind „dragonul“ FOTO nofilmschool.com
Emilia Clarke, interpreta personajului Daenerys, a tras 80 de duble pentru secvenţele în care apare călărind „dragonul“ FOTO nofilmschool.com

Membrii echipei „Game of Thrones“ au dezvăluit cum a fost realizat unul dintre cele mai complexe episoade ale serialului, „The Spoils of War“, oferind o privire în culisele grandioasei scene de luptă. ATENŢIE! Articolul e plin de „spoilere“!

Episodul 4 din sezonul 7 „Game of Thrones“ s-a încheiat cu o scenă de acţiune în care Daenerys atacă armata Lannisterilor cu o hoardă de Dothraki şi cu ajutorul unuia dintre cei trei dragoni ai săi, totul într-o scenă pe care fanii au descris-o ca fiind cea mai spectaculoasă de până acum.

De regulă, echipa de la HBO este extrem de secretoasă când vine vorba de realizarea serialului şi mai ales a scenelor de luptă memorabile (şi nu au fost puţine). Acum însă HBO  a făcut public un video din culisele filmărilor pentru cel mai recent episod al sezonului 7 „Game of Thrones“, în care se dezvăluie cum au reuşit să realizeze cele mai complexe secvenţe din istoria producţiei, scrie Vanity Fair.

Regizorul „The Spoils of War“, Matt Shakman, producătorii, tehnicienii, cascadorii, dar şi actorii apar în clipul de 14 minute explicând cum au reuşit să aducă pe micul ecran asemenea momente.

Pentru a pune la punct câmpul de luptă a fost nevoie de sute de oameni, 27 de camioane cu recuzită, cantităţi industriale de vopsea neagră, multă cenuşă şi corpuri false. Şi filmarea a fost o provocare, regizorul folosind multiple camere pentru a surprinde acţiunea din cât mai multe unghiuri, iar cea mai grea parte a fost să-i ofere spectatorului sentimentul de viteză.

Una dintre secvenţele uimitoare din episodul 4 „Game of Thrones“ este cea în care călăreţii Dothraki atacă forţele Lannisterilor. Responsabila de herghelia de cai folosită în serial, Camilla Naprous, a fost cea care a venit cu ideea ca luptătorii din tribul Dothraki să urle şi să călărească din picioare în timp ce atacă, dar recunoaşte că nu se aştepta ca scena să iasă şi se gândea că vor apela în cele din urmă la efecte speciale. Ei bine, scena a ieşit de minune, iar imaginile în care cascadorii repetă fără costume şi arme sunt chiar amuzante.

image

Naprous a mărturisit că a fost inspirată de filmul „Mad Max“, dorindu-şi ca luptătorii Dothraki să apară ca o hoardă de oameni nebuni ce se năpustesc asupra lui Jaime şi a soldaţilor lui.

image

În episodul 4 s-a doborât şi un record: 20 de cascadori au fost cuprinşi de flăcări în acelaşi timp. Şi totul este real. 

image image

O altă scenă fenomenală este cea în care Daenerys zboară pe Drogon. Dacă pentru o secvenţă similară din sezonul trecut s-au filmat 11 duble, de data aceasta a fost nevoie de 80 de duble pentru ca regizorul să fie complet mulţumit. „Pentru 30 de secunde, ea a filmat 16 zile. Probabil că pentru Emilia (Emilia Clarke, interpreta personajului - n.red.) nu este la fel de minunat cum este pentru fani, având în vedere că ea stă pe acel suport timp de opt ore pe zi şi trebuie să îndure să fie stropită cu apă, zăpadă sau orice le mai trece prin cap“, a dezvăluit cu ceva timp în urmă unul dintre regizorii serialului pentru revista Time.

image

Matt Shakman şi scenariştii au dezvăluit şi că şi-au dorit ca întreaga scenă să fie privită din perspectiva lui Jaime Lannister, un om care priveşte deznădăjduit cum întregul său plan este făcut scrum. La propriu. 

via GIPHY

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite