INTERVIU VIDEO EXCLUSIV Sophie Turner, despre noul sezon „Game of Thrones“: „Jon Snow şi Sansa Stark sunt foarte puternici şi periculoşi împreună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa britanică Sophie Turner (21 de ani), interpreta Sansei Stark din seriall „Game of Thrones“, a explicat ce înseamnă pentru ea despărţirea de personajul care a consacrat-o şi a oferit câteva detalii despre ce urmează să se întâmple în noul sezon.

Într-un interviu obţinut în exclusivitate de „Adevărul“ cu ajutorul colegilor de la HBO România, tânăra actriţă Sophie Turner a declarat că „Game of Thrones/Urzeala Tronurilor“ reprezintă jumătate din viaţa ei, iar gândul finalului o întristează profund. Interpreta Sansei Stark a mărturisit că despărţirea de personajul care a transformat-o peste noapte într-o vedetă de talie mondială este extrem de dificilă şi îi dă senzaţia că renunţă la o persoană de bază. 

Ferindu-se să divulge informaţii preţioase sau să confirme teoriile fanilor, Sophie Turner a explicat (evident într-o manieră criptică) ce înseamnă reuniunea dintre Sansa Stark şi Jon Snow, interpretat de actorul britanic Kit Harington. 

Cel de-al şaptelea şi penultimul sezon al serialului „Game of Thrones“ va avea premiera la HBO luni, la ora 04.00, în acelaşi timp cu premiera din Statele Unite ale Americii, şi de la ora 20.00. Toate cele şapte episoade ale sezonului vor fi disponibile şi pe HBO GO.

Reporter: A fost un an plin pentru tine. Cum te-ai descurcat?

Sophie Turner: În Game of Thrones sau în viaţa de zi cu zi?

Ambele, bănuiesc că sunt egale cumva. 

E adevărat. „Game of Thrones“ reprezintă jumătate din viaţa mea. A fost destul de încărcat, dar după cum ştiţi sezonul şapte are mai puţine episoade şi a fost mai uşor, a necesitat mai puţin timp pentru filmări. Simt că ne apropiem de sfârşit şi aşa este, serialul se va încheia. În timpul pe care l-am petrecut filmând sezonul patru mă gândeam: „Doamne, încă şase luni!“ Acum preţuiesc fiecare moment, petrec timp pe platourile de filmare, merg la conferinţe de presă, lucruri de care înainte obişnuiam să mă plâng, acum mă gândesc: „Doamne, o să pierdem totul în curând.“ E chiar trist. 

Deci nu o simţi ca pe o uşurare?

Este o balanţă amuzantă, într-un fel simt o uşurare, pentru că voi putea lucra la alte proiecte şi voi avea mai mult timp să mă dedic altor lucruri, dar în acelaşi timp pierd o siguranţă şi această familie alături de care am lucrat atât de mult timp. Sincer, e foarte trist, chiar trec printr-o criză în momentul de faţă. 

Tu şi Sansa aţi împărtăşit aceeaşi experienţă, de a fi maturizate mult prea devreme. Acest lucru v-a apropiat mai mult?

Absolut! Cred că poveştile noastre, mai ales la început, au fost extrem de asemănătoare. Amândouă am fost aruncate într-o lume în care am fost nevoite să ne adaptăm foarte repede pentru că nu am fost pregătite deloc pentru această schimbare. Imediat am remarcat acest lucru. Simt că am crescut împreună, am învăţat o mulţime de lucruri împreună, ne-am schimbat atât de mult împreună şi a o părăsi e ca şi cum mi-aş părăsi o soră pe care mă bazez. Va fi foarte dificil. 

Sansa şi Jon s-au reunit totuşi. Ce înseamnă acest lucru?

Înseamnă că membrii familiei Stark s-au reunit şi sunt foarte răzbunători, cred că este periculos că s-au regăsit, pentru că sunt foarte puternici împreună. Mai ales după toate lucrurile prin care au trecut. Sansa este un politician genial, iar Jon este un strateg militar excelent, împreună au întregul pachet, deci cred că sunt foarte periculoşi. 

Există o mulţime de teorii ale fanilor în legătură cu ce urmează să se întâmple. Care este preferata ta?

Încerc să nu le ascult, pentru că devin confuză, oricum serialul este foarte confuz în sine, dar dacă mă mai şi conving că lucrurile acestea s-ar putea întâmpla...Nu am văzut prea multe teorii în legătură cu următoarele sezoane, sunt atât de multe încât nu pot ţine pasul cu ele. Am văzut una...nu ştiu, sunt atât de multe, nu ştiu ce e adevărat şi ce nu. În plus, mă tem că dacă o să numesc o teorie şi mai târziu se va adeveri voi strica surpriza. Şi nu vreau să dau niciun indiciu despre ce urmează!  

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite