Scena de viol incestuos din „Urzeala tronurilor“ a indignat fanii serialului. George RR Martin explică: „Scena a fost menită să fie deranjantă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George RR Martin, autorul celei mai bine vândute serii de cărţi fantasy, „Cântec de gheaţă şi foc“, care stă la baza serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“, a vorbit despre controversata scenă de viol incestuos, ai cărei protagonişti sunt Jaime şi Cersei Lannister, scrie „Daily Mail“.

Al treilea episod din noul sezon „Urzeala tronurilor“ a fost marcat de o scenă tulburătoare: Jaime Lannister îşi violează sora, pe Cersei, chiar lângă trupul neînsufleţit al copilului lor, regele Joffrey Baratheon, care a fost otrăvit la propria nuntă.

După ce a fost bombardat cu mesaje din partea fanilor nemulţumiţi, George RR Martin (foto Getty Images) s-a văzut nevoit să dea câteva explicaţii, scriind pe blogul personal că deşi serialul şi romanele spun aceeaşi poveste, există totuşi diferenţe importante.

„Cred că «efectul fluture», despre care am vorbit în nenumărate rânduri, a funcţionat de minune aici. În romane, Jaime nu asistă la moartea lui Joffrey şi, într-adevăr, Cersei se teme că este şi el mort, că şi-a pierdut atât copilul, cât şi iubitul şi fratele. Apoi, brusc, Jaime apare în faţa ei. Mutilat şi schimbat, dar totuşi acelaşi Jaime. Deşi momentul şi locul sunt extrem de nepotrivite, Cersei îl doreşte la fel de mult cum o doreşte şi el“, a scris celebrul scriitor.

image

„Întreaga dinamică este diferită în serial, unde Jaime s-a întors de câteva săptămâni şi s-a aflat în prezenţa ei în nenumărate ocazii, de multe ori iscându-se certuri“, a mai adăugat acesta.

În plus, Martin a explicat că telespectatorii vor trăi diferit scena faţă de cititori pentru că în roman scena cu Jaime este realizată într-un asemenea mod încât cititorul să fie transpus în mintea personajului, să-i audă gândurile. În schimb, în serial trăirea este externă.  

Tu nu ştii ce simte şi gândeşte fiecare personaj, ştii doar ceea ce spune şi face. Dacă scenariul show-ului ar fi păstrat o parte din dialogul lui Cersei din cărţi, ar fi putut lăsa o impresie diferită. Chiar şi aşa acel dialog a fost livrat de o femeie care îşi revede iubitul după o bună bucată de vreme, în care a trăit cu teama că este mort. Este tot ce pot spune despre. Scena a fost menită să fie deranjantă, dar chiar regret dacă oamenii au fost deranjaţi din motive greşite“, a încheiat RR Martin. 

Imagine din scena în care Jaime Lannister îşi violează sora, Cersei FOTO Daily Mail

image

protagoniştii fac sex - sălbatic, incestuos, cu prostituate - iar legăturile homosexuale şi orgiile nu lipsesc.

 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite