Serialul care a doborât recordul de audienţă înregistrat de Game of Thrones în Italia VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei dintre protagoniştii serialului despre mafie
Trei dintre protagoniştii serialului despre mafie

Premiera celui de-al treilea sezon al serialului „Gomorrah“ a doborât toate recordurile înregistrate de seriile difuzate de televiziunea Sky Italia, inclusiv cel stabilit de lansarea celui de-al şaptelea capitol din „Game of Thrones“.

Peste un milion de telespectatori au urmărit vineri seară primul episod din noul sezon al serialului „Gomorrah“, marcând cel mai de succes debut al unui serial difuzat de Sky Italia, scrie The Hollywood Reporter, potrivit News.ro

Această cifră, asemănătoare celor înregistrate de finalele Champions League, reprezintă aproape dublul numărului de telespectatori pe care l-a înregistrat în Italia premiera mult aşteptată a sezonului şapte „Urzeala tronurilor/Game of Thrones“ – 572.000 de privitori.

Serialul a fost lider şi la box office, după ce Sky a prezentat primele două episoade din noul sezon în avans în sălile de cinema, iar încasările au fost peste cele ale lungmetrajului „Thor: Ragnarok“ – 579.900 de dolari.

„Dacă un show care urmează să aibă premiera peste trei zile la televiziunea cu plată este în acelaşi timp lider la box office, atunci este clar că avem produsul potrivit“, a declarat Andrea Scrosati, directorul de programe al Sky Italia. 

   

Inspirat de bestsellerul semnat de Roberto Saviano, „Gomorrah“ este o incursiune dramatică în politicile violente ale mafiei italiene. Acţiunea este plasată în suburbiile din Napoli şi se concentrează pe crima organizată şi pe relaţiile dintre gansteri, traficanţi de droguri şi oameni obişnuiţi. 

Cel de-al treilea sezon este regizat de Claudio Cupellini şi Francesca Comencini, scris de Leonardo Fasoli, Maddalena Ravagli şi Ludovica Rampoldi. Din distribuţie fac parte Marco D'Amore (Ciro di Marzio), Salvatore Esposito (Genny Savastano), Cristiana Dell'Anna (Patrizia), Cristina Donadio (Scianel), Arturo Muselli (Enzo), Loris De Luna (Valerio), Fabio De Caro Malamò), Ivana Lotito (Azzurra) şi Gianfranco Gallo (Giuseppe Avitabile).

Serialul a fost distribuit în 190 de ţări. Sundance TV, care a difuzat primele două sezoane, a cumpărat drepturile şi pentru cel de-al treilea.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite