Peres: „România are durerile transformării“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România suferă în prezent durerile transformării, ca o larvă care devine future. Este metafora pe care a folosit-o, ieri, preşedintele israelian, Shimon Peres, după o întâlnire cu omologul român, la Bucureşti, pentru a vorbi despre problemele economice cu care se confruntă România.

„Faimosul autor Nabokov era colecţionar de fluturi şi a fost odată întrebat când se transformă larva în fluture. Răspunsul lui a fost: atunci când simte o durere în umeri, pentru că încep să îi apară aripile. Cred că ceea ce se întâmplă în România este că, de fapt, apar aripile pentru a zbura. Este dureros, dar şi promiţător " a spus Peres.

El a mulţumit poporului român pentru salvarea a sute de mii de evrei, în trecut. "Nu vom uita niciodată că, în cele mai negre perioade ale istoriei, vremuri ale nazismului, România a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei, care au venit în Israel şi au ajutat la construirea acestui stat", a declarat Peres. Liderul isarelian l-a lăudat pe Traian Băsescu pentru strategia de politică externă a ţării.

Băsescu: negocieri fără precondiţii

Băsescu a declarat că România susţine reluarea negocierilor israeliano-palestiniene şi a celor siriano-israeliene fără nicio precondiţie, lucru care ar bloca din start discuţiile. Întrebat dacă România va pune la dispoziţie Israelului spaţiul său aerian, în cazul unui conflict cu Iranul, preşedintele a declarat că ţara noastră va fi un partener loial al NATO şi al Israelului dar că „nu este momentul să vorbim despre un conflict".

Peres s-a întâlnit şi cu premierul Emil Boc căruia i-a recomandat investiţii în cercetare şi, mai ales, în ingineria genetică. .După o cină cu preşedintele Băsescu, aseară şi o vizită la Sinagoga Mare din Bucureşti, Shimon Peres are astăzi o ultimă întrevedere în cadrul vizitei în România, cu Ion Iliescu. Preşedintele de onoare al PSD a explicat că este o întâlnire „ca între prieteni".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite