Confidenta fostei preşedinte sud-coreene Park Geun-hye, Choi Soon-sil, condamnată la 20 de ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confidenta secretă a fostei preşedinte sud-coreene Park Geun-hye, aflată în centrul scandalului de corupţie care i-a precipitat căderea, a fost condamnată marţi la 20 de ani de închisoare, relatează AFP.

Choi Soon-sil, în vârstă de 61 de ani, este fiica unui misterios lider religios. Ea a fost, timp de decenii, o prietenă atât de apropiată a lui Park, încât a fost supranumită ”Rasputin” de către presă, din cauza influenţei care i se atribuia asupra fostei preşedinte.

Atunci când a izbucnit răsunătorul scandal în cea de a patra economie din Asia, în 2016, ea a fost scuipată de manifestanţi care cereau capul preşedintei. Cazul a atins punctul culminant în martie 2017, când Park a fost destituită.

Tribunalul districtului central de la Seul a găsit-o pe Choi vinovată de abuz de putere, de corupţie şi de amestesc în decizii guvernamentale.

Această condamnare ar putea să anunţe soarta care-i va fi rezervată lui Park, şi ea judecată de corupţie. Cincisprezece dintre cele 18 capete de acuzare formulate împotriva lui Choi sunt asemănătoare celor formulate contra lui Park.

Ea a profitat ”de pe urma (fostelor) sale legături personale” cu fosta şefă a statului, cu scopul de a obliga grupuri mari să plătească fonduri către fundaţii aflate sub controlul său, a relevat judecătorul Kim Se-yoon.

În total, ea a acceptat 14 miliarde de woni (10,5 milioane de euro) din partea Samsung, primul conglomerat sud-coreean, şi de la Lotte, un gigant în vânzarea cu amănuntul, şi s-a ”amestecat pe larg în afacerii de stat”, a adăugat magistratul.

Choi nu deţinea un titlu de abilitare în domeniul securităţii, ceea ce nu o împiedica, potrivit acuzării, să se amestece în decizii politice precum nominalizarea unor miniştri sau ambasadori şi să rescrie discursurile preşedintei.

”Având în vedere amploarea câştigurilor materiale obţinute de acuzată, confuzia în afacerile publice care a decurs din infracţiunile sale şi frustrarea populaţiei, vina îi este grea”, a spus el, relevând că ea nu a arătat vreo remuşcare.

Choi, purtând un hanorac albstru închis, cu un ecuson cu numărul său de deţinută, nu a reacţionat în vreun fel la anunţarea sentinţei.

Parchetul a cerut o pedeapsă de 25 de ani de încarcerare a prietenei secrete, ”alfa şi omega scandalului”.

Un coacuzat, Shin Dong-bin, preşedinte al Lotte, al cincilea "chaebol" sud-coreean, cum sunt numite conglomeratele din Coreea de Sud, a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare. El a compărut în libertate, iar un mandat de depunere a fost emis în cursul şedinţei.

Alt coacuzat, Ahn Jong-beom, un fost consilier al lui Park, a fost condamnat la şase ani de închisoare.

Choi a negat totul, în bloc. Ea susţine că nu a căutat niciodată să obţină avantaje personale şi că încerca să o ajute pe Park în munca sa. Ea acuză parchetul că i-a întins o ”capcană”.

Avocatul său, Lee Kyung-jae, a anunţat că intenţionează să facă apel, denunţând o ”condamnare grea, la limita cruzimii”.

Într-un context de frustrări economice şi sociale tot mai puternice, Park a fost destituită în decembrie 2016 de Adunarea Naţională, o hotărâre confirmată trei luni mai târziu de Curtea Constituţională.

Acest lucru a permis să i se ridice în acelaşi timp imunitatea prezidenţială, să fie plasată în detenţie şi să fie inculpată.

Scandalul a scos la iveală cunoştinţe nesănătoase între elitele politice şi economice. Chaebol-urile, nişte imperii familiale tentaculare, sunt motorul unei economii sud-coreene înfloritoare. Grupuri ca Samsung sau Hyundai au jucat un rol crucial în ”miracolul” economic din anii '60 şi '70, care au metamorfozat ţara devastată de război.

Săptămâna trecută, justiţia sud-coreeană l-a eliberat pe moştenitorul imperului Samsung, Lee Jae-yong, judecat în acelaşi scandal. Condamnarea sa a fost confirmată în apel, însă pedeapsa i-a fost comutată cu suspendare. El este al treilea membru al clanului familial care beneficiază de clemenţa tribunalelor.

Curtea a stabilit marţi că cei 3,65 de miliarde de woni plătiţi de Samsung pe cai şi echipamente de călărie pentru fiica lui Choi, dar şi  cei 3,6 miliarde de woni vărsaţi unei societăţi aflate sub controlul ei au fost mită. Însă nu există vreo probă care să arate că Samsung a cerut să i se întoarcă favorurii politice, a apreciat ea.

Procesul lui Park se lungeşte. Avocaţii ei au demisionat în grup, iar ea a încetat să compară, declarându-se victima ”unei răzbunări politice”.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite