Coreea de Nord a lansat o nouă rachetă balistică, atrăgând îngrijorarea Japoniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică care a zburat aproximativ 450 de kilometri până ce a aterizat în zona economică activă a Japoniei, unde umblă nave de marfă şi de pescuit, relatează The New York Times.

Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a convocat o întâlnire cu oficiali înalţi de securitate pentru a discuta despre acţiunea vecinilor de la nord. Prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, a numit testul Phenianului drept o provocare, venind la o săptămână distanţă de la ultima lansare.

„Nu se mai poate să acceptăm provocările continue ale Coreei de Nord, în ciuda avertismentelor repetate ale comunităţii internaţionale”, a declarat Shinzo Abe. Acesta a mai adăugat că liderii prezenţi la ultimul summit G7 au confirmat că descurajarea ambiţiilor nucleare ale Coreei de Nord reprezintă o prioritate şi că Japonia va lucra îndeaproape cu Statele Unite şi Coreea de Sud „folosind toate eforturile noastre pentru a asigura siguranţa oamenilor”. 

Racheta lansată luni de către Phenian a aterizat în mare, între Coreea de Nord şi Japonia, în interiorul aşa numitei zone economice nipone, care se întinde pe o suprafaţă de 370 de kilometri de la coastă. Şeful de cabinet al prim-ministrului japonez a precizat că deocamdată n-a fost afectată nicio barcă aflată în zona în care a aterizat proiectilul.

Forţele militare ale Coreei de Sud au declarat că racheta a fost lansată din Wonsan, coasta de est a Coreei de Nord, şi a zburat aproximativ 450 de kilometri. Comandamentul Pacific al Statelor Unite a menţionat că racheta balistică a fost urmărită timp de şase minute înainte să ajungă în mare. Lansarea reprezintă al şaptelea test cu rachete al Coreei de Nord din ultimele două luni.

În martie, când Phenianul a lansat într-un singur test patru rachete deodată, trei dintre ele au aterizat în zona economică a Japoniei. Lansările au atras îngrijorări că guvernul lui Kim Jong-un a dezvoltat arme îndeajuns de puternice încât să reprezinte un adevărat risc pentru vecini.

Coreea de Nord a pregătit o flotă de rachete cu rază scurtă şi medie, în ciuda unei serii de măsuri ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite care interzic Phenianului să testeze rachete balistice.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite