Egiptul îi face cu ochiul Indiei şi aceasta îi răspunde. Există substanţă în diplomaţia bilaterală?

Egiptul a inaugurat ]n august 2015 o noua cale de navigare a Canalului Suez

Vara această a găzduit câteva evenimente semnificante pentru Egipt şi nu numai. Pe măsură ce regimul generalului al-Sisi se consolidează, transformându-se dintr-o variabilă într-o constantă (cel puţin pe termenul scurt-mediu), Cairo se reafirmă pe scena internaţională.

În primul rând este vorba despre este inaugurarea noului Canal de Suez, mândrie a ingineriei egiptene contemporane.

Al doilea eveniment care s-ar putea să schimbe harta interdependenţelor din Mediterana este anunţul făcut la finele lui august de compania italiană ENI cu privire la găsirea unui zăcământ important de gaz natural. Ştirea datează din 30 august şi se referă la descoperirea unei pungi de 850 de miliarde metri cubi de gaz (echivalentul a 5,5 miliarde barili de petrol) la adâncimea de 630 de metri în bazinul Zohr.

Al treilea subiect ce merită discutat este mai mult un proces sau un şir de episoade diplomatice care au adus pe oficialii indieni în ţara Nilului.

Stilul şi substanţa unei relaţii bilaterale

Chiar dacă distanţa pe uscat dintre cele două culturi este considerabilă, navigaţia a făcut posibile contactele comerciale şi culturale încă din zorii umanităţii. Astfel, în secolul I d.Cr, Dion Chrysostomos vorbea despre comersanţii indieni prezenţi în portul Alexandra, în timp ce Ptolemeu atrăgea atenţia asupra celor mai bune porturi de pe coastele indiene precum şi asupra piraţior din zonă. (Moti Chandra, Trade and Trade Routes in Ancient India, Abhinav Publications, 1977)

Mult mai târziu, spre epoca modernă, Imperiul Britanic a fost cel care a readus împreună lumea Indiei cu cea a Egiptului. Încă de la începutul Primului Război Mondial, şase brigăzi indiene au apărat Canalul de Suez împotriva otomanilor care lansaseră un atac pentru a pătrunde în Peninsula Sinai. (Anzacs & Indians on Gallipoli, indiansongallipoli.com)

După cel de-Al Doilea Război Mondial, ocazia întâlnirii a avut drept punct central ceea ce s-a numit Generaţia de la Bandung (1955), reuniune a popoarelor afro-asiatice, multe proaspăt ieşite de sub tutela colonialismului. Abdel Gamal Nasser al Egiptului împreună cu Jawaharlal Nehru (fără a-l uita pe Tito) au devenit figuri-cheie ale Mişcării Non-Aliniate, proiect al Lumii a Treia de parcurge calea dezvoltării economice şi a neatârnării politice faţă de Occident.

De la acel moment, relaţiilor indo-egiptene s-au mişcat pe un continuum între stil (formă) şi substanţă. Astfel, la început stilul a fost cel care predomina graţie figurilor marcante ale lui Nehru şi Nasser ce jalonau legătura în contextul Războiului Rece. Din punct de vedere economic, concret, colaborarea  Cairo & New Delhi a rămas pe şantier. (Iniţiativa de a comercializa bumbac a picat deoarece atât Egiptul cât şi India au hotărât să vândă pe piaţa mondială, în loc să tranzacţioneze de la una spre cealaltă/ Alt proiect eşuat a fost acela de a echipa avioane indiene marca HAL HF-24 "Marut" cu motoare egiptene Brandner E-300).

După reformele din 1991 şi miracolul economic al începutului de secol XXI, comerţul indo-arab a crescut vertiginos, după cum ilustrează şi graficul de mai jos:

Sursa: Gil Feiler, India's Economic Relations with Israel and the Arabs, THE BEGIN-SADAT CENTER FOR STRATEGIC STUDIES BAR-ILAN UNIVERSITY Mideast Security and Policy Studies No. 96, July 2012, p.22

Strict legat de subiectul prezentului articol, cifra comerţului indo-egiptean s-a ridicat la 4,76 mld$ între aprilie 2014- martie 2015. Ţara faraonilor şi a piramidelor (ştiu, este un clişeu!) este al şaselea partener comercial al Indiei. 50 de firme indiene activează în Egipt oferind 35.000 de locuri de muncă localnicilor. De asemenea 61.000 de turişti indieni s-au regăsit printre cei 10 milioane de vizitatori care au trecut prin Egipt în 2014, conform ambasadorului egiptean de la New Delhi, Tahem Tageldin.

Astăzi lucruri stau invers faţă de trecut: există multă substanţă în relaţia bilaterală, dar lipseşte stilul, forma care să încadreze dialogul! De ce? Pentru că după 1991 elitele indiene (înţelegând aici de la funcţionarii ministerului afacerilor externe la preşedinte şi prim-ministru) s-au concentrat pe relaţia cu marile puteri, cu guvernele occidentale sau cu tigrii sud-est asiatici aflaţi în plin avânt, în timp ce relaţiile cu lumea arabă şi ţările Golfului au rămas undeva la periferia atenţiei. Drept dovadă, Manmohan Singh (FOTO) a vizitat doar trei tări arabe în cei zece ani de mandat!

Dacă s-a realizat ceva, lucrurile au avut loc la nivelul funcţionarilor mai mici, în general. Spre exemplu, în 2006, cele două naţiuni au creat un „Comitet comun pe probleme de apărare”. Există şi excepţiià  În 2008 Mubarak  a mers la New Delhi, iar în martie 2013, preşedintele Morsi a repetat gestul, urmat de o delegaţie care număra, printre alţii şi pe generalul al Sisi/Sissi, pe atunci ministru al Apărării. Acesta din urmă a avut discuţii cu omologul său, K Antony.

Odată cu reînnoirea garniturii şi venirea oamenilor lui Narendra Modi, diplomaţia bilaterală s-a reenergizat.

Astfel, pe 25 septembrie 2014, ambasadorul indian, Navdeep Suri a ţinut o recepţie la Cairo în care s-a sărbătorit întoarcerea filmului indian în cinematografurilor egiptene, după o pauză de 25 de ani. La eveniment au mai participat directorul Festivalului Internaţional de Film de la Cairo, Samid Farid împreună cu alţi cineaşti egipteni. (sis.gov.eg/)

În iunie 2015, preşedintele egiptean a primit pe noul ambasador indian, Sanjay Bhattacharyya împreună cu o garnitură de noi diplomaţi din Australia, Colombia, Zambia, Ucraina, Cipru, Brazilia, Vatican, Pakistan, Panama şi Brunei. (newindianexpress.com/)

La începutul lui august, ministrul transporturilor indiene, Nitkin Gatkari a fost invitat să asiste la inaugurarea Noului Canal de Suez.

Până la data scrierii acestor rânduri, evenimentul pivotal a fost vizita ministrului afacerilor Externe indiene, doamna Sushma Swaraj la Cairo unde a avut întrevederi atât cu preşedintele Republicii, generalul al-Sisi cât şi cu omologul său, Sameh Hassan Shoukry. Cele două părţi şi-au reafirmat trăinicia legăturilor şi s-au concentrat pe eforturi de luptă împotriva terorismului, fără a uita de chestiunilor economico-financiare.

„We discussed the three pillars of cooperation which are political and security pillar, economic and investments and people-to-people contact. We have decided to deepen cooperation in all the areas. There would be a joint commission meeting in January at the level of Foreign Ministers which will be preceded by a foreign office onsultation in November," a conchis Anil Wadhwa, secretar de stat în ministerul afacerilor externe indiene. (deccanchronicle.com/)

 Şi anul încă nu s-a terminat. În octombrie va avea loc Summitul India-Africa, unde Sisi (FOTO) este invitat.

Noul Canal de Suez- publicitate arhitectonică

Este o vorbă că nu te ajută nimeni dacă nu te ajuţi  singur mai întâi. Adevărat pentru indivizi, adevărat adesea şi pentru naţiuni. Timp de treizeci de ani, Egiptul de sub domnia colonelului Mubarak nu aducea prea multe breaking news-uri, cel puţin nu în presa europeană. Aliat american împreună cu Israelul, ţara Nilului reprezenta una dintre destinaţiile turistice principale şi un exportator de filme ori vedete (de la Nana Mouskouri la Omar Shariff sau Zahi Hawass, celebrul istoric). În interior însă, societatea a rămas gripată undeva în trecut, proiectele de infrastructură au decăzut de la un al la altul, şomajul s-a multiplicat. De aceea şi revoltele de stradă au fost atât de extinse, populaţia eliberând cantitatea resentimentară adunată peste vreme. După detronarea prea longevivului colonel Mubarak şi apoi a Frăţiei Musulmane personificate la putere de Mohamed Morsi, armata pare să dorească reîntoarcerea la entuziasmul nasserist al anilor ’60 din secolul trecut.

Ca simbol al renaşterii şi manifest al noii puteri, pe 6 august 2015 a fost inaugurat cu mare pompă Noul Canal de Suez. Impropriu spus ‚nou’, dar recenta construcţie reprezintă în fapt o prelungire a vechiului ansamblu autorat cu sprijin francez în 1869. Şantierul a început în 2014 şi a durat doar un an de zile, capitalul fiind egiptean. Guvernul a emis bonuri, ceea a conferit întregului proiectul un caracter popular, inter-activ, dacă putem folosi termenul. Autorităţile egiptene susţin că de acum se va putea susţine trecerea a 97 de vase pe zi (faţă de 78 înainte), ceea ce va aduce la bugetul de stat 13,5 mld$ până în 2023.

Imaginea furnizată de cei de la The Economist ne ajută să înţelegem mai bine recentele completări de infrastructură:

Sursa: A bigger, better Suez Canal, The Economist, Aug 8th 2015

Sigur, există şi critici care invocă fie problemele ecologice generate, fie că Noul Canal nu va produce nici pe departe profiturile sperate. (egyptianstreets.com/)

În orice caz, Egiptul postMubarak semnalizează lumii că s-a refăcut după revoltele din 2011, nu mai este un punct cenuşiu pe harta geopolitică şi este gata să primească noi investiţii.

Măsura nu este doar pentru spectacol, deoarece deja alte naţiuni riverane Nilului, cu care deja Egiptul are tensiuni pe partea de împărţire a apei s-au orientat deja spre giganţii globali China şi India. Astfel, Etiopia construieşte Barajul Marelui Mileniu cu capital chinez, iar firmele agricole indiene cumpără pământ fertil. (cseea.ro/)

Prezenţa companiilor petroiere indiene, chinezeşti şi malaieziene în Sudan nu mai este un secret pentru nimeni. Hegemonul sud-asiatic oferă de asemenea credite pentru dezvoltare şi se implică în Proiectul Puterii Termale (Thermal Power Project) încă din 2008. (Daniel Large, Luke A. Patey, Sudan Looks East: China, India & the Politics of Asian Alternatives, London,  Boydell & Brewer Ltd, 2011, p.101)

Nici Sudanul de Sud, odată desprins de Khartoum în urmă războiului civil, nu a întârziat să dezvolte relaţii la New Delhi. Între aprilie 2011 şi februarie, diferite delegaţii politico-economice din Juba au vizitat New Delhi pentru felurite treburi.

Pe cale de consecinţă, nici Egiptul nu doreşte să rămână un actor periferic.

Trilaterala diplomaţiei energetice

Drama de la Fukushima din 2011 a determinat pe mulţi să se gândească de două ori în privinţa investiţiilor în viitorul energiei nucleare şi să se reorienteze spre gazul natural. Japonia este un prim exemplu în această situaţie. Dar nu numai ea. Şi în Egipt consumul de gaze a crescut simţitor în timpurile recente. India şi China se regăsesc şi ele printre consumatorii flămânzi. Pe măsură ce unele pungi se epuizează, altele îşi fac apariţia. Este cazul zăcământului de gaz găsit în apele teritoriale ale Israelului, estimat la 900 de miliarde metri cubi. Nu în ultimul rând, descoperirea amintită la începutul articolului în Egipt redesenează nodurile de interdependenţă. Până atunci, Egiptul irita firmele anglo-franceze extractoare din zonă deoarece nu-şi achita datoriile faţă de ele. De asemenea, Cairo (mult timp exportator de gaz) începuse să importe din Israel. Dar acum punga din bazinul extractiv Zohr permite Egiptului să nu mai fie atât de dependent de Ierusalim¨, ceea ce ridică alte necunoscute geopolitice…

Ce poate face India? În primul rând, aceasta are relaţii pozitive cu ambele naţiuni mai sus numite. Deja ministrul israelian al resurselor naturale („infrastructurii naţionale”- conform denumirii oficiale), Silvan Shalom a afirmat disponibilitatea ţării sale de invita companiile indiene să vină să investească în estul Mediteranei.

Egiptul poate urma exemplul. Astfel New Delhi se poate implica într-o diplomaţie energetică forjând un triunghi împreună cu Cairo şi Ierusalim astfel încât toată lumea să obţină câştiguri.

În anii ce vor urma, politica Indiei cu privire la ţările arabe va fi subliniată atât de imperativele comerciale, economice cât de existenţa unei diaspore tot mai numeroase. Diaspora care se conturează ca un actor în sine, fie pentru că expaţii sud-asiatici pot fi victime ale tulburărilor din spaţiul islamic, fie pentru că unii dintre aceştia se pot radicaliza, după cum s-a întâmplat în 2014 cu mai mulţi tineri deveniţi membrii al ISIS.

Egiptul  poate fi un pilon/ o trambulină de care să se agaţe direcţiile diplomaţiei indiene atât faţă de Orientul Mijlociu şi Islam, cât şi faţă de Africa.

¨ De cele mai multe ori mass-media indică Tel-Avivul drept capitala statului Israel, când de fapt aceasta este Ierusalim. Confuzia se explică în bună parte faptul că Tel-Avivul a jucat într-adevăr rolul de capitală imediat după câştigarea independenţei. Din 1950 Ierusalimului i-a revenit rolul oficial de capitală, dar cum Tel-Avivul este unul dintre cele mai cosmopolite metropole din lume şi găzduieşţe numeroase ambasade, o bună parte din opinia publică internaţională consideră că aici este şi sediul guvernului israelian.