Eroii necunoscuţi de pe feribotul sud-coreean: membrii de personal care au murit salvând turiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La aproape o săptămână de la scufundarea feribotului sud-coreean Sewol, furia opiniei publice creşte odată cu minimizarea şanselor de a găsi supravieţuitori, iar acţiunile personalului de pe vas au fost caracterizate dur şi rapid drept „criminale” şi „laşe”. Deşi o parte din personal, inclusiv căpitanul, a fugit de pe vas, alţi angajaţi au murit ajutând pasagerii, iar supravieţuitorii ezită să vorbească de teama reacţiei opiniei publice.

Pe măsură ce feribotul se scufunda, membri ai personalului ofereau pasagerilor propriile veste de salvare şi încercau să găsească ieşiri din spaţiile închise spărgând geamurile, însă în urma haosului creat mulţi oameni au fost blocaţi de apă, iar bilanţul final ar putea ajunge la aproximativ 300 de morţi. Printre victimele pasagerilor se numără şi membrii personalului, cel puţin şapte dintre ei sunt dispăruţi sau morţi, iar cei care au rămas pe vas i-au ajutat de turişti până când au fost preluaţi de echipele de salvare.

„Mă duc să salvez copii”, au fost ultimele cuvinte ale lui Yang Dae-hong, angajat de la bordul feribotului, potrivit spuselor soţiei sale Ahn So-Hyun, în ultima convorbire telefonică a celor doi. Dae-hong se referea la cei 323 de liceeni aflaţi pe vas, plecaţi într-o excursie cu clasa, relatează cotidianul „The Huffington Post”

În total, feribotul Sewol transporta 476 de oameni, din care doar 176 de persoane au fost salvate, toate în prima zi a naufragiului. Cel puţin 104 de persoane sunt declarate moarte, iar 198 de oameni sunt în continuare daţi dispăruţi.

Sud-coreeni sunt furioşi, ţinta acuzaţiilor lor fiind în special căpitanul Lee Joon-seok, care a părăsit vasul fără a dirija operaţiunile salvare, notează corespondenţii ziarului britanic. El a fost arestat împreună cu alţi şase membri ai personalului şi este acuzat de neglijenţă şi de încălcare a codului maritim. La scurt timp după ce pasagerii au simţit o lovitură şi un zgomot puternic, Joon-seok le-a cerut să rămână pe loc, însă cu doar o jumătate de oră înainte de scufundarea completă a vasului a revenit şi le-a cerut pasagerilor să evacueze spaţiile închise. El este acuzat că a părăsit vasul cu una dintre primele bărci de salvare.

Angajaţii-eroi

Supravieţuitorii rememorează haosul şi panica creată imediat ce vasul a început să se încline şi îşi amintesc şi de faptele eroice ale angajaţilor de pe feribot. Koo Bon-hee, care a supravieţuit naufragiului, a povestit jurnaliştilor că membrii personalului şi-au oferit propriile veste de salvare atunci când au observat că nu existau suficiente pentru pasagerii captivi în cel de-al treilea etaj al feribotului.

Unul dintre primele cadavre recuperate de echipele de căutare a fost cel al sud-coreenei Park Ji-young, în vârstă de 22 de ani. Liceenii au povestit cum Ji-young a stat în apă până în ultima clipă pentru a-i evacua, chiar dacă nu purta vestă de salvare. Ea le-a spus turiştilor că membrii personalului trebuie să rămână pe vas până când fiecare turist este salvat.

Cârmaciul Oh Yonk-seok, salvat de echipele sud-coreene, a povestit că el împreună cu alţi patru colegi au fost nevoiţi să spargă geamurile unor încăperi şi au recuperat şase oameni, puţi ulterior în bărcile de salvare. Cei cinci au rămas în apă, lângă vasul răsturnat complet, şi au ajutat şi alţi pasageri, până când angajaţi ai pazei de coastă s-au apropiat de ei şi le-au cerut să se urce într-o barcă.

Sinuciderea, ultima soluţie

Însă o altă parte a personalului ezită să povestească experienţele lor din cauza reacţiei dure a opiniei publice, alimentată de informaţiile parţiale răspândite de mass-media, subliniază corespondenţii ziarului „The Huffington Post”.

Un membru al personalului, anchetat de autorităţi, a spus apropiaţilor că intenţiona să se sinucidă şi s-a închis într-o cameră de hotel. Poliţiştii au intrat cu forţa şi au descoperit în apropierea bărbatului o sfoară, pe care ar fi vrut să o folosească pentru a se spânzura. În directorul adjunct al unui liceu la care erau înscrişi elevii de pe vas a mers mai departe, iar corpul lui a fost găsit spânzurat pe un copac, la scurt timp după tragedia naufragiului.

În prezent, echipele de salvare au primit ordin de la preşedinta sud-coreean Park Geun-hye să nu întrerupă căutările, deşi şansele eventualilor supravieţuitori sunt minime.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite