Rusia ar oferi sprijin direct insurgenţilor talibani în Afganistan, susţine un general american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comandantul forţelor militare americane din Europa, Generalul Curtis Scaparrotti,  a declarat în Senatului că a observat o creştere a influenţei Rusiei asupra insurgenţilor talibani din Afganistan şi a ridicat posibilitatea ca aceştia să primească un ajutor direct din partea Moscovei, anunţă Reuters.

„ Am observat, recent, influenţa Rusiei ca fiind în creştere - atât în termeni de asociere cât şi, posibil, în termeni de ajutor direct către talibani”, a susţinut Generalul Curtis Scaparrotti în cadrul unei audieri în faţa Senatului Statelor Unite.

Acesta nu a elaborat în ce anume ar consta acest ajutor direct sau cât de semnificativă este implicarea Moscovei în conflictul din Afganistan.

Autorităţile de la Kremlin, deşi au fost critice cu privire la modul în care Statele Unite au escaladat conflictul cu talibanii, au negat că oferă vreun sprijin insurgenţilor. Aceştia din urmă se găsesc din nou în poziţia de a contesta largi porţiuni de teritoriu şi de a aduce pierderi de personal importante forţelor guvernamentale.

Conform estimărilor autorităţilor americane, forţele guvernamentale afgane controlează mai puţin de 60 la sută din teritoriul ţării. În plus, ca o dovadă a creşterii capacităţii de luptă a forţelor insurgente, aceştia au capturat regiunea strategică Sangin, aflată în Sudul provinciei Helmand, au afirmat oficialii americani joi. Conform celor de la BBC, controlul asupra acestui punct strategic, va oferi talibanilor o mobilitate crescută în Bordul ţării şi controlul asupra liniilor de aporvizionare cu capitala regiunii, Lashkar Gah. Sangin, şi întreaga regiune Helmand, reprezintă zona unde trupele americane şi cele britanice au suferit cele mai însemnate pierderi în timpul acestui conflcitul, pentru controlul acestei zone ducându-se cele mai grele lupte.

Comandantul suprem american din Afganistan, Generalul John Nicholson, a declarat luna trecută că situaţia din Afganistan se află într-un moment de „impas” şi că sunt necesare câteva mii de noi trupe internaţionale pentru a impulsiona misiunea NATO de pregătire a trupelor afgane.

Generalul Scaparrotti a declarat că mizele sunt extrem de ridicate în acest conflict unde peste 1800 de militari americani şi-au pierdut viaţa de la începutul conflictului în anul 2001. „NATO şi Statele Unite, în opinia mea, trebuie să învingă în Afganistan”, a declarat acesta.

Oficialii talibani au declarat celor de la Reuters că au avut contacte semnificative cu Moscova începând cu anul 2007, adăugând că implicarea Rusiei nu a depăşit niciodată pragul unei „susţineri morale şi politice”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite