În mod oficial, Scoţia invocă dreptul la autodeterminare şi îşi cere independenţa!

Cutia Pandorei fiind deschisă, jocurile devin din ce în ce mai dure,  evoluţiile încep să fie foarte complicate, cu perspective dintre cele mai dramatice. La capătul a toate aceste se află posibila implozie a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Se poate întâmpla, pare că din ce în ce mai mulţi îşi doresc acest lucru, iar consecinţele, ca şi în cazul BREXIT, sunt aproape imposibil de estimat ca valoare şi semnificaţii pe termen scurt, mediu şi lung.

Iată, pentru început, facsimilul scrisorii oficiale adresate de Nicola Sturgeon, Primul Ministru al Scoţii către Theresa May, Primul Ministru al Marii Britanii. Documentul despre care mulţi analişti politici vorbesc ca fiind cel care marchează momentul declanşării primului mare dezastru din cele care urmează să se producă pe linia de consecinţă a deciziei UK de părăsire a Uniuniunii Europene (click pe imaginea de mai jos pentru rezoluţie mare):

Temeiul cererii, aşa cum vedeţi, este faptul că Scoţia ştie că procesulde ieşire a UK din UE înseamnă, în primul rând, imposibilitatea de a mai accesa pe viitor piaţa comună europeană, "iar asta nu este ceva pentru care au votat scoţienii...un rezultat care va avea implicaţii semnificative pentru economia, societatea şi locul nostru în lume. În aceste circumstanţe foarte diferite, poprul Scoţiei trebuie să aibă dreptul de a-şi alege propriul viitor: pe scurt, ne exercităm dreptul nostru la autodeterminare"" - scrie Nicola Sturgeon. Adăugând, ironie supremă, că cere acest lucru după ce a remarcat importanţa deosebită pe care Theresa May o acprdă acestui concept, invocat de Primul Ministru în scrisoarea pe care i-a trimis-o Preşedintelui Tusk....

În acest sens, Scoţia joacă o carte majoră şi cu totul nouă: îşi aliniază vechile visuri istorice de obţinere a independeţei pe noua logică dată de argumentele pragmatice care fac din rămânerea în UE singura variantă valabilă de supravieţuire şi de garantare pentru generaţia tânârâ şi cele următoare ale accesului la piaţa şi valorile europene.

"Parlamentul Scoţian a decis acum cu o clară majoritate că va trebui să aibă loc un referendum asupra independeţei. Scopul unui asemenea referendum este de a da poporului din Scoţia posibilitatea de a alege între a rămâne în UK ieşind din UE şi din piaţa unică pe baza termenilor pe care-i veţi negocia dvs, sau să devină o ţară inependentă, în stare să ne stabilim propria noastră direcţie şi de a stabili un adevărat parteneriat între egali cu celelalte naţiuni din UE".

Mizele aflate în joc sunt uriaşe şi fără precedent. În primul rând, la modul cel mai evident, este vorba despre însăşi supravieţuirea unui stat, Marea Britanie,  posibila explodare formaţiunii statale existente fiind al patrulea mare proces după  căderea Cortinei de Fier: spargerea URSS, a Iugoslaviei şi Cehoslovaciei, al doilea eveniment de acest gen care ar implica o putere nucleară şi primul care s-ar petrece în spaţiul Europei occidentale. Şi nu am pomenit decât despre perspectiva independenţei Scoţiei dar, pentru orice observator avizat, problema se poate pune în termeni similari pentru Irlanda de Nord care să ceară - şi există temeiurile legale pentru a justifica acest demers - organizarea unui referendum similar. Desigur, pentru independenţă dar, în acest caz, perspectiva ar fi unirea imediată cu ţara-mamă şi reconstituirea, în fine, a visului unei Irlande unite. Ceea ce le-ar asigura irlandezilor din nord şi certitudinea rămânerii fără probleme în UE, pe când Scoţia ar trebui să iniţieze negocieri pentru aderarea pe "locul gol" lăsat prin plecarea Marii Britanii.

Cât de uşor sau cât de greu va accepta Londra o asemenea perspectivă şi ce mai poate face oare pentru a opri un proces pe care l-a început în momentul în care a folosit principiul autodeterminării ca motivaţie supremă a demersului de îndepărtare de UE? Există doar o autodeterminare acceptabilă şi aplicabilă în cazul situaţiilor externe sau ea se aplică în mod egal şi nediferenţiat şi înlăuntrul propriilor frontiere?

Fapt ce părea incredibil cu un an în urmă, acum poate să devină realitate afirmaţia că Regina Elibatea a II-a şi Primul Ministru Theresa May vor fi cele două figuri istorice cu care să se încheie existenţa Marii Britanii...realmente o tragedie de mari proporţii şi o problemă incredibil de complicată datorită efectelor sale în domeniul economic şi de securitate. În locul unităţii spaţiului european, vedem, într-un dintre punctele considerate drept pilonii de stabilitate ai sistemului, apariţia unor puncte de extremă turbulenţă şi care, în scenarii extreme, pot duce la tensiuni care să degenereze în cele mai diverse moduri. Amintiţi-vă doar de istoria de sănge, recentă, a Irlandei de Nord...

În sfârşit, vedem că suntem foarte aproape să vedem cum ar fi pusă sub semnul întrebării valoarea Coroanei ca simbol unificator, căci, dacă Scoţia şi Iranda de Nord se vor separa de Regat, ele vor evolua în continuare în regimuri democratice republicane. Iar valoarea Coroanei era tocmai de a asigura coeziunea naţională. Falimentul posibil al acestei valori probuşeşte întreaga construcţie şi marchează intrarea în altă etapă istorică şi remodelează frontiere.

Sunt convins că propagadiştii în favoarea BREXIT ştiau demult aceste lucruri şi, mai ales, ştiau procentajele de reuşită ale unor viitoare referendumuri de independenţă pe fundal de criză majoră. De ce oare şi-au dorit să se ajungă aici?  În ce peisaj ulterior îşi imaginează cineva că va fi foarte uşor să supravieţuiască un stat alăctuit, spre exemplu, doar din Anglia şi Ţara Galilor (asta în cazul în care partidul independentist de la Cardiff nu va cere şi el un referendum pentru independenţă)?

Desigur, vorbim deocamdată doar despre situaţii ipotetice dar care, fără îndoială, devin din ce în ce mai credibile, generând tensiuni suplimentare într-un peisaj european şi mondial deja instabi care numai de evoluţii impredictivile ale lirei sterline nu are nevoie. Cu certitudine, peste doi ani, la finalul procesului de negocieri între UK şi UE, este posibil să se contureze un Acord de retragere conceput în termeni civilizaţi, chiar dacă UK va avea de suportat oricum costurile datoriei de 60 miliarde de Euro plus altele, cel puţin egale, directe şi indirecte, ca efect al schimbărilor din sectoarele economic, vamal, bariere tarifare, etc. Dar nu este deloc exclusă, afirmă surse din ambele echipe de negociatori, ca BREXIT-ul să fie unul dur în cazul eşecului convorbirilor din această perioadă.

Ce efecte vor avea însă toate acestea asupra proceselor care au loc acum în interiorul UE şi modifică sensibil relaţiile de putere în statele membre, odată cu realinierea în funcţie de proiectatul nucleu dur în jurul axei franco-germane cu ţările din Greupul Versailles şi cele din BENELUX ? Să vedem cu se va negocia şi cu rezultate şi, să aşteptăm rezultatul de acum previzibil, pro-european, al alegerilor din Fran'a. de-abia după aceea, odată stabilţi parametrii, vor încpe negocierile reale privind execuţia BREXIT, imediat după ce, pe 29 aprilie, Consiliul European extrordinar va da mandatul iinal.