„Afară cu străinii!”

Acesta este noul slogan care, ca întotdeauna pe timp de criză, reapare, încet, dar sigur, în diverse ţări din UE. Nu cădeţi în capcana de a reduce mesajul doar la partea lui care presupune reacţia la valul de migranţi ilegali sosiţi majoritar din Orientul Apropiat şi din Maghreb.

Alături de el, de mai mult timp, mai există o componentă care priveşte tentaţia de refuza pe cei veniţi din partea noastră de lume, din ţările sărace şi descrise drept necivilizate, sălbatice, excentrice din estul şi sud-estul Europei.

Desigur, primul set de măsuri europene este acesta de acum menit să stăvilească şi oarecum să mai limiteze din efectele şocului enorm al valurilor migratorii succesive care se mai îndreaptă chiar şi acum spre continentul nostru. Dar să nu vă faceţi iluzii, în abordarea fenomenului migraţiei, un loc egal va fi atribuit şi migraţiei economice interne la niveul UE, considerată mult mai amplă şi constantă decât prima, acuza fiind de destabilizare a pieţelor muncii din ţările bogate dar şi, în aceeaşi măsură, de periclitarea sistemelor lor de protecţie socială.

Lucrurile se precipită acum, în primul rând, din cauza suprapunerii celor două crize migratorii. În al doilea rând, apare, asemeni unui precedent care crează o situaţie de aşteptare plină de invidie, demersul anunţat de britanici. Cei pentru care problema protecţiei propriei lor pieţe de muncă devenise într-atât de importantă, încât a fost preluată şi instrumentată politic de toate partidele favorabile BREXIT.

Contextul le este şi acum favorabil, deoarece au reuşit realmente să ridice nivelul de teamă şi intoleranţă al opiniei publice pe ţinte foarte precise, românii şi bulgarii fiind victimele iniţiale, teme de campanie super-negativă, apoi, mai nou, polonezii. Un raport foarte recent (4 octombrie) al Consiliului Europei  - ECRI- European Commission against Racism and Intolerance notează:

„...continuă un discurs politic intens intolerant care vine din partea UKIP, partidul populist anti-imigranţi, dar şi din partea unor alţi actori politici. În ultimii ani, acest discurs a fost centrat, pe problema imigraţiei. Spre exemplu, în procesul ridicării restricţiilor UE la piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari, a existat o adevărată campanie la scară mare dusă de parlamentari ai UKIP şi de câţiva conservatori care spuneau că, foarte curând, vor urma să vină în UK sute de mii de cetăţeni din cele două ţări. Termeni precum «invazie» sau «valuri migratoare» au fost folosite frecvent , alături de expresia «turism pentru beneficii economice», asta în ciuda unui studiu publicat în 2013 de Comisia Europeană nu găsise vreo dovadă că principala motivaţie de migraţie pentru cetăţenii europeni era cea legată de obţinerea de beneficii economice. ECRI consideră că folosirea unor asemenea termeni contribuie la o creştere a sentimentelor xenofobe. Comisarul pentru drepturile omului al Consiliul Europei a declarat că era inacceptabil să tratezi cetăţenii bulgari şi români ca pe o problemă şi că dezbaterea mergea pe un drum greşit.”

Numai că, din nefericire, aşa cum vă anunţam în articolul de ieri, se confirmă deja oficial intenţiile politicienilor britanici de a transforma era post-BREXIT într-o formă efectivă de hiper-protecţionism al pieţei naţionale de muncă.  Astfel, ieri, Amber Rudd, ministrul de interne, a anunţat în cadrul Conferinţei Partidului Conservator, că guvernul britanic va avea în vedere crearea cadrului legislativ necesar pentru a avea un control mai mare asupra numărului de persoane care se deplasează în UK  pentru a menţine încrederea în sistem şi pentru a se asigura că cetăţenii britanici nu sunt privaţi de locuri de muncă.  

„Ne vom consulta cu privire la următorii paşi pentru a controla imigraţia... Vom analiza situaţia şi vom studia diferite metode. Printre ele există şi posibilitatea de a spori criteriile pe care companiile trebuie să le impună când recrutează angajaţi din străinătate”.

Astfel, testul ar trebui să determine exact dacă cei care vor să muncească în Marea Britanie sosesc cu gândul de a activa în orice domeniu  al pieţei muncii şi nu doar pe acele poziţii pe care nu s-ar putea completa cu cetăţeni britanici.

Interesantă logică deoarece ea ne întoarce la principiile care guvernau pieţele muncii din Europa anilor '50 şi '60 când erau acceptate valuri de migranţi interni şi externi (Portugalia, Spania, Italia, Algeria, Maroc, Turcia etc.) pentru a „umple” sectoarele ce presupuneau muncă grea sau/şi necalificată, cele sub demnitatea autohtonilor care, foarte adesea, s-au bucurat din plin de rezultatele exploatării, legale sau la negru, a unei forţe de muncă sărace şi disperate.

Reglementările europene pentru piaţa muncii au încercat să elimine cât mai multe dintre aceste practici, reglementările legate de libera circulaţie combinate cu recunoaşterea reciprocă a diplomelor, fiind destinate să construiască şi să echilibreze un nou tip de piaţă a muncii. NU una perfectă, nu una de pe care să fi dispărut complet tentaţia folosirii forţei de muncă ce se oferea în regim de dumping (vezi fenomenul „căpşunarilor” români), dar totuşi una mai echitabilă şi mai deschisă unei reale democratizări la nivel continental pe baza unui cadru legislativ comun.

Politicile protecţioniste, în cazul în care va fi urmat drumul deschis de Marea Britanie, vor reprezenta o problemă deosebit de spinoasă pentru viitorul UE. Este însă chiar posibil ca exemplul să fie preluat? Sigur că da, doamna Marine Le Pen a prezentat deja tema ca fiind una dintre propunerile majore la Frontului Naţional: introducerea unei legislaţii care să stipuleze prioritatea la anagajare pentru un francez... Tentantă soluţie nu numai pentru partidele naţionalist-extremiste deoarece, pe timp de criză, ea ar putea să fie preluată, sub o formă sau alta, şi de partide din zona mainstream. Nu este deloc imposibil dacă ne gândim la presiunea pe care o reprezintă şirul continuu de analize care vorbesc despre iminenţa unei crize economice globale, sistemice, de foarte mare amploare, prefaţată acum de problemele care zguduie acum sistemul bancar european.

Esenţial este să vedem, în acest context, cât şi ce anume vor fi în stare să negocieze liderii europeni în privinţa Acordului de retragere şi, în cazul de care vorbim azi, în privinţa principiului liberei circulaţii a persoanelor. O acceptare a politicii britanice este, în sine un pericol. Şi nu numai ideologic.

Iar negocierea cu Marea Britanie, în forma sa statală de acum, deja este pusă sub semnul incertitudinii drumurilor viitoare căci, deja, din ce în ce mai puternic, se pune problema ieşirii din UK a Irlandei de Nord şi Scoţiei, ambele regiuni anunţând că ar dori să urmeze drumul european şi nu pe cel al izolării. 

Între timp, pentru a vedea cum evoluează ascendent în Marea Britanie „discursul urii”, al intoleranţei, rasismului şi xenofobiei, puteţi lectura Raportul ECRI...