Alegeri în UK. Şoc total – conservatorii pierd majoritatea în Parlament. Ce înseamnă asta

Theresa May EPA/Jon Super

Eşecul Conservatorilor sfidează logica şi este chiar mai uluitor decât cel al lui Hillary Clinton anul trecut sau decât Brexit. Un avans de 24 de puncte, înainte de declanşarea alegerilor, a fost complet răsturnat în cinci săptămâni şi s-a transformat practic într-o înfrângere. Rezultatul va avea consecinţe majore pentru UK şi Brexit, dar este şi un semn al noilor timpuri politice în care am intrat cu toţii.

Dezastru e puţin spus. Conservatorii au obţinut până la această oră doar 313 locuri, ceea ce înseamnă că, matematic, au ratat deja posibilitatea unei majorităţi parlamentare. Aşteptările minime, la sfârşitul campaniei, erau de cel puţin 60 de locuri. Iniţial, când Theresa May a anunţat alegerile anticipate - şi încă până la mijlocul lunii mai – se preconizau între 100 şi 150 de locuri în plus pentru Conservatori faţă de cât aveau până atunci (adică, locurile câştigate de Cameron în 2015). În final, au pierdut cel puţin 12.

Acest blog a explicat în trei articole separate, pe parcursul ultimelor săptămâni, evoluţia campaniei electorale, aici, aici, şi aici. Am arătat că ceva extraordinar de bizar se întâmpla în aceste alegeri, reflectat în colapsul accelerat al votului Conservator. Pe de o parte, Theresa May a făcut nişte greşeli monumentale şi s-a demascat ca fiind mai degrabă slabă şi ezitantă decât „puternică şi stabilă”, aşa cum suna sloganul partidului. Este un lider care n-a reuşit să se ridice la înălţimea momentului sau a funcţiei – dimpotrivă.

Dar pe de altă parte, Jeremy Corbyn, liderul Laburist anti-NATO, neo-Marxistul radical, simpatizantul teroriştilor Hamas şi IRA, omul care refuză să cânte imnul de stat (întrucât urăşte monarhia), omul care promite renunţarea la arsenalul nuclear, renaţionalizare în masă etc. etc. – pe scurt, un personaj care nu poate fi imaginat nici în glumă – deci Corbyn a urcat constant în sondaje şi a devenit din ce în ce mai popular. Acum a ajuns până în pragul Downing Street (deşi se pare că nu-l va trece).

Ar fi nevoie de mult mai mult spaţiu şi, fără îndoială, de un vocabular care încă nu s-a inventat pentru a descrie absurditatea şi „imposibilitatea” acestui deznodământ. Cum ziceam în articolul precedent, probabil cea mai apropiată comparaţie în context românesc ar fi o istorie alternativă în care PP-DD ar fi fost aproape de a câştiga alegerile din 2012 şi Dan Diaconescu ar fi fost pe punctul de a ajunge premierul României. Dar şi acela ar fi fost un scenariu mai plauzibil decât ce s-a întâmplat acum în UK.

Ce urmează? Probabil un guvern minoritar Conservator, susţinut de DUP, partidul unionist Nord-Irlandez – dar vorbim efectiv de un guvern care n-ar avea nici un fel de marjă de eroare, şi ar opera cu spatele la zid. Scena politică britanică a explodat, şi lucrurile pot să o ia în diverse direcţii în funcţie de cum cad piesele pe masă. Putem hazarda câteva observaţii:

Jeremy Corbyn FOTO EPA

Cine va forma guvernul

Întrucât nimeni nu are majoritate în parlament, actualul prim ministru, Theresa May, rămâne în funcţie şi are desigur dreptul la prima şansă de a încerca să formeze un guvern minoritar, sau o coaliţie. Acest guvern va trebui să supravieţuiască un vot în parlament pe 19 iunie, ceea ce este probabil să se întâmple, deşi la limită, şi doar cu sprijin din partea partidului Unionist Nord-Irlandez, cum am menţionat. Alternativa ar fi un guvern minoritar sau de coaliţie – o „coaliţie a haosului”, cum au numit-o Conservatorii în campanie – condus de Jeremy Corbyn, incluzând sau susţinut de Liberal Democraţi, Naţionaliştii Scoţieni şi, posibil, republicanii irlandezi (Sinn Fein).

Există şi posibilitatea unor noi alegeri anticipate, cel mai probabil în octombrie, dacă situaţia politică rămâne instabilă. Însă acel scenariu include atâtea variabile încât nu are rost să-l discutăm în acest moment.

Urmări pentru Conservatori

În aceste condiţii, Theresa May va fi istorie foarte curând. A indicat deja că nu va demisiona imediat, în interesul stabilităţii naţionale, dar autoritatea ei ca lider de partid s-a evaporat. Însă May nu are un succesor clar în cadrul partidului. David Davis (unul din liderii campaniei pentru Brexit) ar putea fi o soluţie de urgenţă, ca şi Sir Michael Fallon (actualul ministru al Apărării). Boris Johnson, cel mai popular Conservator încă „în picioare”, s-ar putea să aibă o şansă bună dacă se poate organiza la timp pentru a candida la şefia partidului.

Este extrem de important cine o va succeda pe May la şefia partidului – în special dacă va fi un reprezentat al taberei Remain sau Leave. Acest lucru, mai mult ca oricare altul, va influenţa desfăşurarea negocierilor pe Brexit cu UE. Dacă Remainerii preiau controlul, e de asteptat că se vor distanţa într-o oarecare măsură de abordarea de până acum a Theresei May faţă de Brexit.

E o situaţie fără precedent: Theresa May nici nu poate rămâne, dar nici nu poate pleca.

Care va fi rezultatul? Pe de o parte, tabăra Remainerilor nu prea mai are reprezentanţi de acceaşi talie cu candidaţii pentru leadership pe care-i poate oferi tabăra Leave. Pe de altă parte, partidul va fi acum mai înclinat să accepte un lider pro-Remain.

Problema principală, cu toate acestea, este că procesul de schimbare a liderului partidului Conservator durează câteva săptămâni. Dar un guvern trebuie format imediat, iar negocierile cu UE sunt programate să înceapă peste 11 zile. În aceste condiţii, este încă posibil ca Theresa May să rămână totuşi în funcţie pentru cel puţin câteva luni. Dar, din nou, e greu de văzut cum poate să funcţioneze ca lider şi prim ministru în urma acestei contra-performanţe catastrofale.

E o situaţie fără precedent: Theresa May nici nu poate rămâne, dar nici nu poate pleca.

Ce se întâmplă cu Brexit

În primul rând, trebuie înţeles că rezultatul acestor alegeri nu reprezintă, în sine, un vot împotriva Brexit-ului, cum unii comentatori se vor repezi să afirme. Conservatorii au pierdut alegerile – adică majoritatea parlamentară, care echivalează cu o înfrângere politică – pe alte teme şi considerente, nu pe subiectul Brexit; de altfel, şi partidul Laburist suţine acum (sau cel puţin a susţinut pe parcursul campaniei electorale) implementarea Brexit-ului, deşi Laburiştii au menţinut permanent o anumită neclaritate asupra poziţiei pe care o au asupra tipului de Brexit pe care-l doresc. Nu se pune problema „anulării” referendumului.

Este aproape imposibil acum, politic, ca guvernul britanic să mai continue acceaşi abordare extremă/radicală faţă de Brexit ca până acum.

Una din cheile sorţii Brexit-ului vor fi Liberal Democraţii (LD) şi Naţionaliştii Scoţieni (SNP), de care acum un guvern Conservator minoritar trebuie să ţină cont la fiecare pas în negocierile cu UE. Adică exact situaţia pe care Theresa May a vrut s-o evite, prin aceste alegeri anticipate.

În orice situaţie, este aproape imposibil acum, politic, ca guvernul britanic să mai continue acceaşi abordare extremă/radicală faţă de Brexit ca până acum. Adică, va căuta mai degrabă un „soft Brexit”, şi va negocia plecând de la premisa că vrea să păstreze legături mai strânse cu UE decât propusese Theresa May iniţial. Probabil lucruri precum accesul la piaţa comună şi păstrarea libertăţii de mişcare, vor fi din nou puse pe masă.

Practic, alegerile acestea fac un Brexit „moderat” mult mai probabil.

De ce acest rezultat nu e neapărat o veste bună pentru Vest în general

Este de înţeles că foarte mulţi, mai ales în Europa, vor exulta la vestea acestui şoc politic care a lovit UK. Nu ar fi deloc surprinzător ca acest rezultat să fie văzut ca un fel de „justiţie divină” pentru „păcatul” Brexitului, şi în general ca un corectiv binemeritat pentru aroganţa de care sunt foarte des acuzaţi englezii. Dar dincolo de orice asemenea satisfacţii emoţionale, ar trebui de asemenea să se păstreze puţin loc şi pentru câteva consideraţii mai sobre.

Orice criză loveşte Marea Britanie, va afecta şi Europa, şi invers.

Sunt două categorii de probleme care reies din rezultatul acestor alegeri.

Economie. Prima categorie ţine de impactul unei Mari Britanii în haos şi criză, asupra Europei – în special impact economic. Unul din marile mituri ale discuţiei din jurul Brexit-ului, anul trecut, a fost că acele consecinţe negative pe care se presupunea că le-ar fi avut Brexit, ar fi fost cumva izolate strict la nivelul UK, fără a afecta Europa. Acest lucru a fost întotdeauna în contradicţie evidentă cu teoria (şi realitatea) interconectării avansate dintre economiile ţărilor dezvoltate, mai ales cele din Europa. Cu alte cuvinte, orice criză loveşte Marea Britanie, va afecta şi Europa, şi invers. Putem vorbi, desigur, despre cine ar avea de suferit mai mult, dar nu se poate spera că doar o parte va suferi iar cealaltă va rămâne neatinsă. Cu un guvern instabil, şi în contextul Brexit, o criză economică este mult mai probabilă acum decât înainte de aceste alegeri.

Noul model de politică de stânga. Aceasta este al doilea tip de veste proastă pentru Europa, a doua categorie de probleme, probate de succesul Corbynist (Corbyn a obţinut cel mai bun rezultat Laburist de la Tony Blair încoace). Ar fi o greşeală şi o lipsă de responsabilitate, pentru Europeni, să considere că acest tip de fenomen politic de stânga, care acum este aproape să distrugă Marea Britanie, este ceva ce nu poate exista decât în UK. Din păcate, această problemă poate foarte uşor să treacă şi canalul Mânecii, şi ceea ce se vede azi în UK să se întâmple mâine sau poimâine pe continent.

O distorsiune de aceeaşi scară ca cea galvanizată de candidatura lui Donald, dar cu semn opus, se dezvoltă în rândurile stângii politice, în special printre tineri.

Aceasta, deoarece problema – adică, priza extraordinară a lui Corbyn – este una ideologică şi reprezintă o confluenţă a mai multor factori şi trenduri politice şi generaţionale, care încă nu este înţeleasă complet de nimeni. Am avut avertismente din ce în ce mai mari în ultimii ani, de la mişcările „Occupy”, la frenezia din jurul candidaturii lui Bernie Sanders în America anul trecut. Într-un fel, însăşi victoria lui Trump este semnul cel mai clar că o distorsiune de aceeaşi scară ca cea galvanizată de candidatura lui Donald, dar cu semn opus, se dezvoltă în rândurile stângii politice, în special printre tineri.

Acesta este probabil cel mai sinistru şi alarmant aspect al rezultatului din UK: validarea clară a faptului că ceva foarte periculos, extrem şi deocamdată neînţeles, a început să distorsioneze politica din democraţiile Vestice – atât la dreapta, cât şi la stânga. Modelul şi teoriile politice cu care ne-am obişnuit în ultima sută de ani şi mai bine, s-au epuizat.

Nu mai este amuzant deloc.