ANALIZĂ Summitul NATO de flanc de la Bucureşti: Rusia ca oponent şi coeziunea Alianţei spre apărare comună

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg FOTO Eduard Enea/Adevărul

Bucureştiul a fost miercuri capitala în care s-a desfăşurat summitul NATO al flancului estic, denumit oficial Reuniunea la nivel înalt a Statelor din Europa Centrală şi de Est.

Cin cauza evenimentelor din stradă după cele trei zile de doliu (care nu au ţinut de tampon pentru Guvernul Ponta) şi după demisia premierului în dimineaţa summitului, nimeni nu a mai dat atenţie acestui eveniment de prim-plan care a pus România pe harta Alianţei, a readus în prim-plan Parteneriatul Strategic cu Polonia (prin bilaterala la nivel înalt din Ajun şi prin forţa de coagulare a tuturor statelor Europei Centrale şi de Est membre ale NATO şi UE), şi a evidenţiat rolul major al ţării noastre de responsabil al părţii sudice a Flancului Estic al Alianţei, în tandem cu Polonia, responsabilul pentru partea Nordică a flancului în faţa ameninţărilor venite din partea Rusiei.

Marţi, reuniunea a fost precedată de conferinţa Forumul Securităţii 2015 Vocile Flancului, organizată de Black Sea trust al German Marshall Found, care a întărit şi detaliat mesajele pe care summitul desfăşurat la Bucureşti le-a dezbătut. Experţi de top şi oficiali au dezbătut în spatele uşilor închise, în format Chatham House, toate temele reale ale momentului, fără ipocrizie, fără reserve sau ascunţi în corectitudine politică, ci direct, deschis şi franc. Am avut ocazia să particip şi să contribui la toată această dezbatere ale cărei concluzii au fost trimise participanţilor la partea oficială spre a fi incluse în dezbaterile oficiale.

Consensul Europei Centrale şi de Est pentru ameninţările şi provocările ruse

Dar ce înseamnă acest summit? Numic altceva decât evocarea şi consensualizarea preocupării comune a şefilor de state şi de guverne ale statelor Europei Centrale şi de Est în privinţa securităţii frontierei estice a Alianţei, dar şi asigurarea solidarităţii şi preocupării egale pentru ameninţările din zona flancului sudic – Siria, Iraq dar şi Nordul Africii – din zona Flancului Nordic – ameninţări în Marea Barents şi Peninsula Koala – practic totul ilustrând noua formula de apărare a Alianţei 360 de grade, de jur împrejur. Întregul efort a vizat convergenţa opţiunilor şi abordărilor în vederea summitului NATO din Varşovia, care trebuie să amplifice măsurile de reasigurare, să lanseze adaptarea continuă a Alianţei la ameninţările externe existente şi să aplice versiunea la zi, reconsiderată şi adaptată la situaţia curentă de militarizare a Crimeii, a politicii maritime pe Marea Neagră, Marea Baltică, Marea Mediterana şi Marea Nordului.

Evident principala temă care a fost abordată a fost Rusia. Deşi Conceptul strategic de la Lisabona o defineşte ca partener strategic, ultimele evoluţii şi modul de dezvoltare o califică drept competitor, ba chiar oponent, asta pentru a menţine formulările în spectrul diplomatic, şi a nu vorbi despre duşman sau inamic. Asta deşi Rusia declară NATO, în Strategia de Apărare din decembrie 2014, drept “pericol” la adresa securităţii naţionale, dacă am folosi percepţia în oglindă, ar trebui să calificăm deschi Rusia drept inamic sau duşman al NATO.

Flancul estic este cel care resimte cea mai mare presiune din partea Rusiei, deşi în flancul sudic mişcările din Siria şi introducerea şi aici a unei Arii de blocare anti-Acces – Anti Acces Area Denial, ca şi militarizarea Mării Barents şi a Mării Nordului creează presiuni şi la Sud, şi la Nord din partea aceluiaşi actor asertiv, agresiv, revizionist şi revanşard.

Practic Rusia are depăşit nivelul de acceptabilitate în declaraţii publice prin care ameninţă direct teritoriul, cetăţenii şi capabilităţi militare defensive ale ţărilor din Alianţă, inclusiv România, ceea ce o transformă într-o ameninţare directă militară la adresa României.

Iar la capitolul acţiuni, Rusia a aruncat în aer tot eşafodajul acordurilor de securitate din Europa, pe cel al sistemului de control al armanmentelor în Europa şi în lume, atacând fundamentele INF-tratatul rachetelor cu rază medie de acţiune, şi afectând fundamental Tratatul Start 2 revizuit prin considerarea capabilităţilor convenţionale de apărare egale cu cele nucleare ofensive, ba chiar acuzând NATO şi SUA de încălcarea tratatelor privind armele nucleare pentru că.... se apără. Motivul ar fi “schimbarea echilibrului strategic” prin faptul că armele ruse nu mai pot lovi direct teritoriul Alianţei.

De fapt summitul este rezultatul coincidenţei de interese şi coeziunii parteneriatului strategic România-Polonia. Acest binom a reuşit să coaguleze sprijinul celorlalte state din Europa Centrală şi de Est pentru a spune clar că e necesară abordarea comună a Rusiei, cu toate categoriile de mijloace, în statutul în care s-a autodefinit, de oponent al NATO, că e necesară încheierea reasigurării flancului, că trebuie să vorbim tot mai mult despre prezenţă militară a Alianţei în această regiune, suficientă pentru a descuraja o aventură a Rusiei, convenţională sau hibridă. De asemenea, trebuie luate în consideraţie acele Arii de interzicere a accesului din Kaliningrad, Crimeea şi Estul Mediteranei pentru că acestea blochează aprovizionarea imediată şi intervenţia rezervelor, inducând nevoia ca statele membre să-şi asume multe victime pentru a penetra, pentru a survola aceste arii. De aceea formula rotaţională continuă, susţinută, a prezenţei militare a Alianţei trebuie stabilită pentru flancul estic.

De la „abordarea pragmatică” la respectarea strictă a regulilor dreptului internaţional

Problematica abordată e extrem de diversă pentru un stat, Rusia, care consideră că lovitura nucleară ar duce la dezescaladarea conflictului şi care îşi asumă dreptul lansării armei nucleare într-un război convenţional, potriviti propriei doctrine militare. Deci am depăşit demult acordurile războiului rece, când abţinerea de la prima lovitură era o bază a acordurilor bilaterale de evitare a unui război nuclear total. Mai mult, “abordarea pragmatică” a Occidentului faţă de Moscova nu a dat rezultate, ba ne-a adus în situaţia în care ne aflăm astăzi, a creat o Rusie agresivă şi revizionistă, care a anexat teritorii prin forţă, a declanşat războaie pentru a limita suveranitatea statelor independente de a decide singure opţiunea lor şi a generat agresiunea militară din Estul Ucrainei şi mutarea de frontiere din Crimeea pentru a bloca accesul Ucrainei în spaţiul de liber schimb european, pentru că acest pas blochează proiectul şi ambiţiile sale neo-imperiale, de refacere a Uniunii Sovietice.

De aceea această abordare nu mai e acceptabilă dacă nu respectăm principiile fondatoare ale Alianţei, dar şi pe cele ale Chartei ONU; ale Conferinţei de la Helsinki 1975, ale Actului fondator NATO-Rusia din 1997, în primul rând impunerea respectării dreptului internaţional, aşa cum a fost el conceput, respectarea suveranităţii, integrităţii teritoriale, independenţei statelor. Este mesajul fundamental al summitului, care incumbă aşezarea tuturor statelor membre pe această linie şi care ar avea drept consecinţă respectarea ei de către toate entităţile juridice ale statelor membre, fie ele companii, cetăţeni, sau organizaţii neguvernamentale ale statelor membre ale Alianţei.

Marele absent al reuniunii este Turcia, neinvitată astăzi, pentru a păstra formatul deja utilizat. Însă trilaterala România-Polonia-Turcia trebuie imediat relansată şi consolidată, în primul rând pe zona de interes a Mării Negre.

În al doilea rând, marea problemă a politicienilor şi decidenţilor occidentali este aceea de a transmite propriilor popoare că perioada vacanţei, perioadă calmă şi de respectare a regulilor s-a încheiat, că am reintrat în epoca discutării problemelor păcii şi războiului în Europa, cu precădere în Europa Centrală şi de Est, şi că toată lumea trebuie să accepte că vor urma războaie şi pierderi de vieţi omeneşti.

Un lucru greu, costisitor pentru politicieni şi greu de acceptat psihologic pentru orice popor. De aceea e nevoie de revenirea la profesionalism şi la aducerea în prim-plan a oamenilor serioşi şi pregătiţi pentru a gestiona problemele de securitate contemporane ale Alianţei şi ale regiunii.

Preşedinţii României şi Poloniei, Klaus Iohannis şi Andrzej Duda   FOTO presidency.ro

Declaraţia summitului flancului privind „Solidaritatea Aliată şi Responsabilitatea Comună”: Mesajele către Rusia, Ucraina, parteneri şi aliaţi

Documentul final al reuniunii a avut patru destinatari: mai întâi Rusia, apoi Ucraina, apoi statele partenere în totalitatea lor, în fine statele membre ale Alianţei. Pentru fiecare mesajele au fost extrem de clare şi transparente, deşi convenite în formate diplomatice acceptabile tuturor statelor membre şi semnatare, inclusiv Ungaria, Cehia, Slovacia, state unde mai sunt oameni politici care privesc relaţia cu Rusia cu nuanţe şi tuşe distincte. Motiv pentru care, de exemplu, Preşedintele statului ceh nu a fost prezent la Bucureşti, ci a fost înlocuit de numărul doi la reprezentare, Preşedintele Parlamentului ceh.

Rusia a fost calificată în formate extrem de clare şi transparente, menţionându-se în document că “acţiunile agresive ale Rusiei în Ucraina, inclusiv anexarea ilegală şi ilegitimă a Crimeii, sprijinul acordat separatiştilor din Ucraina, precum şi activităţile militare ale Rusiei desfăşurate în vecinătatea noastră, subminează arhitectura de securitate europeană”

Dar poate cel mai puternic mesaj, care priveşte atât Rusia, cât şi statele partenere şi statele membre ale Alianţei, vine de la Art.7 care menţionează:

“Rămânând profund preocupaţi de continua postură agresivă a Rusiei, vom rămâne fermi asupra necesităţii ca Rusia să revină la respectarea dreptului internaţional şi a obligaţiilor internaţionale, a responsabilităţilor şi angajamentelor sale, ca o pre-condiţie pentru o relaţie NATO-Rusia bazată pe încredere şi siguranţa”

Este mesajul cel mai clar care invită la tratarea Rusiei ca oponent şi condiţionează orice abordare a Rusiei de respectarea principiilor fondatoare ale Actului Fondator NATO-Rusia şi nu pe toleranţă şi abordare pragmatică, menţionând explicit, în preambul, şi despre ce principii ale dreptului internaţional e vorba, şi care valori comune ale Alianţei respectiv “valorile libertăţii, democraţiei şi drepturilor omului, precum şi pentru principiile dreptului internaţional, în special cele privind suveranitatea, integritatea teritorială şi inviolabilitatea frontierelor statelor, vitale pentru securitatea în spaţiul euroatlantic”.

Este un mesaj de lecturat în toate capitalele Alianţei şi, probabil, miza întregului summit al Flancului Estic, pentru că nu e acceptabil ca pe banii europeni Rusia lui Putin să se lanseze în aventuri militare care afectează fundamental interesele NATO şi a statelor membre, cu precădere a celor din Flancul Estic.

În afara poziţionării Alianţei faţă de Rusia şi modul de abordare al Rusiei, Ucraina e ţinta unui mesaj important al summitului flancului Estic, împreună cu toate statele partenere, în primul rând cele din Estul Europei, Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi Azerbaidjan. Astfel, semnatarii subliniază angajamentul ferm pentru „extinderea zonei de pace, securitate şi stabilitate, definită de valorile şi principiile euroatlantice, concretizată în politicile NATO de parteneriate şi a <uşilor deschise>”. Mai mult, semnatarii vor continua să sprijine politica 'uşilor deschise' a NATO, adică extinderea Alianţei “care constituie unul dintre cele mai mari succese ale Alianţei. Rămânem angajaţi în sprijinirea şi oferirea de asistenţă ţărilor aspirante pentru îndeplinirea obiectivelor lor euro-atlantice”.

Dar mai mult, articolul 6 prevede „Vom promova o cooperare intensificată cu partenerii NATO, în special cu cei din vecinătatea noastră, utilizând în cel mai bun mod cu putinţă instrumentele existente. Acordarea asistenţei în construcţia rezistenţei lor împotriva potenţialelor ameninţări şi a abilităţii de a contribui la activităţile NATO constituie pentru noi o prioritate. Sprijinim o abordare integrată şi cu adevărat strategică în raport cu aceşti parteneri”. Deci aici este vorba despre programele de construire a capabilităţilor de apărare ale tuturor statelor, cu precădere Republica Moldova, Georgia şi Ucraina (dar şi Iordania, potrivit declaraţiei finale a summitului NATO din Ţara Galilor), dar mai ales despre o strategie integrată de apărare pentru Alianţă şi parteneri deopotrivă, cea mai puternică garanţie a acestor parteneri pe dimensiunea de apărare pe care aceştia au dobândit-o vreodată de la Alianţă. Acest articol anunţă şi formularea similară din documentul final al summitului NATO de la Varşovia, din vara lui 2016.

Mesaje la fel de puternice sun date în declaraţie faţă de toţi Aliaţii din NATO, dincolo de articolul 7 care propune abordarea Rusiei ca oponent de securitate. Astfel declaraţia subliniază că, „salutând contribuţia Aliaţilor în furnizarea măsurilor de reasigurare pentru întărirea securităţii transatlantice, recunoscând interesul împărtăşit al ţărilor noastre pentru o continuă dezvoltare eficientă a cooperării în regiunea noastră, subliniind importanţa crucială a viitorului Summit de la Varşovia” semnatarii au convenit “să acţionăm consistent în spiritul unităţii şi solidarităţii NATO, precum şi pentru întărirea legăturii transatlantice, vitale pentru Alianţă”, iar “Summit-ul de la Varşovia constituie momentul propice pentru a lua decizii privind noi angajamente Aliate de asigurare şi adaptare în legătură cu procedurile NATO, structurile, forţele şi infrastructura de apărare. Astfel de măsuri, care urmăresc să întărească apărarea şi capacitatea noastră de descurajare, vor adapta Alianţa la mediul de securitate actual fundamental schimbat”. Mesajul anunţă nevoia continuării reasigurării, adaptării Alianţei şi a continuării angajamentelor pentru o descurajare reală adaptată schimbărilor mediului de securitate, respectiv a asertivităţii generale a Rusiei.

De asemenea, summitul menţionează preocupările pentru noile ameninţări 2.0, respectiv războiul hibrid, războiul informaţional, războiul cibernetic şi nevoia de reacţie, inclusiv de reacţie integrată prin cooperarea NATO-UE: “Vom menţine şi ne vom intensifica implicarea în elaborarea unui răspuns comun faţă de riscurile emergente, cu accent deosebit asupra războiului hibrid, apărării cibernetice, securităţii energetice şi comunicării strategice” şi “dată fiind complexitatea ameninţărilor şi provocărilor curente, vom susţine adâncirea cooperării NATO-UE”.

Angajamente asumate de aliaţii semnatari

Pentru a fi un document util şi angajant, pentru a avea credibilitate şi legitimitate, Declaraţia de la Bucureşti a summitului Flancului Estic mai menţionează angajamentele statelor semnatare faţă de Alianţă, faţă de Aliaţi, pentru a sublinia contribuţia proprie la solidaritatea Alianţei, la propria apărare şi întorirea reasigurării flancului Estic, dar şi despre angajamente pentru indivizibilitatea apărării şi contribuţia tuturor semnatarilor la apărarea egală a flancului sudic al Alianţei. Astfel, documentul afirmă angajamentul ferm pentru:

- o Alianţă Nord-Atlantică puternică, construită pe solidaritate, capabilă să răspundă eficient provocărilor şi ameninţărilor de securitate pe termen lung cu care ne confruntăm în vecinătatea noastră estică, sudică şi dincolo de aceste zone;

- o legătură transatlantică solidă, bazată pe o împărţire echitabilă a sarcinilor, pe coeziune, pe indivizibilitatea securităţii, pe solidaritate şi pe responsabilitate comună;

- un accent reînnoit privind principiul apărării colective a NATO, cu acordarea atenţiei cuvenite gestionării crizelor şi securităţii prin cooperare;

Semnatarii reafirmă “solidaritatea noastră durabilă cu Aliaţii din sudul Europei pentru a face faţă ameninţărilor şi provocărilor de securitate” iar semnatarii au convenit “că vom continua să acţionăm consistent în spiritul unităţii şi solidarităţii NATO, precum şi pentru întărirea legăturii transatlantice, vitale pentru Alianţă, pentru a fi pregătiţi să facem faţă ameninţărilor şi provocărilor, indiferent de unde vin acestea”, şi “conştienţi de faptul că o împărţire adecvată a sarcinilor şi investiţiilor în securitate şi apărare sunt vitale pentru apărarea valorilor şi intereselor care definesc comunitatea noastră euroatlantică, rămânem angajaţi să alocăm 2% din PIB apărării, conform liniilor trasate prin Angajamentul privind investiţiile în domeniul apărării de la Summitul din Tara Galilor, precum şi pentru dezvoltarea capabilităţilor noastre de rezistenţă şi apărare, în concordanţă cu angajamentele luate în cadrul Alianţei”. In plus, “vom contribui activ la conturarea răspunsului strategic Aliat pentru ameninţările şi riscurile de securitate pe termen lung cu care ne confruntăm împreună în est. Ne vom uni eforturile pentru a securiza, acolo unde este necesar, o prezenţă militară Aliată robustă, credibilă şi sustenabilă în regiunea noastră”.

Criticile Declaraţiei de la Bucureşti

În ciuda robusteţei documentului şi a limitărilor formulelor acceptate de text prin prisma consensului realizat de toate statele participante, avem totuşi un număr de critici la adresa textului, care nu pot fi ignorate. Cele mai consistente se referă la participanţi: nu putem vorbi despre “mediul caracterizat de provocările curente”, pentru care “statele noastre şi-au sporit responsabilităţile în asigurarea păcii, stabilităţii şi prosperităţii în aria cuprinsă între Marea Baltică şi Marea Neagră”, fără să avem Turcia între semnatarii unei asemenea declaraţii.

Putem accepta faptul că ne raportăm la un format convenit şi care a mai avut întrevederi, că ar fi a treia în acest format, dar angajamentele pe flancul Estic nu au credibilitatea necesară dacă Turcia nu e prezentă. Putem accepta şi argumentul perioadei electorale în Turcia, presiunilor la nivel militar asupra Partenerului nostrum strategic, dar nu putem accepta faptul că declaraţia, rămasă deschisă spre alţi semnatari, nu ar fi adusă într-un format consacrat precum trilaterala Polonia-România-Turcia care a adus numeroase avantaje şi livrabile tuturor şi inclusive NATO, pentru a nu declanşa urgent întâlnirea în acest format şi angajarea Turciei alături de noi într-o asemenea declaraţie.

Un al doilea argument puternic se leagă de o altă critică la adresa textului declaraţiei, care vorbeşte despre mări, despre Marea Neagră, dar nu include referiri la strategia maritime a Alianţei, care trebuie revizuită, întărită şi implementată, până la ultima consecinţă, inclusiv dacă aceasta ar presupune, în Marea Neagră, o forţă maritimă comună turco-bulgaro-româno-americană, sau în orice format ar fi ea. În contextul militarizăriid e către Rusia a Mării Negre şi a creării în Crimeea a unei A2AD, Anti aeria access denial, cu extensie la nivelul întregii Mări Negre, inclusiv intrarea în strâmtori, este imposibil de ignorant acest aspect într-o declaraţie finală a summitului Flancului care, din nou, include în mod direct Turcia printre participanţi, deci printre potenţialii semnatari ai documentului, pentru a-l face credibil şi a utiliza forţa de descurajare şi disuaziune şi prin acest nivel de utilizare a unui document convenit.

În fine, documentul are cel puţin o formulare nefericită, rezultat probabil al negocierilor între semnatari, dar care nu reflectă nici măcar formulări anterioare ale ministerialelor şi summiturilor NATO la diferite niveluri în privinţa Ucrainei. Astfel, textul declaraţiei menţionează că “reamintind că acţiunile agresive ale Rusiei în Ucraina, inclusiv anexarea ilegală şi ilegitimă a Crimeii, sprijinul acordat separatiştilor din Ucraina, precum şi activităţile militare ale Rusiei desfăşurate în vecinătatea noastră, subminează arhitectura de securitate europeană”.

Or referinţa la “sprijinul acordat separatiştilor din Ucraina” face referinţă directă la o viziune şi o naraţiune rusă asupra evenimentelor din Estul Ucrainei ca fiind un război civil între separatişti ucraineni şi autorităţile legitime de la Kiev, unde Rusia ar interveni doar cu sprijin, când documentele anterioare calificau acţiunea drept agresiune militară rusă (prin intermediari, se menţiona câteodată) din Estul Ucrainei. Formularea, chiar dacă compensată cu formularea agresiunii militare ruse plasată în alte locuri ale declaraţiei, nuanţează fără temei şi face jumătate de pas spre abordarea rusă a realităţii alternative pe care Rusia o inoculează prin intermediul războiului său informational la adresa Ucrainei purtat în Occident dar şi pe teritoriul ucrainean. Aici cred că, pe baza acquis-ului deja stabilit la nivelul Alianţei în materie de formulări, că se putea menţine formularea consacrată şi apărarea fără dubii a naraţiunii aliate la adresa Rusiei.

Per total, vorbim despre un document foarte solid, serios, susţinut de către 5 dintre Aliaţi, afirmat în prezenţa reprezentanţilor SUA ai ai Alianţei, convenit, cred eu, în mare măsură şi la nivelul celorlalţi aliaţi care au fost informaţi despre text anterior, şi cred că e o bază serioasă de plecare spre negocierea în cee ace priveşte formulările finale ale Declaraţiei Summitului NATO de la Varşovia şi a acţiunilor practice ulterioare de adaptare continuă a Alianţei la riscurile şi ameninţările pe care le-a declanşat fostul partener strategic Rusia la adresa Alianţei, afirmându-se ca un adevărat oponentla starea de securitate a NATO.