Bătălia crâncenă pentru partajul zestrei defunctei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este acum în curs de desfăşurare una dintre cele mai crâncene bătălii din istoria UE, reformulând în mod neaşteptat de rapid, tradiţia denumită în diplomaţie „tehnica scaunului gol”. Drept care acest text ar fi trebuit, poate, să se intituleze „Scoţia, «teoria scaunului gol» sau despre cum s-a deschis democratic Cutia Pandorei”.

Politica „scaunului gol” a desemnat, iniţial (şi aşa a rămas până acum, după BREXIT), politica de blocaj dusă de guvernul francez între 30 iunie 1965- 30 ianuarie 1966. În perioada respectivă, Generalul de Gaulle, refuzând să accepte, de o parte, o extindere a rolului Fondului european de orientare şi garanţie agricolă (însărcinat, pe atunci, să implementeze Politica Agricolă Comună) şi, pe de altă parte, a competenţelor Parlamentului European dar şi, mai înainte de toate, să fie de acord cu modificarea principiului unanimităţii în luarea deciziilor (înlocuit de cel al votului cu majoritate simplă sau calificată), a decis suspendarea oricărei participări a Franţei la lucrările Consiliului de Miniştri CEE, blocând întregul proces de decizie.

Asta, foarte pe scurt, e istoria.

David Cameron este omul politic care, în istoria UE şi a UK, a repus pe masă problema, dar ducând raţionamentul până la capăt: se poate deci, vedem acum, ca un Stat Membru să voteze în favoarea ieşirii din sistem. Treaba lui, au spus juriştii de la Bruxelles, pentru asta avem art.50 din Tratat şi demarăm procedurile. Tehnic, aşa e. Politic, s-a deschis Cutia Pandorei că a început deja, la toate nivelele, o bătălie crâncenă pentru a reuşi, primul, cât mai repede, cu orice preţ, să ocupi scaunul gol lăsat de Marea Britanie şi, cât se poate, să iei şi din zestrea decedatei partea cea mai bună şi valoroasă, în sensul cel mai propriu al cuvântului.

Iar moştenirea pe care o lasă în urmă Marea Britanie este într-adevăr extrem de apetisantă şi ofertantă, pentru toate categoriile de ambiţii şi de performeri. Isteţ şă fii, surse bune şi corecte de informaţii să ai la Bruxelles şi negociatori discreţi de lobby şi vei avea sigur de unde alege.

Drept care, a început bătălia. pentru bijuteria cea mai de preţ existentă pe lista dotală: scaunul de membru UE deţinut până acum de Marea Britanie. Iar pretendentul care s-a anunţat oficial este Scoţia al cărei Prim Ministru, Nicola Sturgeon, se află deja azi la Bruxelles. Pe agenda sa de întâlniri confirmate se află deja numele cheie: Preşedintele Parlamentul European (plus şefii celor mai importante grupuri parlamentare) şi cel al Comisiei Europene (întâlnirea cu Juncker are loc începând cu ora 17), realizând însă şi un lobby intens către alte State Membre pentru a-şi susţine poziţia. Asta după ce, imediat după anunţul BREXIT, a cerut o reuniune de urgenţă a cabinetului, sâmbătă dimineaţa, anunţând deja că a fost stabilită o echipă consultativă de experţi jurişti, finanţişti şi diplomaţi pentru a vedea cum Scoţia poate ocupa „scaunul gol” al Marii Britanii în UE.

Nicola Sturgeon, primul ministru al Scoţiei

nicola sturgeon
„Cabinetul a fost de acord ca noi să începem imediat discuţiile cu instituţii europene şi cu celelalte State Membre pentru a explora toate opţiunile posibile pentru a proteja locul Scoţiei în UE” - Nicola Sturgeon.

Problema este că „locul Scoţiei în UE” era (şi, legal, nimic nu s-a schimbat în acest moment) decât ca parte a Marii Britanii. Sigur, Marea Britanie a decis ieşirea din sistem, iar un al doilea referendum în Scoţia, ar putea să-i aducă independenţa, iar tema câştigătoare a campaniei ar putea să fie exact asta: rămânerea în UE, cu garanţiile pe care, eventual, le primeşte doamna Prim Ministru.

David Cameron, odată cu convocarea nefericitului referendum, a deschis direct, în mod democratic dmocratic, drumul spre îndeplinirea idealurilor naţionaliste care, în final, pot folosi tema BREXIT pentru referendumuri pentru independenţă.

Dar câţi de vor putea aşeza pe acelaşi scaun? Sigur, în Irlanda de Nord liderii Sinn Fein au anunţat deja intenţia de convocare a unui referendum, dar de data aceasta în ideea „unirii cu ţara mamă”, Republica Irlanda, devenind automat membri UE.

Dar, luni, 27 iunie, Plaid Cymru, partidul independentist galez a anunţat că vrea să imite acţiunea Scoţiei şi să ceară independenţa în raport cu UK tocmai pentru a putea rămâne în UE. Leane Wood, liderul partidului, a anuţat deja că referendumul din 23 iunie „a schimbat absolut totul” în relaţia istorică între galezi şi englezi:

„Dacă Scoţia doreşte să rămână în UE şi alege calea independenţei, atunci Regatul Unit va înceta să mai existe... În aceste condiţii, Ţara Galilor nu-şi poate permite să fie partenerul minor într-o Uniune redusă doar cu Anglia”.

Aici suntem în acest moment şi, dacă în corespondenţa de azi spuneam că la orizont apar dileme enorme, şi la asta mă refeream, printre altele. Căci această Cutie a Pandorei priveşte acum doar zestrea Marii Britanii, dar, în cazul în care UE va declanşa procese şi procedee de acceptare rapidă a unor ţări desprinse posibil în viitorul apropiat din UK, crează un precedent. Asta deoarece, în ultimele luni, nenumărate au fost mesajele că nu vor exista alte proceduri de aderare la UE decât cele deja existente şi la care au fost supuse toate ţările candidate. Dacă va fi altfel, poate începe un adevărat coşmar. Un precedent de asemenea natură va putea fi invocat şi în alte cazuri similare din viitor? Chiar dacă, eventual, s-ar putea spune că cerea Scoţia, spre exemplu, ar fi doar o excepţie cu caracter de unicat?

Este doar una dintre provocările majore care, posibil, să fie încercată să fie descurcată cumva în următoarele luni, eventual până în septembrie, atunci când va fi convocat un Summit extraordinar.

Suntem doar la început căci, dacă vă puteţi imagina, la unul dintre capetele drumului se poate afla disoluţia administrativă a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, putere economică de nivel mondial şi ţară deţinătoare de arsenal nuclear... Inimaginabil. Şi totuşi, poate să se poată.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite