Candidatul la preşedinţia Franţei Emmanuel Macron s-ar fi întâlnit cu un presupus spion chinez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emmanuel Macron Foto: AFP/Getty Images
Emmanuel Macron Foto: AFP/Getty Images

Fostul ministru al Economiei Emmanuel Macron, candidat la alegerile prezidenţiale din Franţa, s-a întâlnit vineri, la sediul său de campanie, cu familia lui Shaoyao Liu, un chinez care a fost ucis de poliţie acum o săptămână. Iar la această întâlnire ar fi participat şi un bărbat care, potrivit Direcţiei Generale de Securitate Internă din Franţa (DGSI), ar fi agent al Beijingului, după cum relatează ziarul „Le Parisien“, citat BFMTV.

Candidatul organizaţiei civice En Marche! a avut o întâlnire, cu uşile închise, cu familia cetăţeanului chinez împuşcat mortal, în urmă cu o săptămână, într-o locuinţă din arondismentul 19, în timpul unei intervenţii a poliţiei. 

De atunci, diaspora chineză din Paris a organizat mai multe acţiuni de protest pentru a cere să se facă dreptate în cazul acestuia. 

În timp ce poliţia invocă legitima apărare, rudele bărbatului vorbesc mai degrabă de o gafă a forţelor de ordine.

Chiar dacă Macron a încercat să menţină discreţia în legătură cu respectiva întrevedere, jurnaliştii chinezi, care s-au infiltrat în delegaţie, au publicat o fotografie de la întâlnire.

Astfel, printre reprezentanţii a 20 de asociaţii care au participat la întâlnire se afla şi un anume Jacques Sun, preşedinte de organizaţie, prezentat ca agent chinez într-o notă a DGSI, dezvăluie „Le Parisien“.

Potrivit serviciilor secrete franceze, ar exista o influenţă directă a Beijingului în manifestaţiile de la Paris care au avut loc după moartea lui Shaoyao Liu.

Jacques Sun este preşedinte al CRAAF (Consiliul reprezentativ al asociaţiilor asiatice în Franţa). Însă asociaţia neagă categoric afirmaţiile DGSI, dând asigurări că acesta se afla acolo doar „pentru a veni în ajutor unei familii foarte şocate“. 

Jacques Sun respinge de asemenea aceste suspiciuni, insistând că nu a fost „niciodată“ angajat politic pe lângă Beijing.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite