Cât valorează Europa noastră?

Corina Creţu, comisar european pentru politică regionala şi Gunther Oettinger, comisar european pentru buget

Elaborarea unui buget comun este o operaţiune dificilă, chiar şi în cele mai bune vremuri. În contextul Brexitului şi al apariţiei unor noi priorităţi, cum ar fi migraţia şi apărarea, ea este aproape echivalentă cu rezolvarea cvadraturii cercului, scriu într-un editorial Corina Creţu, comisar european pentru politica regională şi Günther Oettinger,  comisar european pentru buget.

 Plecarea Marii Britanii va duce la scăderea veniturilor la bugetul UE cu aproape 10 miliarde de euro pe an; simultan, va trebui să finanţăm noi necesităţi, cum ar fi apărarea sau securitatea internă ... Diferenţa faţă de bugetul UE curent ar putea să ajungă să fie deci aproape dublă. În aceste condiţii, chiar dacă banii nu aduc fericirea, va trebui să găsim resursele financiare necesare pentru a putea finanţa aceste noi necesităţi. Sau să ne ajustăm aspiraţiile ...

La această situaţie putem avea două reacţii instinctive: reacţia celor care doresc diminuarea bugetului Uniunii (în principal "contribuitorii neţi", adică statele membre ale căror contribuţii directe la buget sunt superioare volumului de finanţări europene care le sunt alocate), şi cea a celor care doresc ca toţi contribuitorii să-şi crească contribuţiile (cel mai adesea este vorba de "beneficiarii neţi", respectiv statele membre a căror contribuţie la buget este inferioară finanţărilor europene primite). 

Însă noi, coautorii acestui document de reflecţie, vă cerem să abandonaţi acest fel de a gândi strict contabil, de mult depăşit, care presupune două categorii: "cei care dau" şi "cei care primesc". Noi propunem un nou concept, în documentul intitulat "Viitorul finanţelor UE", prezentat miercuri, 28 iunie. Este ultimul dintre cele cinci documente de reflecţie care abordează diverse dimensiuni ale dezbaterii asupra "Viitorului Europei". Principala întrebare pe care trebuie să o punem este: cum va arăta bugetul UE dincolo de orizontul anului 2020? Iar obiectivul este suscitarea unei dezbateri care va implica statele membre, oraşele şi regiunile noastre, societatea civilă, mediu de afaceri şi concetăţenii noştri.

Dorim să fixăm ştacheta foarte sus în ceea ce priveşte proiectele europene: fiecare euro cheltuit din bugetul UE trebuie să aibă clar o valoare adăugată. Ideea de bază, pentru locuitorii din România, Franţa sau Polonia, este că fiecare euro cheltuit din bugetul comunitar are un mai mare impact decât dacă ar fi fost cheltuit din bugetele naţionale. Este în fapt "principiul subsidiarităţii", potrivit căruia UE nu intervine decât acolo unde acţiunea la nivel european este mai eficace decât cea la nivel naţional sau regional, adaptat la buget.

Adeseori, acest lucru înseamnă, în termeni practici, că ne costă mai puţin dacă acţionăm împreună decât dacă fiecare stat membru ar acţiona de unul singur. Este cazul apărării, de exemplu, unde doar prin economiile de scală  se economisesc între 25 şi 100 de miliarde de euro din cheltuielile naţionale relevante, prin reducerea numărului diferitelor sisteme de armament, coordonarea achiziţiilor de sisteme de apărare şi evitarea duplicării diferitelor structuri. 

În alte sectoare, cum ar fi cel al tehnicii de calcul de înaltă performanţă, nu vom putea ajunge să formăm o masă critică decât dacă colaborăm; niciun stat membru sau companie nu are resursele  financiare necesare pentru a face faţă concurenţei liderilor din domeniu. Însă avem nevoie de această tehnică de calcul pentru a efectua simulări ştiinţifice, pentru a gestiona mega-datele, pentru a analiza volumele mari de date, toate acestea urmând să ne asigure, în final, un avantaj economic.

Bugetul Uniunii permite, de asemenea, evitarea duplicărilor costisitoare, cum ar fi cele din domeniul cercetării: este cu mult mai eficace să utilizăm în comun investiţiile din cercetare decât să multiplicăm la infinit numărul de laboratoare din întreaga Europă, lucrând în paralel şi poate în acelaşi timp asupra aceloraşi experimente.

În aceeaşi ordine de idei, a investi în regiunile mai puţin dezvoltate nu este benefic doar lor, ci tuturor, fie în mod direct prin exporturile legate de proiecte finanţate de UE, ori în mod indirect, prin creşterea nivelului de trai. De exemplu, toate sectoarele economiei germane beneficiază de investiţiile realizate de UE peste tot în Europa.

Mobilizarea a 600 de poliţişti de frontieră la graniţele externe ale UE este fără îndoială mai eficace decât obligaţia efectuării de controale pe propriul teritoriu de către fiecare stat membru.

Fiecare politică europeană va trebui să treacă prin acelaşi test care constă într-un număr de condiţionalităţi: viitoarele finanţări europene vor trebui să reflecte priorităţile UE, mai ales în ceea ce priveşte strategia economică; ele trebuie să aibă legătură cu reforme majore; ele trebuie să dispună şi de flexibilitate astfel încât să reacţioneze rapid şi eficace la priorităţi şi provocări noi şi neprevăzute.

Nu în ultimul rând, efortul depus de Mario Monti, ca preşedinte al grupului la înalt nivel privind resursele proprii, demonstrează că sunt posibile mijloace noi şi inovatoare de alimentare a bugetului UE. Nu trebuie să uităm acest detaliu...

O singură greşeală nu trebuie să facem, însă: bugetul UE are limitele sale. Da, el contribuie la îmbunătăţirea vieţii cotidiene a 500 de milioane de europeni, însă el nu este şi nu va fi niciodată răspunsul la toate şi fiecare dintre problemele cu care se confruntă aceştia. 

Totalizând 140-150 de miliarde de euro pe an, el nu reprezintă însă decât 1% din veniturile bugetare combinate ale statelor membre. De asemenea, el reprezintă mai puţin decât un euro pe zi din partea fiecărui european, adică mai puţin decât preţul unei cafele în fiecare zi, în majoritatea statelor membre.