Conducerea UE – o afacere germano-franceză. La feminin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Germania şi Franţa şi-au împărţit funcţiile-cheie în UE. Pentru prima dată, două femei vor conduce Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană. Scenariul a apărut încă din august 2018 în presa germană, fiind validat, după trei zile de negocieri, de Summit-ul european care i-a propulsat la vârful UE şi pe tânărul premier belgian Michel şi pe veteranul spaniol Borrell.

Anul trecut, la sfârşitul vacanţei de vară, întrebată într-un interviu despre moştenirea sa politică, Angela Merkel declara că-şi doreşte să facă din Europa un puternic actor mondial. Un răspuns surprinzător, având în vedere relativ modestul bilanţ european al cancelarului german din 2005 încoace. De atunci, speculaţiile n-au încetat în legătură cu modalităţile de concretizare a proiectului moştenirii sale la nivelul UE. S-a vehiculat chiar posibila preluare de către Merkel a şefiei Comisiei Europene.

Cert e că s-a vorbit, încă, de acum zece luni, în presa germană, despre ambiţia cancelarului de a propulsa un conaţional la conducerea Comisiei. Cotidianul „Handelsblatt“ menţiona, la 23 august 2018, trei favoriţi: Manfred Weber, liderul europarlamentarilor populari, Ursula von der Leyen, ministrul apărării, şi Peter Altmaier, ministrul economiei. Erau pomenite şi trei nume de francezi ce ar putea prelua, la schimb, conducerea Băncii Centrale Europene. Între ele, şi cel al directoarei Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde.

Aşadar, nu s-a ajuns peste noapte la desemnarea celor două doamne pentru cele două poziţii la vârful UE. E drept că şefii de state şi guverne din UE au avut nevoie de trei zile de negocieri în acest sens. A fost nevoie pentru a se ajunge la acest deznodământ ca „Macron şi Vişegrad să omoare procedura Spitzenkandidat“, după cum s-a exprimat Weber în prima şedinţă a europarlamentarilor populari din noul mandat.

Preşedintele francez a avut un rol decisiv în eliminarea din cursă a creştin-democratului german, la Consiliul European din 21-22 iunie. Grupul de la Vişegrad (cu suport conjunctural din partea liderilor irlandez, croat şi leton – nemulţumiţi de compromisul de la Osaka, fără consultatea lor) l-a scos din joc, la acest summit, pe Frans Timmermans, nr. 1 al socialiştilor.

Nu întâmplător, în pachetul de nominalizări se regăseşte şi numele premierului belgian, Charles Michel, un liberal apropiat de Macron. Iar spaniolul Borrell întregeşte tabloul, revenind în prim-planul politicii europene graţiei afirmării Madridului în contextul reculului Romei. Pentru a asigura echilibrul geografic şi politic, alături de el, socialiştii ar putea să fie reprezentaţi, la preşedinţia Parlamentului European, pentru următorii doi ani şi jumătate din mandat, de bulgarul Serghei Stanisev, liderul Socialiştilor Europeni.

Cine va conduce UE?

Germania va avea, în sfârşit, un preşedinte de Comisie Europeană, după 52 de ani de la încetarea mandatului lui Walter Hallstein, primul preşedinte (1958-1967) al Comisiei Comunităţii Economice Europene, predecesoarea UE. La acea vreme, ţara deţinătoare a preşedinţiei Comisiei mai avea şi un comisar de specialitate: Hans von der Groeben, responsabil de piaţa internă şi concurenţă. Şeful de cabinet al acestuia a fost Ernst Albrecht, nimeni altul decât tatăl Ursulei von der Leyen, viitoarea preşedintă a Comisiei Europene, născută în 1958 la Bruxelles. Tatăl ei a ajuns director general în Comisie, apoi, timp de 14 ani, a condus landul Saxonia Inferioară. Fiica sa, cu studii de economie şi doctorat în medicină, mamă a şapte copii, şi-a început cariera politică la 41 de ani. În 2003 a devenit ministru în Saxonia Inferioară pentru Probleme sociale şi familie, iar în 2005 a fost promovată în guvernul federal pe postul similar. În 2009, a devenit ministrul Muncii, iar în 2013 a fost desemnată prima femeie ministru al Apărării în Germania. Este singurul ministru care a fost alături de Angela Merkel în toate guvernele pe care aceasta le-a condus din 2005 până azi.

În ceea ce priveşte Consiliul European, acesta devine o specialitate belgiană: după Herman Van Rompuy (2009-2014), e rândul unui alt premier belgian, Charles Michel, să coordoneze forul şefilor de state şi guverne din UE. Fiul fostului comisar european şi europarlamentar Louis Michel preia noua funcţie la numai 43 de ani, după aproape cinci ani în fruntea guvernului Belgiei. În această postură şi-a exersat principala calitate – capacitatea de a obţine compromisul. Precoce în politică, unde a fost propulsat de tată său (la 25 de ani, Charles Michel devenea ministru regional de Interne în Wallonia), a avut timp să obţină o experienţă politică bogată. Exponent al trioului de premieri liberali din statele Benelux, foarte apropiat de Macron, Charles Michel este un promotor fervent al proiectului european.

Viitoarea preşedintă a Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, 63 de ani, a fost succesiv ministru al Comerţului şi Industriei, Agriculturii şi Finanţelor, în guvernele franceze din perioada 2005-2011. În 2009, Financial Times a desemnat-o cel mai bun ministru de finanţe din Zona Euro. Din 2011, este prima femeie care conduce Fondul Monetar Internaţional.

Josep Borrell Fontelles, 72 de ani, nominalizat pentru postul de Înalt Reprezentant al UE pentru Politică Externă şi de Securitate, a fost preşedintele Parlamentului European între 2004 şi 2007, după care s-a dedicat carierei universitare, fiind, între 2008 şi 2012, preşedintele European University Institute din Florenţa. A revenit în politică în 2017 pentru a se opune secesionismului catalan, iar anul trecut a devenit ministru de Externe în Guvernul Sanchez.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite