Corespondenţă din Bruxelles. Ministeriala NATO: certitudini şi previziuni pentru România

Vorbim despre prima reuniune de acest gen după Summitul de la Varşovia, de la care au trecut 100 de zile. A fost momentul unei evaluări, aşa cum s-a promis, a opţiunilor pregătite de experţii militari ai Alianţei.

Este vorba despre opţiunile pregătite de experţii militari ai Alianţei în ce priveşte modalităţile de a pune în practică deciziile luate atunci şi de a deschide căile concrete pentru stadiu următor în care se va vorbi despre mult mai multe elemente concrete adăugate, după ce s-a văzut care este răspunsul tuturor ţărilor aliate la cererile formulate de unele ţări, printre care şi România. Sigur că pare (chiar şi este de cele mai multe ori) un proces de planificare fastidios, specific conceperii şi desfăşurării unor proiecte de asemenea amploare, presupunând aspecte logistice extrem de complicate, deplasări şi staţionări de trupe, constituire de comandamente pe diverse nivele şi, finalmente, asamblarea dispozitivelor, fie ele permanente, fie cuprinzând efective în rotaţie, antrenamente în comun, etc.

Aşa s-au petrecut lucrurile în zona de nord a flancului estic, unde aceste procese au durat ani de zile şi de-abia acum unele dintre ele sunt considerate pe deplin încheiate, cu trupe care sunt operaţionale în cadrul liniei de comandă care depinde de Comandamentul Nord de la Brunssum (Allied Force Command, JFC). Spun toate astea deoarece, la modul evident, în România există o presiune de a vedea rezultate imediate şi la scară largă. Ceea ce mi s-a spus aici, la Bruxelles, este că, în cazul brigăzii multinaţionale sub comandă românească, lucrurile evoluează extrem de rapid şi că, tocmai din această cauză o serie de ţări aliate consideră că pot deja trimite contingente pentru a se grăbi intrarea brigăzii în formula operaţională.

Sursele consultate la Bruxelles mi-au spus că există o evaluare generală a gradului de risc pe flancul de sud, în zona de sud-est şi în zona Mării Negre care arată că se dezvoltă probleme noi, deosebit de serioase, odată cu aducerea de sisteme de rachete ISKANDER în Kaliningrad, întărirea dispozitivelor militare complexe din Crimeea ca şi a nivelului de trupe din imediata apropiere a frontierei cu Ucraina, dar şi, aşa cum scriam ieri, apariţia flotei ruseşti care se îndreaptă către coastele Siriei... Un climat de nelinişte reală în care Alianţa ia în considerare  şi cu rezultate foarte concrete - cererile României.

Ce a obţinut România?

Iată răspunsul dat Jens Stoltenberg, Secretarului General al NATO la întrebarea adresată de ADEVĂRUL (aveţi aici transcriptul conferinţei de presă):

„Suntem în procesul de a decide dimensiunea şi forma unei prezenţe construite pe măsură în sud-estul Alianţei. Astăzi, câteva naţiuni au anunţat că sunt gata să contribuie cu forţe şi capacităţi. Ambele pentru a întări prezenţa noastră aeriană, maritimă şi terestră. multe dintre elemente sunt deja decise, dar încă lucrăm la pachetul de măsuri complet. Iar scopul nostru este de a putea fi în stare să-l prezentăm şi să-l aprobăm la ministeriala noastră din februarie. Deci, ceea ce pot spune este că totul progresează bine, mai mulţi dintre aliaţi au făcut azi anunţul că sunt gata să pună la dispoziţie diferite categorii de forţe, dar toate elementele nu au fost încă decise. Mai rămâne ceva de făcut. Canada, Germania, Olanda, Polonia, Turcia şi SUA au anunţat în reuniunea de azi că vor contribui la prezenţa noastră înaintată, întărită şi concepută pe măsură în sud-estul Alianţei”.

Coroborând informaţiile primite de la oficiali NATO de rang înalt prezenţi la discuţii, am putu face un sumar al acestor măsuri. Deci, pe lângă lângă trimiterea de trupe şi capacităţi militare din partea ţărilor deja menţionate de Secretarul General, există şi intenţia altor ţări de a se alătura cu un număr de militari la brigada multinaţională de la noi. Spre exemplu Spania, spunea una dintre surse, angajament însă condiţionat de momentul în care guvernul pe care încearcă să-l constituie Rajoy va putea trece de votul Parlamentului şi intra în funcţie. Mihnea Motoc, ministrul nostru al Apărării, mi-a spus că mai există şi posibilităţi deschise şi promiţătoare de a avea, în viitorul apropiat, şi sprijin financiar din partea mai multor alte ţări aliate.

Se confirmă şi faptul că Turcia s-a oferit să participe cu o brigadă separată, cu efectiv complet, la divizia multinaţională în care va fi integraă şi brigada multinaţională sub comandă românească. În plus, o altă sursă foarte bine informată mi-a vorbit despre discuţia de acum, în curs de desfăşurare şi probabil finalizată în februarie, privind deplasarea unora dintre capacităţile specifice ale brigadei americane din Europa pentru a întări „în mod semnificativ” structurile apărării de coastă ale României în zona litoralului Mării Negre. Şi nu numai.

Pe aeroportul Mihail Kogălniceanu va funcţiona un Centru de formare, antrenament şi pregătire al forţelor aeriene ale Alianţei (una dintre surse avansa faptul că el va putea deveni pe deplin funcţional la finele lui 2017). Centru conceput ca a fi polivalent, astfel încât escadrilele aflate acolo în rotaţie sau în regim permanent vor putea asigura şi misiuni de poliţie aeriană, după modelul acum operaţional în ţările baltice. În fine, să nu uităm de faptul că în România, conform deciziei confirmate deja la Summitul de la Varşovia, urmează să funcţioneze un Centru de pregătire complex pentru forţele aliate, asigurând capacitatea de interoperabilitate a trupelor din diverse ţări aliate.

Alături de toate acestea, trebuie să menţionăm şi un alt anunţ important făcut ieri: România, alături de Marea Britanie, şi-a anunţat contribuţia la batalionul multinaţional din Polonia, aflat sub comanda SUA, unul dintre cele patru batalioane „întărite” a căror structură „este cu adevărat multinaţională şi trimit un mesaj foarte limpede: NATO se comportă ca o entitate unitară. Un atac asupra oricăruia dinte Aliaţi va fi considerat un atac împotriva noastră, a tuturor... Alianţa face ceea ce spune. Şi ne respectăm promisiunile”, cum a repetat Jens Stoltenberg.

Cred că toate astea sunt dovada că ţara noastră „este în cărţi” şi, exact aşa cum au făcut-o la Varşovia, ai noştri s-au pregătit corect pentru un proces foarte complicat de construcţie a unei forţe multinaţionale în ţara noastră, primul argument de succes fiind constituirirea brigăzii multinaţionale conduse de România la standardele operaţionale ale NATO, exemplu dat acum altor ţări. Proces complicat dar care se află în plină desfăşurare ascendentă, cu confirmările foarte precise pe care le aşteptăm acum în februarie.        

A fost un succes. Se transmite un mesaj şi, după cum vedeţi, facem parte integrantă din noua filozofie practică de securitate a Alianţei Atlanticului de Nord.