Cum a ajuns Malta în ghearele mafiei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o săptămână după uciderea jurnalistei Daphne Caruana Galizia, care a denunţat corupţia, societatea civilă din Malta încă este în şoc. Suspiciunea se îndreaptă spre toată scena politică, de la guvern la opoziţie.

Duminică, mii de maltezi au participat la o manifestaţie în Valletta, cerând dreptate după asasinatul cu bombă de lunea căruia i-a căzut victimă ziarista Daphne Caruana Galizia. Demonstraţia a fost organizată de mai multe organizaţii neguvernamentale. Unii participanţi purtau pancarte cu ultimele cuvinte scrise de Galizia, care a dezvăluit corupţia din guvernul condus de Joseph Muscat: „Acum sunt escroci peste tot. Situaţia este disperată“. 

Printre manifestanţi s-a aflat şi preşedinta Maltei, Marie-Louise Coleiro Preca, alături de soţul ei. Oamenii au depus flori la un monument dedicat luptei antiotomane, transformat ad-hoc în memorial pentru ziarista ucisă. 

Recompensă de 1 milion de euro

Autorităţile malteze oferă un milion de euro recompensă pentru orice informaţie despre cei care au ordonat asasinarea celei mai cunoscute jurnaliste de investigaţii din ţară.

 Daphne Caruana Galizia a fost o personalitate unică în ţară. Provenind din înalta societate şi căsătorită cu un avocat proeminent, ea a devenit una dintre primii editori politici din Malta în anii 90. În 2008, frustrată de limitările impuse de mass-media convenţională, ea şi-a creat blogul Running Commentary. 

Cu 400.000 de vizualizări pe zi, audienţa blogului său este cât a marilor ziare din insulă la un loc. A publicat pe blogul său de la  investigaţii aprofundate vizând acte de corupţie, traficul de fiinţe umane sau cu petrol şi până la comentarii despre viaţa mondenă de pe insulă. Una dintre ţinte a fost premierul Joseph Muscat şi Partidul Muncitoresc (centru stânga), care conduce ţara din 2013.

Cinci atentate în 2016

În 2016, în cadrul anchetei  Panama Papers, Daphne Caruana Galizia dezvăluie existenţa companiilor offshore deţinute de Keith Schembri, şeful de cabinet al  premierului şi de ministrul energiei Konrad Mizzi. În aprilie 2017, ea o acuză pe soţia şefului Executivului  Muscat că ar fi beneficiara unei companii paravan cu domiciliul în Panama, în conturile căreia  fiica preşedintelui Azerbaidjeanului Ilham Aliev ar fi plătit un milion de dolari.

 Cuplul Muscat a negat, acuzând jurnalista că a fost manipulată de un rus care lucra în banca  pe unde ar fi trecut banii. Drept urmare, justiţia a deschis  o anchetă şi Muscat a convocat alegeri anticipate pe care le-a şi câştigat, în iunie. Între timp, cel care a vândut pontul jurnalistei a părăsit ţara după ce a depus mărturie în instanţă. Iar luni, Daphne Caruana Galizia a fost ucisă ...

„Corupţia este răspândită în cercurile cele mai înalte ale statului“, spune Michael Briguglio, sociolog, consilier local din partea Partidului Naţionalist (centru-dreapta) şi şeful Reţelei societăţii civile. În Malta, nu suntem obişnuiţi cu acest tip de violenţă. Dar anul trecut, au avut loc cinci explozii de maşină de acest tip. Actualul guvern nu protejează cetăţenii, ci doar o bandă de politicieni aflate la putere“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite