Despre declaraţiile iresponsabile ale lui Juncker şi cele patru condiţii impuse de Marea Britanie

Jean Claude Juncker a făcut în aceste zile o declaraţie surprinzător de iresponsabilă, una personală şi în disonanţă cu „politica tradiţională a Europei Occidentale. El a susţinut că Europa trebuie să nu se mai supună dictatelor venite de la Washington", deşi acestea au fost cele ce au asigurat pacea, stabilitatea şi bunăstarea în Europa în ultimii 70 de ani.

Despre aceste declaraţii puteţi citi chiar aici.

În acelaşi interviu Junckers vede şi necesitatea unei resetări a relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă, cu eliminarea implicării americane.

Spun că aceste declaraţii sunt suprinzătoare deoarece ele vin pe fondul unei instabilităţi globale la cote foarte înalte. Timp de mai bine de jumătate de secol doar efortul cetăţenilor americani a făcut ca Europa occidentală să fie protejată în faţa tăvălugului bolşevic. Efortul financiar şi militar al SUA de după cel de Al Doilea Război Mondial a dus la mai bine de jumătate de secol de pace în Europa occidentală, lucru care a favorizat dezvoltarea celui mai puternic pol economic din lume. Binenţeles că Juncker nu are de unde şti acest lucru deoarece nu s-a aflat dincolo de cortina de fier pentru a vedea ce proteja SUA.

Tot sub oblăduirea americană a luat naştere Uniunea Europeană ca şi unică modalitate de soluţionare a divergenţelor existente între naţiunile componente, dar şi de îngrădire a tendinţelor expansioniste ale Germaniei Reunificate.

Declaraţia lui Junckers arată încă o dată că Europa încă nu este capabilă a naşte lideri de nivel global. Oamenii aceştia sunt buni politicieni la ei acasă, spre exemplu în Luxemburg, dar sunt total nepregătiţi de a reprezenta cu succes întreg spaţiul European. Pentru Juncker poziţia ce o deţine actualmente este mult prea mare pentru experienţa sa, limitată la un sistem administrativ, statal şi politic mic şi protejat de marile state din jur: Luxemburg.

Este nevoie de o reacţie imediată şi din interiorul Uniunii Europene la această poziţie.

Intervenţia SUA în relaţia dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă are loc nu în interesul american ci în cel al menţinerii democraţiei în lume. A existat tentaţia SUA de a se retrage din acest spaţiu, cu speranţa că Uniunea Europeană s-a maturizat şi se va descurca de la sine. Acest lucru ar fi permis SUA să se concentreze pe propriile interese şi care se află într-un colţ diametral al lumii, în Asia. Numai şi simpla intenţie enunţată în ultimii ani, sub dezastruosul regim Obama, a determinat Federaţia Rusă să îşi recapete curajul dinainte, aceasta fiind conştientă de slăbiciunile Uniunii Europene. Spaţiul lăsat gol de SUA nu putea fi acoperit de Uniunea Europeană, aceasta confruntându-se cu grave probleme structurale.

Declaraţia a luat prin surprindere reprezentanţii statelor Uniunii Europene, neexistând mandat pentru o astfel de afirmaţie. Acum să nu cădem în drama de a lua punctul de vedere al unui slab oficial ca şi punct de vedere oficial al Uniunii Europene. Pentru acest lucru este nevoie de acceptul tuturor membrilor. Nu m-ar mira să îl vedem pe Junckers, după expirarea mandatului, să apară pe statul de plată al Gazprom, aşa cum s-a întâmplat cu foşti oficiali germani şi nu numai. Ba chiar ar fi surprinzător să nu fie aşa, ţinând cont de faptul că din primele zile ale mandatului a manifestat deschidere faţă de Rusia stabilind zone de influenţă prin oferirea de garanţii privind ne-extinderea Uniunii Europene în timpul propriului mandat, de parcă Uniunea Europeană nu ar reprezenta un club de principii adoptate şi respectate în care oricine poate intra dacă se aliniază.

În momentul de faţă există o ruptură clară în spaţiul european. Germania a reuşit cu succes să îşi pună toate celelalte state la dispoziţie, în loc să le accepte ca partenere. Aceasta s-a folosit de poziţia sa pentru a-şi aservi asemenea unor landuri statele  slabe ale Europei.

Este adevărat că nu ne permitem să fim imperativi cu Moscova, că este nevoie de dialog, că e nevoie să respectăm Federaţia Rusă ca şi Putere Globală, dar de aici şi până a te îndrepta împotriva singurului furnizor global de securitate pentru lumea democratică este cale lungă.

În schimb Federaţia Rusă continuă politica tradiţională de a învrăjbi statele democratice, asmuţându-le una împotriva celeilalte, căutându-le slăbiciunile şi folosindu-se de naivitatea liderilor occidentali.

De partea cealaltă Marea Britanie este nemulţumită de izolarea în care se găseşte, una similară celei geografice. Ea pune acum 4 condiţii clare pentru a rămâne în Uniunea Europeană:

- păstrarea monedei proprii şi acceptarea de Germania şi Franţa a faptului că Euro nu este singura monedă a Uniunii Europene şi că vorbim de un spaţiu cu mai multe valute oficiale;

- păstrarea posibilităţii Marii Britanii (a tuturor statelor componente) de a interveni în stabilirea politicilor Uniunii Europene, acceptarea unui vot majoritar şi nu unanim în problema refugiaţilor ridicând mari semne de întrebare în insulă;

- menţinerea Uniunii Europene ca Uniune de State şi nu sub forma unui Stat Federal;

- crearea unui nou pol financiar cu sediul la Londra cu scopul de a se asigura condiţii similare de dezvoltare şi statelor non-euro (printre care şi România) şi împiedicarea dominării acestora de către cele din zona Euro.

Acest plan a fost enunţat de prim-ministrull Marii Britanii, David Cameron, ca şi condiţie pentru menţinerea în interiorul Uniunii Europene a Marii Britanii.

Este de asemenea adevărat că totul face parte dintr-un joc politic intern prin care actualul premier să vină în faţa cetăţeanului şi să îi spună: Iată, Uniunea Europeană a acceptat condiţiile noastre, deci putem rămâne în spaţiul European. Practic clauzele nu reprezintă decât asumări formale din partea statelor europene, în condiţiile în care ele reflectă starea actuală şi cer nemodificarea formei existente de funcţionare. Asta după ce singur David Cameron şi-a pus pistolul la tâmplă promiţând un referendum naţional privind rămânerea sau ieşirea din Uniunea Europeană, iar deadline-ul se apropie.

Ieşirea din spaţiul european al Marii Britanii este de neacceptat de către liderii politici din Anglia. Acest lucru ar însemna marginalizarea faţă de problemele continentului şi de a lăsa soarta acestuia în mâna Franţei şi Germaniei, pentru prima oară în istorie. Nu am asista decât la o germanizare a Uniunii Europene, exact ceea ce a evitat Anglia în ultimele trei secole. Acum cei care conduc Marea Britanie trebuie să îşi convingă şi propriul electorat de necesitatea acestui lucru, în caz contrar, ieşirea din Uniunea Europeană ar scoate Anglia din rândul marilor puteri ale lumii.