Despre discursul antiamerican al lui Mihai-Răzvan Ungureanu

Mihai-Răzvan Ungureanu, în Parlament FOTO Mediafax

Mihai-Răzvan Ungureanu, fostul şi actualul director al SIE, a făcut în aceste zile o declaraţie surprinzătoare, aliniindu-se astfel discursului antiamerican şi prorus al lui Juncker.

Acesta a afirmat, nici mai mult, nici mai puţin, decât următoarele:

„Uniunea Europeană trebuie să fie, întâi de toate, unită, mai puternică şi mai atractivă. Sau, cum spunea preşedintele Juncker, să fie mai sexy. UE şi SUA trebuie să admită că uneori interesele lor ar putea fi divergente. Pe de altă parte, Uniunea Europeană ar putea fi mai folositoare Statelor Unite dacă ar putea fi mai puţin dependentă de aceasta. Capacitatea Wasghintonului de a asigura, pe cont propriu, stabilitatea ordinii mondiale este pusă la îndoială de ostilitatea fără precedent a contextului mondial".

În primul rând MRU nu avea voie să facă astfel de afirmaţii. Are mandat în acest sens de la cineva? De la votanţi nu, care au un puternic sentiment proamerican şi antirus. A stabilit cumva guvernul sau preşedinţia că adoptăm o nouă politică externă? Atunci să ştim şi noi, votanţii. Este inadmisbil ca dintr-o astfel de poziţie să scoţi astfel de elucubraţii.

Haideţi să vedem însă cine face aceste declaraţii. MRU s-a comportat de-a lungul întregii sale cariere precum un cameleon, trecând de o parte sau de alta în funcţie de cum i-a fost lui interesul. Apoi trebuie să amintim de două acţiuni majore ce îi pot fi reproşate şi care circulă în spaţiul public: a cerut ambasadorului român la Moscova, pe când era ministru de Externe, să nu mai atingă în discuţiile bilaterale problema Tezaurului Românesc; apoi el este cel responsabil de acordul semnat cu Ungaria şi prin care România renunţa la un adevărat patrimoniu naţional: averea Gojdu. Ambele reprezintă adevărate comori naţionale pierdute de-a lungul timpului de statul român, nu din vina sa proprie.

Poziţia sa antiamericană nu reprezintă însă în aceste condiţii nicio surpriză, având în vedere că pe probleme minore de interes naţional nu a reuşit să lucreze în beneficiul poporului român.

Apoi afirmaţia sa denotă necunoaşterea/neînţelegerea unor noţiuni elementare despre cum s-a făcut şi cum se face politică la nivel global, ce a fost şi ce urmează a fi, care sunt doctrinele după care se ghidează marile puteri.

Ungureanu vorbeşte de o Uniune Europeană unită, dar acesta uită să spună că Unirea trebuie să se facă în interior şi nu împotriva cuiva. Dacă cineva vrea o Europă unită atunci Franţa, Marea Britanie şi Germania trebuie să fie acelea. Iar unitatea trebuie să vină din exemple. Ori cele trei nu tratează statele din estul Europei ca pe nişte parteneri egali, ci ca pe nişte vasali. Dacă Ungureanu îmi spune că Europa trebuie să fie unită împotriva hegemoniei americane, atunci nu mersi. Nu mai vorbesc aici de folosirea unor apelative care nu îşi au rostul, precum "sexy". Uniunea Europeană nu are nevoie să fie "sexy", ci serioasă.

Apoi apare o afirmaţie surprinzătoare şi care face plăcere la Moscova: UE şi SUA ar putea avea interese divergente. Cu părere de rău, când privim macro, SUA şi EU nu trebuie să aibă interese divergente. Ambele puteri luptă pentru răspândirea democraţiei în lume, iar acest lucru trebuie să se facă fără de compromisuri şi în consens. Care ar putea fi acele divergenţe când vorbim de politica globală? Poate ne enunţă domnul Ungureanu câteva, căci eu personal nu reuşesc că le identific.

Cică Europa ar fi mai folositoare SUA dacă ar fi mai puţin dependentă de aceasta. În primul rând, relaţia dintre cele două entităţi nu este una unidirecţională. Vorbim de interdependenţă şi o politică de securitate colectivă. Există o dependenţă a Europei faţă de SUA, tot aşa cum există şi una a SUA faţă de Europa. Ungureanu ne explică cum e mai bine pentru SUA ca să facem opoziţie la nivel global şi să arătăm în sânul NATO lipsă de Unitate. Exact ce vrea Putin să audă. Apoi şeful SIE afirmă cum că SUA nu ar fi capabilă să asigure securitate globală. Dubiile înţeleg că îi aparţin, ceea ce este grav, deoarece americanii sunt singurii care pot garanta securitatea României.

Nu este vina SUA că Europa nu reuşeşte să găsească resursele umane pentru a putea face politică globală. Dacă aceste resurse ar exista atunci cu siguranţă nu ar limita implicarea Uniunii Europene. Că noi nu suntem în stare să ne afirmăm, să venim cu soluţii, să ne asumăm militar şi financiar aceste soluţii, nu este vina SUA. Adică ce s-ar vrea? Să nu mai facă SUA nimic deoarece noi nu suntem în stare a veni cu soluţii? Adică nu ne place jandarmul, dar nici nu vrem să îl ajutăm sau să îi luăm locul.

Apoi cum vede Ungureanu noua relaţie: mai multă independenţă faţă de SUA, căci aşa îi vom ajuta la nivel global să asigure stabilitatea. Adică haideţi să fim separaţi, că uite aşa vom fi mai puternici. Adică ca şi cum două părţi ar fi mai bune decât una mai mare în ceea ce priveşte securitatea globală. Nu am putut auzi prostie mai mare.

Apoi ştim noi unde a dus o mai mare independenţă a Europei: la războaie.

Haideţi puţin să vedem dacă este bine pentru România să existe mai multă independenţă faţă de SUA, adică exact ce vrea şi Moscova.

Pornim aici de la modul de a face politică a celor două centre de putere globală: Europa şi SUA.

Europa este dominată de trei state: Germania, Marea Britanie şi Franţa. Celelalte nu contează la nivel global. Toate trei au dus timp de trei secole o singură politică: RealPolitik. Ce înseamnă acest lucru: o politică pragmatică în care doar interesul personal contează. Spre exemplu: dacă Rusia cere Uncraina, atunci Berlinul analizează: merită să pierdem bunele relaţii economice cu Rusia de dragul Ucrainei? Ne poate aduce un beneficiu mai mare apărarea Ucrainei şi a tendinţelor sale europene? Se analizează avantajele şi dezavantajele şi apoi se trage linie. Cum pe termen scurt şi mediu beneficiile economice ale unei bune relaţii cu Rusia depăşesc cu mult avantajele ce ar veni din susţinerea unei independenţe reale a Ucrainei, atunci se alege o bună relaţie cu Rusia, deşi aceasta trimite trupe la graniţa Europei şi cucereşte teritorii aparţinând unor state recunoscute internaţional. Toate cele trei au fost permanent deschise spre definirea de sfere de interese: se intră la masa negocierilor, se trage o linie şi se acceptă: până aici noi, de aici voi. Acest lucru arată slăbiciunea Uniunii Europene, ce nu se comportă ca o mare putere ci ca un bişniţar ce se mulţumeşte că a mai ciupit ceva.

Să vedem ce politică externă duce SUA. Aceasta urmăreşte un concept de securitate colectivă a ţărilor democratice. Adică un bloc în care deciziile se iau prin consens şi se duc la îndeplinire. Nu unul în care fiecare se dă cu părerea, iar dacă nu îi convine atunci iese din joc. Apoi politica SUA nu vizează o împărţire a lumii pe sfere de interese, sau dacă vorbim de sfere de interese atunci SUA discută de o singură sferă, nenegociabilă: lupta pentru democraţia, bunăstare şi drepturile omului peste tot în lume. În acest sens duce constant o politică de îngrădire a acelor zone care nu sunt deschise valorilor democratice, dar nu negociază cu acestea peste capul altora. De câte ori a existat această tendinţă din partea puterilor europene a reuşit să anuleze acest tip de comportament.  SUA nu negociază cu Rusia dacă în Ucraina este bună democraţia. Dacă ucrainenii vor democraţie, atunci SUA nu are nimic a negocia cu Rusia. Aşa face un stat puternic.

Securitatea României nu poate fi asigurată de Realpolitikul European, oricând deschis spre a trasa noi linii. SUA este singura care ne poate conferi garanţii.

Relaţia între SUA şi Europa este precum o căsătorie. Blocul trebuie privit din exterior unitar, asemenea unei familii. Când una din părţi vine şi spune că vrea mai multă independenţă, este primul pas spre a se ieşi din familie.