Despre România şi Rusia, cu pragmatism
0
Abordarea relaţiei româno-ruse se face diferit, în funcţie de locul de unde se face analiza. Pentru un sud-american detaşarea este mai uşor de realizat, dar pentru un polonez, ungur, ceh, slovac sau ucrainean obiectivitatea are un grad mai redus. Evident, o doză de sentiment este şi mai lesne de detectat dacă analistul este român sau rus.
Sentimentele omeneşti nu trebuie să acopere însă precum un nor soarele lucidităţii şi al pragmatismului. Relaţiile dintre state – alături de relaţiile dintre popoare – beneficiază zilnic de mai multă luciditate şi calcule clare decât de sentimente. Fară a nega însă că acţiuni mai puţin reuşite ale unui stat impietează asupra sentimentelor altei entităţi statale, trebuie subliniat că iubirea şi ura, singure, nu ţin de foame mai mult de câteva zile, iar în absenţa hranei, spiritul pleacă din corp. Hrana se asigură doar prin muncă, iar munca stăruitoare îţi permite să îţi vinzi produsele nu doar în prima piaţă, ci şi la sute sau mii de kilometri distanţă.
Istoria relaţiilor româno-ruse este una dintre cele mai interesante pentru un specialist în geopolitică, dacă le vom privi in abstracto. Istoria începe întotdeauna în secunda anterioară, iar miliardele de secunde anterioare adaugă experienţei omului simplu, dar mai ales decidenţilor. Fiecare secundă care este în faţă ne obligă însă la cunoaşterea celor anterioare, şi mai ales la tragerea învăţămintelor corespunzătoare, fără de care adoptarea de măsuri corecte şi pozitive este imposibilă.
Ultimii 27 de ani au reprezentat pentru România o scădere a eforturilor sale de înţelegere a realităţilor lumii contemporane.
Historia magistra vitae, dar ea nu este singura ştiinţă care este necesară pentru cunoaşterea temeinică a relaţiilor dintre state. Geografia nu poate lipsi, ştiinţele juridice au un rol important în negocierea contractelor şi tratatelor internaţionale, iar economia vorbeşte de peste un sfert de veac mai puternic decât toate ştiinţele laolaltă. De fapt, lista ştiinţelor care pot explica părţi din relaţiile dintre state este una vastă, ceea ce permite ca numărul de specialişti să crească, deoarece unghiurile diferite de vedere contribuie în final, întocmai faţetelor unui diamant, la realizarea unei analize temeinice a relaţiei dintre state.
Ultimii 27 de ani au reprezentat pentru România o scădere a eforturilor sale de înţelegere a realităţilor lumii contemporane. De la începutul anilor 1990, s-au conturat doar direcţii de cercetare privind spaţiul vestic, în raport de cele două mari construcţii politice, NATO şi Uniunea Europeană.
Parcă o ceaţă groasă a acţionat din acele momente asupra decidenţilor politici, care au uitat dintr-o dată nu doar realizările României în diferite dosare internaţionale de importanţă, cum ar fi cel israelo-palestinian, cel al relaţiei SUA-China, cel al relaţiilor dintre URSS şi China etc., şi dintr-o dată aproape toate eforturile politicii internaţionale româneşti s-au direcţionat spre vest. Astfel, decidenţii politici au uitat că România are interese de natură economică şi politică în multe spaţii, mai ales acolo unde industria românească a dat dovadă de pricepere şi a exportat bunuri de calitate, ori a construit obiective industriale la cererea diferitelor ţări.
În consecinţă, România a pierdut pieţe unde se depuseseră eforturi uriaşe de către întreprinderile româneşti, iar relaţiile politice au scăzut la un nivel nepermis pentru o ţară care promovează în mod deschis şi fară scopuri ascunse pacea între popoarele lumii. Cecitatea şi – nu o dată – incompetenţa liderilor politici autohtoni au mers însă mai departe, iar în ultimii ani nici despre statele vecine nu se prea mai cunosc multe lucruri la Bucureşti. Direcţia vest a orientării geopolitice a României a făcut ca liderii politici să îşi amintească doar de câteva ori că există şi state vecine, deşi România nu trăieşte izolată în mijlocul unui ocean, la cel puţin 1000 de kilometri ce cea mai apropiată ţară.
Astfel, putem remarca cu durere: nu există institute de cercetare pe care ministerele de resort să le fi creat pentru studierea ţărilor vecine, nu există institute de cercetare a marilor state sau a marilor regiuni geopolitice. România nu mai are multă expertiză pentru zone în care cu mai puţin de 30 de ani în urmă ştia bine ce se întâmplă.
Scăderea calităţii învăţământului superior românesc a agravat situaţia. Rectori şi universităţi, deopotrivă, nu au ştiut să înfiinţeze acele centre de cercetare universitară în sferele mai sus-amintite, care să fie bine finanţate, asigurate cu cercetători experimentanţi şi doctoranzi şi mai ales cu cărţi despre şi din zonele respective. Cele câteva centre existente nu sunt expresia preocupării determinate asupra studierii marilor zone geopolitice şi a statelor unde România are interes, ci manifestarea interesului unui / unor profesori asupra unei zone, care de multe ori îi / le asigură aceluia / acelora un anumit control asupra unor resurse financiare ale universităţii în care au fost înfiinţate. Dispariţia prin pensionare a profesorilor a însemnat şi încetarea activităţilor acelor centre.
România neglijează spaţiul estic de peste 25 de ani, „dobândind” astfel rezultate slabe pe plan ştiinţific, economic şi politic.
Rezultatul general al acestor carenţe? Astăzi, în România, cărţile scrise despre vecinii noştri sunt traduceri ale autorilor străini, care au – logic – o altă viziune asupra statelor, precum şi alte interese în abordarea relaţiilor dintre state. Despre studierea marilor zone geopolitice situaţia este şi mai gravă, doar în ultimii 3-4 ani încercări reduse sub aspectul tirajului au început să apară pe piaţa cărţilor autohtone.
Aproape toate cărţile care apar în România despre Rusia şi spaţiul estic sunt în general traduceri din autori străini. România neglijează spaţiul estic de peste 25 de ani, „dobândind” astfel rezultate slabe pe plan ştiinţific, economic şi politic. România exportă puţin pe o piaţă pe care a demonstrat că poate performa – mobilă, produse agricole, maşini şi echipamente etc. – şi, cel mai grav, cunoaşte din ce în ce mai puţin realităţile acelei zone.
Despre Rusia, în România se cunosc din ce în ce mai puţine. Articolele şi cărţile care se scriu folosesc de obicei aceleaşi nume şi sintagme, repetate şi aranjate de zeci de ori: Vladimir Putin, Gazprom, urşi, conducte, KGB, „cea mai mare ţară de pe glob”. Dacă vorbim despre geopolitică, se va pomeni doar un singur nume, al profesorului Alexandr Dughin (foto dreapta). Despre universităţile şi cercetătorii ruşi, doar câţiva vor pronunţa numele Universităţii Lomonosov, a MGIMO, şi cel mult al Universităţii Prietenia între Popoare. Faptul că în Moscova sunt sute de universităţi şi centre de cercetare, cu specialişti emeriţi, care influenţează procesul decizional din Federaţia Rusă este uitat sau chiar neînţeles, cu consecinţe negative asupra gradului de cunoaştere a ţării din est printre români.
Se încarcă comentariile...
