Corespondenţă din Bruxelles. Dezbaterea pe România în Parlamentul European: patimi politice versus mecanisme politice

Parlamentul European, sală dezolant de goală în timpul dezbaterii pe România

O dezbatere desfăşurată într-o sală dezolant de goală care a transmis un prim mesaj: în afară de cei direct interesaţi sau de cei obligaţi prin funcţiile deţinute să participe, situaţia din România nu trezeşte interes decât, eventual, pentru discuţiile (acele foarte aprinse) de pe holuri sau din locuri mai retrase unde se pot trage sforile în linişte.

Mesaj important în sine deoarece, dacă mă pot baza pe informaţile obţinute în această dimineaţă, ar putea exista un consens ca problema românească să fie pasată integral la nivel de Comisie Europeană. Ceea ce înseamnă două lucruri.

Cel puţin acum, în această dimineaţă, grupul PPE ar fi în favoarea ideii că nu acum ar fi momentul cel mai potrivit de a se iniţia o dezbatere specială pe situaţia din ţara noastră, urmată de o Rezoluţie, aşa cum se vorbea ieri după-amiază. Este însă foarte posibil ca, în aşteptare, Parlamentul European să autorizeze Comisia LIBE să trimită o misiune, fie de tip fact finding, fie de anchetă pentru ca apoi, la nivel de Comisie, să fie organizată eventual o audiere pe baza unui raport care, mai apoi, târziu, să fie supus votului în plen. Cu o adăugire: depinde şi de evenimentele în curs de desfăşurare în România şi de ce întorsătură pot lua ele, mai ales după violenţele de astă noapte.

Dar, şi acesta este al doilea palier deosebit de important, deciziile la nivel operativ, în imediat, vor fi cele ale Comisiei Europene şi vor fi luate în raport cu Mecanismul de cooperare şi verificare.

Aceasta presupune că discuţia principală se va concentra pe conţinutul faimoaselor Ordonaţe de urgenţă, deja publicate în Monitorul Oficial, deci operaţionale, dar aşteptând avizul de conformitate al Curţii Constituţionale şi votul în Parlament.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, socialistul Frans Timmermans, asta a încercat să spună încă din deschiderea lucrărilor: nu e vorba de o acuzaţie generală împotriva României, ci de un foarte serios semn de întrebare asupra sensului luptei împotriva corupţiei, ordonanţele respective reprezentând un pas înapoi faţă de ceea ce se considera a fi un parcurs mereu ascendent al ţării noastre în îndeplinirea obligaţilor asumate.

„În ultimii 10 ani am cooperat cu România în cadrul MCV. Comisia Europeană, indiferent de cine s-a aflat la guvernare în România, a fost critică. Am criticat întotdeauna, acesta este rolul CE pe care ni-l conferă tratatele, rolul din mandatele MCV. România se află pe ultima sută de metri a acestui foarte lung maraton, adică să ajungem în situaţia ireversibilă în care România nu mai riscă să revină la trecut. Din punctul nostru de vedere, OUG şi proiectul de lege par să indice direcţia opusă. Şi trebuie să discutăm această situaţie, pentru ca procesul nu va fi accelerat, ci dimpotrivă, va fi dezaccelerat şi dat înapoi.

Cer autorităţilor române să cântărească deciziile. Eu nu pot să înţeleg care este urgenţa pe acest subiect. Nu înţeleg de ce reducerea standardelor de luptă împotriva corupţiei este în interesul românilor. Nu ajutaţi cu nimic dacă transformaţi această dezbatere într-una partinică. Trebuie să discutăm pe fapte concrete. Am văzut ca poporul român îşi doreşte implicarea UE în ceea ce priveste ireversibilitatea progreselor în justiţie. O mare personalitate română, Brâncuşi, a spus că acţiunile sunt importante. Haideţi să trecem la acţiuni şi să ne asigurăm de eliminarea corupţiei şi să renunţăm la acţiuni care indică o direcţie opusă.”

Frans Timmermans

Care, sigur că da, în cazul în care demersul continuă, riscă să ne pună în situaţia de a vedea cum, în ultimă instanţă, Comisia Europeană ar putea cere activarea mecanismelor de sancţiuni, inclusiv suspendarea accesului la fondurile europene. Avertisment clasic în situaţii de urgenţă, l-am mai auzit, recent, în dezbaterile privind adoptarea de legislaţii controversate în Ungaria sau Polonia...

Dar, repet, mesajul a fost extrem de clar şi cu ţintă precisă: Ordonanţele de urgenţă.

Dar, după asta, a început discuţia pătimaşă, ultra-tensionată şi cu acuze reciproce având ca protagonişti, în principal, pe câţiva dintre europarlamentarii români alături de care am mai luat cuvântul şi patru-cinci dintre colegii lor din alte ţări. Dar ai noştri au fost baza. Trecând imediat întreaga dezbatere la un cu totul şi cu totul alt nivel, deoarece s-a vorbit, în mod egal, despre:

• încercarea de răsturnare a rezultatelor alegerilor democratice
• despre guvernul infractorilor
• despre ingerinţa nepermisă a instituţilor europene în treburile interne şi încălcarea suveranităţii
• despre comportamente politice care încalcă principiile de bază ale statului de drept şi prevederile europene...

Vârf de lance împotriva deciziilor din România a fost Monica Macovei, care a cerut o intervenţie dură a Uniunii Europene, fără o analiză îndelungată, care ar permite modificărilor la Codul Penal să intre în vigoare pe 9 februarie... „În România, hoţii trebuie să fie anchetaţi", solicitând ca o comisie de anchetă să fie trimisă imediat „chiar în noaptea asta” în România. În replică, Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedintele Parlamentului European, a acuzat DNA de abuzuri şi intervenţii în actul politic, amintind faptul că la DNA deja există un dosar în care este investigat modul în care a fost concepută ordonanţa în contextul în care, pe această problemă, Ministerul Justiţiei a acuzat „o gravă imixtiune în activitatea autorităţilor executive şi o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituţionale”.

A mai existat şi acuzaţia clară că Guvernul ar intenţiona să se facă, în regim de urgenţă, o reorganizare a DIICOT şi DNA, chiar dacă, aproape în acelaşi moment, soseau din ţară declaraţiile oficiale din partea Min. Justiţiei că nu există niciun fel de proiect în acest sens. Pe cine să creadă mai degrabă parlamentarii europeni?

Plină de patos şi, în opinia mea, de inutil patetism, Maria Grapini l-a acuzat inclusiv pe prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, că a luat poziţie faţă de situaţia din România fără să fie informat corespunzător. „M-aţi dezamăgit, domnule Timmermans”, a spus doamna noastră europarlamentar.

Timmermans a replicat că este insultător să fie acuzat că încearcă să pună umărul la răsturnarea unui guvern al unui partid european din care face şi el. Potrivit vicepreşedintelui CE, Comisia doreşte doar să se asigure că progresele în domeniul justiţiei din România nu sunt ireversibile.

Este însă absolut cert că s-a reuşit, aş spune cu mare succes, cum ne-am obişnuit, să exportăm instantaneu scandalurile politice interne înspre Bruxelles şi să cerem intervenţie externă în rezolvarea lor.

Aici cred că este cel mai grav lucru care s-a confirmat şi în dezbaterea de azi: din nefericire pentru noi toţi, se dovedeşte că nu am ajuns la gradul de maturitate politică care să ne permis să fi generat deja o clasă politică matură, cu ştiinţa bunei guvernări, în prezenţa unor instituţii funcţionale, ele însele parte a unei logici de sistem specifice unei democraţii consolidate din spaţiul euro-atlantic.

Toate ţările acestui spaţiu au probleme. există bătălii parlamentare serioase, uneori chiar grave, există acuzaţi de corupţie enorme, există oameni politici de prim rang acuzaţi de fapt în zona penalului. Dar foarte rar se întâmplă ca întreaga dezbatere naţională pe un subiect oarecare, oricât de serios ar fi el, să fie deplasat doar înspre informarea şi judecata instanţelor de la Bruxelles.

Astfel, am ajuns şi acum ca ai noştri să se bată între ei la Bruxelles de parcă erau pe băncile onorabilului nostru Parlament, cu acuzaţii directe atât de grave încât reprezentantul Comisiei Europene, în final, a încercat să tempereze lucrurile şi să readucă jocurile la dimensiunea potrivită şi, aş zice, optimă: soarta Ordonaţelor de Urgenţă.

Ce va urma?

Depinde de noi, depinde de politicieni noştri şi de deciziile pe care le vor lua în următoarele ore şi în următoarele zile. Problema este departe de a se fi terminat, dar mesajul instituţional de la Bruxelles este că ea poate fi încă rezolvată la modul cel mai direct, prin decizie internă.

Dacă nu, vom vedea.

Şi, personal, n-aş vrea să fiu martorul declanşării mecanismelor de sancţionare în urma căror, din nou şi din nou, ar avea de suferit întreaga Românie.