Este integrarea romilor imposibilă în Franţa?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Franţa a fost singura ţară europeană care a recurs la plătirea romilor pentru a-i convinge să se întoarcă în România
Franţa a fost singura ţară europeană care a recurs la plătirea romilor pentru a-i convinge să se întoarcă în România

„Din nefericire, romii nu doresc să se integreze în ţara noastră din motive culturale sau pentru că se află pe mâna reţelelor de cereştorie şi prostituţie”, declara Manuel Valls, actualul premier al Franţei, în martie 2013, pe când era ministru de Interne. Între timp, un tânăr rom din România, de 17 ani, a fost ţinta unei tentative de linşare în Franţa.

Organizaţia Minority Rights Group International a realizat un studiu despre comunitatea de romi din Franţa, plecând de la cazul lui Darius, tânărul de 17 ani din România care aproape că a fost omorât în bătaie de 12 persoane în iunie, apoi a stat aproape o lună într-o comă indusă artificial. 

Isabelle Younane, care lucrează în cadrul  Minority Rights Group International, a publicat pe blogul din „HuffingtonPost” un text în care povesteşte cum a discutat cu europarlamentarul român Damian Drăghici, cu vicepreşedintele Frontului Naţional din Franţa - care este şi soţul preşedintei partidului de extremă dreapta, Marine Le Pen - şi cu mai mulţi activişti pentru drepturile romilor, totul pentru a încerca să găsească un răspuns la întrebarea „Sunt romii imposibil de integrat în Franţa?”. 

Louis Aliot, vicepreşedintele Frontului Naţional, condamnă ferm atacul asupra lui Darius, dar refuză să admită că tentativa de linşare reprezintă o crimă din ură, cu motiv rasiale. „Nu există nicio ură! Există doar respectarea legilor Republicii şi respect faţă de ordinea publică”, spune acesta. 

Atacul asupra tânărului rom din România a fost unul extrem de violent. Agresorii l-au bătut, ars şi apoi i-au dizolvat o parte din maxilar cu acid de la bateria unei maşini. Până la urmă, după ore de tortură, au îndesat corpul mai mult mort decât viu într-un căruţ de supermarket şi l-au abandonat la marginea drumului. 

Darius a fost ţinut într-o comă artificială, altfel nu ar fi putut suporta durerile şi, cel mai probabil, ar fi murit. Băiatul a putut fi scos din comă abia la sfârşitul lunii iulie. „Vrem să ne recăpătăm suveranitatea, care a fost furată de la poporul francez de tehnocraţia de la Bruxelles”, insistă Aliot, care spune că „incidentul Darius” a scos la iveală eşecul preşedintelui socialist Francois Hollande de a menţine controlul asupra graniţelor ţării. 

„Integrarea este imposibilă într-o ţară precum Franţa, care este împovărată de datorii, deficitul bugetar, criza şi rata masivă a şomajului”, spune soţul lui Marine Le Pen. Şi dacă ar exista un climat economic favorabil, atunci ar fi integrarea romilor posibilă în Franţa?, îl întreabă Younane. 

„Nici măcar ei (romii - n.r.) nu cred că-şi pun vreodată întrebarea aceasta. Ei merg oriunde le este mai bine din punct de vedere social şi unde pot profita cât mai mult de sistemul de ajutoare sociale fără prea multe condiţii”, spune politicianul. 

„Este complet stupid să spui asta”, insistă Philippe Goossens, activist pentru drepturile omului din Franţa. „Afirmaţiile astea sunt bazate pe neînţelegerea situaţiei. Oamenii care locuiesc în mahalalele încearcă să se integreze, vor un nivel de trai mai bun şi un viitor mai bun pentru copiii lor. Dar atunci când pui oamenii în situaţii precare, este dificil”, spune Goossens. 

Pentru Damian Drăghici, tocmai atitudinea de dezumanizare a lui Aliot este cea care dă naştere discursului rasist şi a violenţelor împotriva romilor. „Discursul iresponsabil pe care-l diseminează aceşti politicieni este în profundă contradicţie cu spiritul european şi subminează proiectul unei Europe unite, unde libertatea de mişcare este unul dintre principiile fundamentale”, spune el. „Ideea că romii nu vor să se integreze este o prejudecată care nu se susţine în statistici. O mare parte dintre romii care au emigrat caută o viaţă mai bună, sunt cetăţeni activi, lucrează cinstit şi contribuie la dezvoltarea comunităţilor din care fac parte”, continuă europarlamentarul român. 

Ideea că romii vor să se integreze este susţinută şi de Centrul European pentru Drepturile Romilor. Potrivit unui studiu realizat de această organizaţie asupra romilor veniţi în Franţa, 59% dintreei spun că găsirea unui loc de muncă reprezintă principala lor prioritate, în timp ce peste 40% au spus că principalul lor obiectiv este găsirea unei locuinţe. 

Povestea lui „Darius”, tânărul rom din România pe care în jur de 12 francezi au vrut să-l linşeze, scoate la iveală o serie de hibe ale legislaţiei româneşti şi franceze. Deşi era fugit dintr-un ospiciu din Oradea, adolescentul a ieşit fără probleme din România şi a intrat la fel de uşor în Franţa. Apoi, poliţia franceză fusese în tabăra în care trăiau romii români cu câteva ore înainte de tentativa de lichidare, însă n-a găsit nimic în neregulă.

Pe 14 iunie, trupul mai mult mor decât viu al unui tânăr român a fost găsit la marginea unui drum naţional care trece prin Paris. Fusese îndesat într-un căruţ de supermarket şi lăsat acolo. Nu se ştie dacă agresorii - cel puţin 12, spun anchetatorii - au crezut că este mort sau l-au lăsat în această stare crezând că o să moară. Nu este clar nici dacă atacatorii au vrut să-l omoare sau doar „să-i dea o lecţie”. 

Singurul lucru cert este că „Darius”, aşa cum i se spune tânărului, se află în continuare în spital, în stare critică. De când a fost adus în stare gravă, medicii îl ţin într-o comă indusă medicamentos. 

Înainte de a fi găsit, vineri, la în jurul orei locale 23.30, adolescentul fusese răpit dintr-o casă abandonată în care locuiau mai mulţi etnici romi din România. Dispariţia sa fusese raportată la poliţie, scria presa duminica trecută, atunci când informaţiile despre caz au apărut în presa franceză şi preluate de cea din România. Acum însă se află că, de fapt, rudele lui Darius au aşteptat câteva ore înainte de a suna la poliţie. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite