Europa Unită sub camion

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
uniunea europeana

Datorăm, şi azi, un rînd suplimentar de mulţumiri răzvrătiţilor plecaţi, în 1620, din Anglia spre America. Mayflower, corabia pornită peste mări, a navigat spre vest şi nu, mai scurt şi mai comod, spre est. Căutătorii libertăţii ştiau că nu au ce găsi în Europa.

Estimarea lor profetică se verifică, încă mai bine, după 400 de ani. Europa a pierdut, încîntată de sine, lupta cu asfixia birocratică, centralismul şi atîtea alte mijloace de înregimentare colectivă.

Urmînd ştirile scrise cu roata de camion, la Stockholm, Londra sau Berlin, s-ar zice că sfîrşitul Europei se încheagă din incidente care transformă, tot mai săptămînal, tragedia în fapt divers: iar le-a sărit ţandăra vecinilor musulmani de la 3! N-au primit asistenţa socială la timp şi au ieşit cu camionul în oraş. O fată de 11 ani zdrobită pe trotuar, la Stockholm - chestiune de trafic urban. Andreea Cristea, fără viaţă după 16 zile de agonie într-un spital din Londra - riscurile globalizării. Amîndouă încap uşor în minutul de reculegere care se va plimba, în această săptămînă, prin toate instituţiile UE. Şi încă mai e loc.

Adevărul pe care stau aceste tragedii zace, ignorat, la mare adîncime şi dă bilanţul Europei, după 60 de ani de UE. Ce a sărbătorit, în definitv, Uniunea Europeană la aniversarea de 60 de ani, dacă lăsăm la o parte numerele divizibile cu 5 sau cu 10?

După 60 de ani din ce în ce mai aroganţi şi îmbăţiaţi în iluzii, bilanţul spune că UE e pe punctul de a-şi rata menirea. Iar menirea UE era să se ocupe de Europa, de civilizaţia europeană şi de viitorul ei nesigur, nu de Germania şi de prezentul ei împănat. În momentul aniversării de 60 de ani, sărbătorită la summit-ul de la Roma, cu o luciditate de Marie Antoinette pe puntea Titanicului, UE poate raporta că a preluat o Europă divizată şi a reuşit să o dividă iar. Altfel. Mai fin. Cortina a fost înlocuită de un voal, iar fierul de ştampile.

Unificarea Europei înseamnă multe, dar nu şi un fel de a apăra Europa.

Mai întîi, a plecat Marea Britanie şi, cu asta, UE a pierdut cea mai veche şi mai demnă democraţie a lumii. Apoi, Estul a fost informat că nu ţine pasul, că e bun de programul euro-Rabla şi că trebuie să stea coada plutonului. UE a renunţat la flancurile de Vest şi de Est, amîndouă incapabile de idealismul avansat al centrului. În schimb, UE a reuşit unificarea cu Maghreb-ul şi cu tărmuri obscure ale Africii şi Asiei. ONG-uri agreate la Bruxelles şi alţi făcători de bine demografic s-au înfrăţit cu traficanţii de persoane libieni, culeg migranţii depuşi la mal şi îi aduc fără viză în Europa. Dacă mai lipseşte mai ceva, la sosirea în Europa, atunci e parcul de camioane, la dispoziţie, pentru curăţat zone pietonale. Între timp, controalele la intrarea în spaţiul Schengen se înăspresc. Est-europenii trebuie filtraţi.

La 60 de ani, Europa păstorită de UE e un scandal strategic, dublat de inhalaţii cu migranţi. UE nu poate garanta 1 metru de frontieră în Est şi o zi de viaţă în plus pentru necugetaţii care nu se pricep la slalom printre camioane, în Vest. Unificarea Europei înseamnă multe, dar nu şi un fel de a apăra Europa. Ştim deja că principalele reuşite ale UE sînt fedralizarea fără securitate şi migraţia fără sfîrşit. Amîndouă satisfac precis agenda anti-suveranitate şi pro-arabă a elitelor. Nici una nu are legătură cu consimţămîntul popular sau cu alte detalii depăşite ale democraţiei.

În toată această cacofonie sărbătorită ca model de fluenţă europeană, Estul e în situaţia cea mai nenorocită. Tocmai pentru că deştepţii, prosperii şi generoşii franco-germani n-au nimic împotriva unui armistiţiu permanent şi perdant cu Rusia, Estul rămîne gaj pentru lubrifierea marelui vecin. Nu, n-am fost vînduţi, dar avem un loc rezervat pe raft şi o etichetă cu preţul pe frunte. Aşa păţeşte cine nu vrea să guste cote de migranţi, are amintiri naţionale şi e corupt - cînd intolerabil, cînd pasabil - în funcţie de MCV şi de cotele ipocriziei la Bruxelles.

În fond, dacă e vorba, cu adevărat, de Europa, UE trebuia să facă orice pentru a menţine Marea Britanie şi Estul aproape de piept, aşa cum se ţin cărţile cînd ai un atu. Dar nu e.

Cum am ajuns aici? Simplu, pentru cei ce cred că istoria Europei nu e un roman greşit, complicat şi inexplicabil, pentru cine se rezumă la lozinci euro-progresiste. Pe scurt şi insuportabil, UE e acea formă de organizare a Europei care nu a luat parte la propria naştere.

Europa şi-a pus capăt zilelor, din a doua încercare şi război mondial, în 1945. Puterile învingătoare. Statele Unite, Marea Britanie şi URSS, au venit, fără excepţie, din spaţiul extra-continental. Partea atlantică, Statele Unite şi Marea Britanie, au încercat relansarea în Vest. Partea sovietică a trecut la colonialism, în Est. Rezultatul a fost Uniunea Europeană şi speranţa unei Europe care nu va greşi, iar, drumul şi va reuşi, cîndva, reunificarea. Ştim, acum, că aşa ceva e imposibil.

Socialismul, mascat doctrinar în nenumărate forme de centralism luminat, a cîştigat, din nou, partida. Liberalismul fondator a fost răstălmăcit migălos într-o idee lovită de streche şi domneşte, acum, în numele progresului, peste tot ce e Vest. Din acest unghi, se poate înţelege mai bine că plecarea Marii Britanii nu e urmarea un divorţ, cum zice o formulă frivolă, ci materializarea unei schisme. O ruptură amuţită o vreme şi căscată, iar, de febra care încearcă, pe continent, crearea unui Stat Unic, birocratic şi alergic la democraţie directă. Tradiţia britanică a liberalismului individual şi a suverantăţii parlamentare nu putea rămîne încastrată în colectivismul planificat al continentului.

Uniunea Europeană nu va dispărea, dar a încetat să mai fie viitorul Europei.

Dar cea mai importantă lecţie pe care UE o lasă în urmă, cu preţul unei Europe atît de slăbite, spune ceva mai serios: dacă nu se naşte dintr-un cutremur intern, democraţia e o stare fragilă şi trecătoare. Acolo unde rezistă şi refuză alianţa cu imitaţii incerte, democraţia s-a născut din războaie civile şi revoluţii, adică a venit dinăuntru şi niciodată din afară. Asta ne spune, mai departe, că, după 1945, Europa a fost primul caz major şi continental de import de democraţie. Iar Uniunea Europeană a compromis implantul. Tocmai pentru că nu a ştiut să respecte bazele istorice ale libertăţii şi s-a lansat într-o construcţie care reia vechi utopii europene despre progresul planificat.

Concluzia e că Uniunea Europeană nu va dispărea, dar a încetat să mai fie viitorul Europei. Măcar pentru cei ce nu îşi doresc o Europă Unită sub camion.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite