Fără vize, dar şi fără Schengen

Pe 4 mai a.c., Comisia Europeană a luat trei decizii referitoare la libertatea de a circula. Prima priveşte cinci state din Acordul Schengen, a doua se referă la Turcia, iar ultima – la kosovari. Să le luăm pe rând.

Oficialii de la Bruxelles şi-au dat acordul ca Austria, Danemarca, Germania, Norvegia şi Suedia să prelungească, pentru şase luni, controalele la frontiere. Este vorba, mai precis, despre graniţele austro-ungară şi austro-slovenă, despre frontiera terestră, dar şi despre conexiunile realizate cu feribot între Danemarca şi Germania, despre controalele făcute de nemţi la intrările dinspre Austria, despre verificările făcute pe podul Öresund, ca şi în porturile aflate în sudul şi vestul Suediei şi, în fine, despre navetele care pleacă din porturile norvegiene către cele nemţeşti, daneze şi suedeze. Am notat toate cazurile, pentru ca orice cititor să poată măsura amploarea fenomenului: e vorba, deci, despre patru state-membre ale UE şi unul – Norvegia – care e în afara Uniunii, dar e parte a zonei Schengen. Cele cinci au notificat Comisia între septembrie 2015 şi ianuarie a.c., pentru perioade care se încheiau în cursul lunii mai sau la începutul lui iunie. Toate notificările priveau aşa-numitele deplasări „secundare”, adică referitoare la imigranţii veniţi în UE pe ruta Turcia – Grecia, apoi răspândiţi în diverse colţuri ale continentului. Mai există graniţe interne în funcţiune: e vorba, mai întâi, despre toate frontierele terestre şi aeriene franceze, ca şi despre frontiera autro-italiană. În primul caz, restricţiile n-au legătură cu refugiaţii, fiind introduse după atacurile teroriste din noiembrie de la Paris, iar în cel de-al doilea caz – se caută limitarea intrării în Austria a persoanelor venite din nordul Africii, de vreo trei ori mai multe, în ultimele săptămâni, decât cele intrate în Grecia via Turcia. Asta a creat tensiuni în zona trecătorii Brenner, din Alpii Orientali. Revenind la comunicarea din 4 mai, să spunem că, deşi avem de-a face cu confirmarea unor blocaje, Comisia a intitulat-o „Înapoi la Schengen”. Formula e mai degrabă un obiectiv decât o descriere a situaţiei prezente. Să mai spunem că, potrivit Codului frontierelor Schengen, restricţiile nu pot fi introduse pentru mai mult de doi ani. Ambiţia Bruxelles-ului e de a reveni la o circulaţie liberă la sfârşitul lunii noiembrie.

Turcia e alt capitol: e vorba despre liberalizarea vizelor. Europenii au promis-o în decembrie 2013, când negocierile Ankarei cu UE erau într-un punct mort. Chestiunea s-a întors pe agendă în lunile din urmă, când a devenit parte a înţelegerii politice referitoare la gestiunea imigranţilor, fiindcă turcii au cerut accelerarea procesului de evaluare a modului în care sunt îndeplinite cele 72 de criterii fixate. Europenii s-au ţinut de cuvânt: un raport de evaluare în martie, un al doilea în preziua discuţiei din Comisie arătau că Turcia e pe drumul cel bun, îndeplinind deja 67 dintre cerinţe. Oricum, recomandarea făcută, pe 4 mai, către Parlamentul European şi către Consiliu a fost ca vizele să fie ridicate, dacă Ankara bifează şi cele cinci condiţii restante, până la finele lui iunie. Cea mai dificilă pare a fi solicitarea de a redefini terorismul în acord cu felul în care şi UE îl înţelege, mai precis introducând pedepse „proporţionale” cu delictele. La două zile după anunţ, preşedintele Erdogan a declarat că Turcia nu va schimba legea. Felul în care s-a adresat europenilor a fost neprietenos: „luaţi-o pe drumul vostru, noi vom merge pe al nostru! Înţelegeţi-vă cu cine puteţi!”. Mai mult decât atât, tensiunile politice, despre care se vorbea de ceva timp, dintre preşedinte şi premierul Davutoglu au condus la demisia celui din urmă din fruntea AKP, partidul de guvernământ, la două zile după decizia de la Bruxelles. O incertitudine majoră planează asupra cooperării UE cu Ankara.

În ceea ce-i priveşte pe kosovari, ei sunt ultimii europeni care au nevoie de vize pentru a călători pe propriul continent. Sunt 70 de ţări din afara UE – între ele, cinci din Caraibe şi unsprezece din Pacific – care au fost scutite de vize. Şederea în ţările europene e limitată la maximum 90 de zile, într-un interval de 6 luni, iar scopurile acceptate sunt turismul şi afacerile, resortisanţii neavând drept de muncă. Dialogul cu kosovarii despre vize a început în ianuarie 2012. Pe 4 mai a.c., CE a zis că, pentru a putea circula liber, kosovarii ar trebui să mai rezolve două probleme: ratificarea unei înţelegeri cu privire la graniţa cu Muntenegru, ca şi îmbunătăţirea luptei anti-corupţie. Parlamentul European şi Consiliul sunt aşteptate acum să decidă: un lucru de care vor ţine seama, chiar dacă nu-i direct legat de vize, e instabilitatea politică de la Priştina, unde opoziţia n-a ezitat să folosească gaze lacrimogene, pentru a boicota activitatea legislativă.

Deciziile referitoare la Schengen şi cele despre călătoria fără vize a turcilor şi a kosovarilor nu sunt singurele dosare de acest tip. Refugiaţi continuă să vină şi-n alte ţări europene: New York Times scria, săptămâna trecută, că în Ungaria, cea baricată în spatele zidurilor, au intrat de la începutul anului, circa 11 mii de imigranţi. Şi ţări care păreau a fi scutite de valul migrator vor să se arate „vigilente”: Bulgaria, de pildă, a semnat deunăzi un acord bilateral cu Turcia pentru returnarea imigranţilor. E primul de acest fel. Premierul de la Sofia a ţinut să se arate, pe de altă parte, foarte solidar cu europenii din Vest în chestiunea primirii refugiaţilor, după ce presa a publicat o ştire din care rezulta că la Bruxelles e avută în vedere ideea ca, pentru fiecare imigrant refuzat, să plăteşti o amendă de 250 de mii de euro. Pe de altă parte, alte două naţiuni din Vecinătatea Estică aşteaptă o decizie referitoare la eliminarea vizelor – e vorba despre georgieni şi ucraineni – după ce Comisia a făcut în martie şi, respectiv, aprilie solicitarea către Consiliul UE şi PE. Poziţiile politice ale membrilor Consiliului faţă de cele două ţări, ca şi despre corelarea acestor cazuri cu cel kosovar şi cel turc, sunt departe de a fi identice. E în discuţie şi un mecanism de reintroducere a vizelor, în caz de aflux masiv într-un stat-membru.

Din păcate, în opinia publică, toate aceste dosare sunt judecate emoţional – asta e cumva inevitabil –, dar şi pe baza unor informaţii de multe ori incomplete sau de-a dreptul deformate.

Se creează astfel impresia că, în faţa crizelor, europenii sunt neputincioşi. Nu e tocmai aşa. E adevărat că răspunsurile date sunt uneori prea lente. Dar situaţiile în care ne aflăm sunt complicate şi cer ca, înainte de a tăia o dată, să măsori de mai multe ori. Poate că nu e uşor de acceptat că, în vreme ce spaţiul Schengen e pus sub semnul întrebării, cetăţeni din afara Uniunii capătă dreptul de a călători liber.

Alternativa e Europa fortăreaţă. Dar e ea posibilă? Sau e o iluzie de care se agaţă o minoritate radicală?