Jocul vestelor galbene poate schimba regulile politicii europene?

FOTO Guliver / Getty Images / Chris McGrath

Foarte posibil, mai ales că scenariul se desfăşoară în continuare, bine organizat pentru a atinge din ce în ce mai multe ţări europene, spre exemplu Portugalia în acest sfârşit de săptămână. Semnificative sunt acum două dimensiuni extrem de importante.

În primul rând, schimbarea rapidă a ponderii revendicărilor, iniţial economice şi în general acceptate ca posibil de discutat şi de realizat pe termen mediu în condiţiile în care s-ar păstra ritmul de azi al creşterii economice naţionale în ţările dezvoltate din UE, ţările-pivot ale noii zone EURO. A doua dimensiune, acum în desfăşurare, mi se pare a fi esenţială pentru a indica adevărata miză a noii etape în care deja ne aflăm: aducerea „pachetului politic“ în prim planul revendicărilor „vestelor galbene“. Iar cererea definitorie pentru ceea ce este de acum un adevărat program politic foarte clar definit, unul care se îndreaptă înspre propunerea de candidaturi pentru Parlamentul European, este cea a referendumului iniţiativei cetăţeneşti. Din momentul în care ideea va fi adoptată ca măsură exponenţial importantă a revendicărilor revoltei populare în acţiune, toate jocurile politice europene şi naţionale vor putea fi demontate şi reasamblate pe alte principii. Scenele politice naţionale şi europene s-ar afla în prezenţa unui enorm factor de presiune care va schimba logica guvernării şi, fundamental, logica relaţiei între alegători şi aleşi.

Principiul este simplu şi, pe fond, este cel pe care se bazează orice revoluţie: „să dăm din nou poporului posibilitatea să se exprime!“. Un apel vechi şi care poate să pară uzat şi demagogic. Numai că, ciclic, alegătorii cuminţi şi indiferenţi la jocurile politice, devin foarte enervaţi de incapacitatea, corupţia, şi delăsarea produsă de bunăstare a aleşilor naţiunii şi încep să-şi dorească altceva. Acest „altceva“ pare să se caute acum sub presiunea străzii inflamate şi a decalajelor sociale majore ce impun o regândire a modului în care se taxează şi se redistribuie bogăţia socială. Scenariul pe care-l vedem acum în derulare transmite oamenilor că trebuie să se mobilizeze nu numai „pentru a face un altfel de politică şi cu oameni noi şi curaţi“, ci, mai ales, pentru a impune recunoaşterea unor alte instrumente de a face politică. Şi, printre acestea, referendumul iniţiativei cetăţeneşti este de departe cel mai important deoarece, odată legiferat modul său de funcţionare, va putea genera în flux continuu legi noi, modificând rapid tot sistemul actual şi transformând Constituţiile naţionale atunci când ele nu mai corespund noilor condiţii de joc.

Revendicarea politică centrală a „vestelor galbene“ sună astfel:

„Crearea unui site web simplu şi eficace, condus de un organism independent de control, unde cetăţenii pot face o propunere de lege. Dacă această propunere de lege obţine 700.000 de semnături, atunci această propunere va trebui să fie discutată, completată sau amendată de către Adunarea Naţională care va fi obligată (exact la un an după data la care s-au completat cele 700.000 de semnături) să o supună votului tuturor francezilor.“

Apel în favoarea referendumului iniţiativei cetăţeneşti difuzat cu prilejul manifestaţiei din 15 decembrie la Paris

Ideea în sine nu este nici nouă şi nici nu lipseşte din arsenalul legislativ din majoritatea ţărilor europene. Dar acest tip de consultare cetăţenească, spre exemplu în termenii legislaţiei franceze, este condiţionată de susţinerea unui număr de deputaţi sau senatori. De data asta, aceştia sunt scoşi din ecuaţie şi Adunării Naţionale i-ar reveni doar un rol extrem de redus, cu dezbateri sub presiunea perioadei de un an înainte ca votul final să aparţină nu aleşilor poporului, ci poporului însuşi, în urma unui referendum de tip clasic. Ceea ce face ca, aşa cum se discută intens în acest moment, referendumul iniţiativei cetăţeneşti să poată, practic, să devină o nouă formulă paralelă de legiferare deoarece este posibil ca temele propuse să fie propuneri legislative sau de revocare a unor legi sau a unor aleşi ale căror rapoarte de activitate nu au convins poporul, modificarea Constituţiei, decizii privind securitatea naţională, tratatele internaţionale, prezenţa în alianţe politice sau politico-militare (UE, NATO) etc. Prin asta, foarte uşor de prevăzut, se încearcă, aşa cum spun organizatorii manifestării, „deschiderea porţilor către o democraţie directă şi participativă“.

Cea care, din punctul de vedere al Organizaţiei de coordonare naţională a regiunilor, ar putea şi ar trebui să fie contrapusă violenţei actuale „care este simptomul grav al disfuncţiunilor democraţiei noastre... Într-o democraţie care funcţionează corect, manifestaţiile de stradă nu ar trebui să fie singurul mod de a te face auzit“. În consecinţă, acest tip de referendum ar fi singurul mod „de deblocare al situaţiei“. Mai mult chiar, răspund foarte dur la ideea primului ministru Edouard Philippe care se declara deschis unei discuţii pe această temă, indicând însă că referendumul ar putea fi restrâns la anumite teme. În niciun caz nu putem accepta, se răspunde pe 16 decembrie 2018 în comunicatul „vestelor galbene“:

„...guvernul nu ne-a ascultat îndestul. Nu vrem doar dezbateri sau promisiuni vane. Vrem ca Referendumul Iniţiativei Cetăţeneşti să fie înscris ca atare în Constituţie ca având putere decizionară în orice domeniu. Graba voastră nu este şi a noastră: ceea ce pentru voi este o problemă de negare politică, pentru noi este o chestiune de supravieţuire.“

Cu siguranţă, dacă astfel se pun probleme, aşa este. E vorba despre supravieţuirea sistemelor democratice în forma actuală de funcţionare a statelor europene. Foarte greu de intuit care ar putea fi efectul adoptării unei asemenea formule în constituţiile naţionale şi, mai ales, la ce-ar putea duce ca efecte concrete în plan politic şi administrativ. Vă amintiţi ce spun toţi politicienii când sunt luaţi de apa discursurilor patetice în perioadă electorală: „poporul are întotdeauna dreptate!’, zic ei, convinşi că, odată aleşi, ei se constituie ca valoarea unică de referinţă a existenţei naţionale. Dar dacă, legal, va există şi o altă formulă paralelă de decizie, caz în care Parlamentul nu va mai fi suveran şi jocurile nu vor mai fi dictate doar prin înţelegerile subterane, oculte, pentru obţinerea de majorităţi ale puterii de vot??

Răspunsul va deschide, în bine sau în rău, un nou capitol în istoria guvernărilor europene.