Julian Assange a salutat decizia ONU în favoarea sa şi a cerut Marii Britanii şi Suediei să o pună în aplicare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emoţionat, Julian Assange salută de la balconul Ambasadei Ecuadorului la Londra o victorie istorică FOTO AFP
Emoţionat, Julian Assange salută de la balconul Ambasadei Ecuadorului la Londra o victorie istorică FOTO AFP

Julian Assange a salutat decizia Grupului de lucru ONU privind detenţia arbitrară (WGAD), care a cerut Marii Britanii şi Suediei să pună capăt detenţiei arbitrare a fondatorului WikiLeaks.

„Este o victorie incontestabilă, o victorie istorică“, a declarat Julian Assange de la balconul Ambasadei Ecuadorului la Londra.

El le-a cerut, într-o conferinţă de presă, Suediei şi Marii Britanii „să aplice“ decizia comisiei ONU.

Potrivit unui purtător de cuvânt al ONU, Xabier Celaya, „decizia propriu-zisă nu este constrângătoare, însă este într-un mod indirect“. Statele „nu au obligaţii faţă de grupul de lucru, însă au faţă de convenţii, de care sunt legate prin propriile legi şi angajamente, astfel că decizia este indirect constrângătoare“, a subliniat oficialul ONU pentru AFP.

Ministrul ecuadorian de Externe, Ricardo Patino, a afirmat că acum lui Julian Assange trebuie să-i fie permis să plece liber din Ambasada Ecuadorului la Londra

El a menţionat că Assange este o victimă a „persecuţiei politice evidente“ şi că Ecuadorul analizează următorii paşi în acest caz, relatează Agerpres.

Julian Assange (44 de ani), care a înfuriat Statele Unite după ce a publicat sute de mii de documente clasificate americane - militare şi diplomatice -, s-a refugiat în ambasada ecuadoriană în 2012.

El a depus o plângere către WGAD în care a afirmat că este un refugiat politic ale cărui drepturi au fost încălcate prin faptul că nu poate să primească azil în Ecuador. Această comisie, alcătuită de cinci experţi independenţi, s-a pronunţat în favoarea sa.

Fostul hacker neagă acuzaţiile de viol în Suedia, susţinând că acestea reprezintă un complot pentru a-l aduce în Statele Unite, unde este în curs o anchetă penală cu rivire la activităţile WikiLeaks.

Marea Britanie a negat că l-a deţinut în mod arbitrar pe Assange şi a subliniat că australianul a evitat să fie arestat, după ce a fost eliberat pe cauţiune, refugiindu-se în ambasadă.

Suedia a anunţat vineri că nu este de acord cu decizia comisiei ONU.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite