Lupii moralişti pier pe limba lor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la un capăt la altul al Europei, scandalurile
politico-judiciare ale angajărilor fictive în beneficiul personal ori de partid
sunt pe cale să scoată din joc pioni care visau să joace un rol important.
De la un capăt la altul al Europei, scandalurile politico-judiciare ale angajărilor fictive în beneficiul personal ori de partid sunt pe cale să scoată din joc pioni care visau să joace un rol important.

„Franţa poate suporta adevărul” - e titlul provocator al unei cărţi publicate de François Fillon. Oare câte astfel de adevăruri - precum cele din scandalul angajării fictive a soţiei şi copiilor candidatului dreptei franceze la preşedinţie - mai poate suporta Franţa? Drept răspuns, între impostura sistemului şi impostura populistă, îşi face loc Macron - un produs al sistemului, care pozează în candidat anti-sistem.

Ofensiva de succes a lui Fillon pentru poziţia de prezidenţiabil a început toamna trecută, când nimeni nu-l credita cu vreo şansă reală, cu întrebarea care l-a lovit pe Sarkozy exact în călcâiul lui Ahile: „Cine şi l-ar fi imaginat o clipă pe generalul de Gaulle inculpat?”. Şi fostul său premier a continuat fără milă: „A avea o idee superioară despre politică însemnă ca aceia care le cer francezilor încrederea să fie demni de ea. Nu serveşte la nimic să vorbeşti de autoritate, atunci când nu eşti tu însuţi ireproşabil”.

Un discurs reuşit, care a atras atenţia asupra unui politician mai degrabă şters până atunci. Propriile cuvinte îi sunt puse-n faţă lui Fillon de la declanşarea a ceea ce presa a numit Penelopegate, după numele soţiei împricinate. Din păcate, răspunsul său nu e deloc la înălţimea etică la care s-a proiectat în campania pentru alegerile primare. Acuzat că şi-a angajat fictiv soţia şi copiii - care au beneficiat de-a lungul anilor de câştiguri nemuncite efectiv totalizând un milion de euro - Fillon a recurs la replica stereotipă şi perdantă a tipului de politician mediocru, lipsit de curaj. Adică a acuzat un complot politico-mediatic, instrumentat, fireşte, de adversari.

Cunoaştem placa uzată din lupta românească anti-corupţie: acuzaţiile sunt, de fapt, un atac politic menit să-i scoată din joc, ţipă cei vizaţi. Şi au dreptate în felul lor, dar asta nu le mai poate fi de nici un ajutor. Fireşte că dezvăluirile apărute cu trei luni înainte de alegerile pentru Palatul Elysée nu sunt întâmplătoare. Cu siguranţă că ele profită cuiva. Dar... poţi să mai pretinzi încrederea alegătorilor când nu eşti ireproşabil - vorba d-lui Fillon?

Căderea în infern

Încăpăţânarea lui Fillon de a continua cursa este şi expresia disperării Republicanilor, lipsiţi de alternativă, pe ultima sută de metri a unei competiţii pe care existau destule premise să o câştige: socialiştii - compromişi sub Hollande; Marine Le Pen - beneficiara unui bazin electoral semnificativ, dar limitat; Macron - rebelul stângii, lipsit de suportul partidului.

„Cine şi l-ar fi imaginat o clipă pe generalul de Gaulle inculpat?” - François Fillon

Sondajele ulterioare vârfului de emoţie stârnit de acest scandal indică reechilibrarea scenei politice şi face posibil, de acum, orice rezultat. Imediat după victoria surprinzătoare şi categorică la primare, în 29 noiembrie, Fillon era creditat cu 26-29% din intenţiile de vot pentru primul tur al prezidenţialelor. Pentru prima dată din 2014, candidata extremei drepte era detronată din fruntea sondajelor. Dar ezitările de comunicare pe teme esenţiale i-au adus lui Fillon, în numai şase săptămâni, un recul de 3-4 procente. O erodare care a readus speranţa în tabăra lui Le Pen. În acelaşi timp, independentul Emmanuel Macron a reuşit să depăşească pragul de 20%.

A urmat scandalul „Penelopa” şi căderea efemerului favorit până pe locul trei, ajungând, la început de februarie, la numai 18,5% din intenţiile de vot ale francezilor. Acum, Le Pen conduce în sondajele pentru turul I cu 24-26%, în funcţie de sondaj, urmată de Macron, cotat la 21-22% şi Fillon, revenit după mea culpa la 20-21%. În turul II, oricare din cei doi clasaţi în urma ei ar învinge-o detaşat pe Marine Le Pen: Macron ar întruni 63-65% din voturi, Fillon 58-60%.

Pentru o imagine completă, următorii clasaţi sunt candidatul socialist Benoît Hamon (16%), cel care l-a eliminat surprinzător pe premierul Valls în scrutinul primar al stângii, şi Jean-Luc Mélenchon (13%), candidatul comunist, care defilează sub umbrela unei coaliţii botezate „Franţa nesupusă”. Urmează o pleiadă de competitori sub 5%, care pot conta, însă, în funcţie de cum îşi negociază suportul pentru candidaţii cu şanse.

De la imoral la ilegal

Chiar dacă a admis că a comis o eroare, Fillon nu a convins 79% din alegători cu explicaţiile furnizate într-o conferinţă de presă şi o scrisoare deschisă către francezi. Drept urmare, 7 din 10 francezi cred că ar trebui să se retragă din cursă. Ca răspuns, luni, în campanie în Réunion, Fillon a declarat despre candidatura sa că e un „tren care nu se va opri”, pentru că se consideră victima „unei injustiţii profunde” şi ţinta unei operaţiuni politice.

Rămâne ca Parchetul Naţional Financiar, care a deschis o anchetă preliminară, să se pronunţe asupra faptelor. Deocamdată, în afară de acuzaţiile privind cabala şi scuzele pentru că şi-a implicat familia în activitatea sa politică, Fillon n-a reuşit să furnizeze nici o probă care să contrazică învinuirea. Şi dacă în Franţa parlamentarii îşi pot angaja legal membri ai familiei la cabinele proprii, nu există nici o urmă a vreunei activităţi depuse de soţie şi cei doi copii ca asistenţi parlamentari.

Dincolo de implicaţiile judiciare, cazul Fillon va influenţa, probabil hotărâtor, prin derularea accelerată şi gravitatea implicaţiilor, rezultatul scrutinul prezidenţial din 23 aprilie şi 7 mai, precum şi alegerile legislative din 11 şi 18 iunie.

La fel cum e posibil ca scandalurile politico-financiare în care e prinsă Le Pen să-i afecteze acesteia performanţa electorală. Sunt în curs anchete privind finanţarea campaniilor ei electorale din perioada 2011-2015, subevaluarea patrimoniului său în declaraţia de avere, respectiv angajarea fictivă de asistenţi europarlamentari, nevăzuţi la Parlamentul European şi folosiţi pentru munca de partid.

Între impostura „sistemului” şi impostura populistă, îşi face loc Macron - un produs al sistemului, care pozează în candidat anti-sistem.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite