Mai e posibilă o Turcie europeană?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Da, e adevărat: Turcia a dobândit statutul de candidată la aderare europeană în acelaşi moment cu România. Se întâmpla la Consiliul European de la Helsinki, din decembrie 1999. Turcii au început negocierile când noi le încheiasem deja, iar până astăzi nu au fost deschise nici jumătate din cele 35 de capitole, care trebuie să îngăduie sincronizarea cu europenii.

Sunt, de fapt, 16 capitole deschise, ultimul – pe 30 iunie, în ziua în care se încheia preşedinţia olandeză a Consiliului UE. Asta a fost o promisiune făcută în noiembrie anul trecut, când dialogul Ankara-Bruxelles a cunoscut o bruscă revigorare. Toată lumea ştie de ce s-a întâmplat asta: europenii au realizat câtă nevoie au să coopereze cu turcii în dosarul imigranţilor veniţi din Siria şi de la Est de Siria, în căutarea unui refugiu. Iar ca să ne ajute, Erdogan a cerut – la schimb – deblocarea câtorva dosare mai vechi. El s-a ţinut de cuvânt: acordul UE-Turcia din martie a închis aşa-numita „rută balcanică”.

Şeful statului turc nu e doar un om al revanşei, calculat şi necruţător, ci şi un lider autoritar a cărui coerenţă are de ce să ne îngrijoreze.

În schimb, un alt dosar repus pe masa discuţiilor turco-europene, cel al suprimării vizelor, a fost un eşec. Deşi la Bruxelles, în primăvară, au fost accelerate procedurile necesare pentru a îngădui circulaţia fără oprelişti a oricărui turc, timp de 90 de zile, în ţările europene, preşedintele Recep Erdogan a blocat cu bună ştiinţă îndeplinirea unei ultime condiţii solicitate de UE, şi anume schimbarea legii anti-teroriste. Reproşul formulat de către europeni era următorul: definirea vagă a terorismului îngăduie guvernului turc ca, sub această rubrică, să-şi vâneze adversarii, fie ei politicieni ori jurnalişti. Erdogan a refuzat modificarea, pretextând că ţara este ameninţată şi a început să-i critice pe partenerii săi din UE, acuzându-i că nu-şi respectă angajamentele luate.

Ceea ce s-a întâmplat după puciul militar din 15 iulie confirmă că europenii au avut dreptate. Şeful statului turc nu e doar un om al revanşei, calculat şi necruţător, ci şi un lider autoritar a cărui coerenţă are de ce să ne îngrijoreze. Tentativa unei părţi a armatei de a-l răsturna de la putere a fost descrisă ca un act de terorism, pus la cale de Fethullah Gülen. Pe această bază şi folosind liste cu adversari alcătuite înainte de puci, preşedintele a poruncit pedepsirea unor cetăţeni turci, din cele mai diverse categorii: militari, judecători, profesori, poliţişti, ziarişti. Unii au fost suspendaţi, alţii arestaţi. Mai mult decât atât, Erdogan a declarat public că ar fi nevoie ca Ankara să revină la folosirea pedepsei capitale, invocând din nou argumentul confruntării cu teroriştii. Trebuie ştiut că eliminarea condamnării la moarte din sistemul penal a fost o condiţie pentru începerea negocierilor de aderare. Dacă Turcia revine la pedeapsa capitală, ea pierde statutul de ţară-candidată la intrarea în UE. Şi Jean-Claude Juncker, şi comisarul Johannes Hahn au reamintit recent acest fapt elementar. Asta ar complica, de bună seamă, şi celelalte două dosare pomenite – vizele şi imigranţii.

În aceste condiţii, nu e exclus ca, prin ricoşeu, Balcanii de Vest să rămână singura regiune pentru care perspectiva integrării e cât de cât certă.

Se va întâmpla aşa? Nu mă grăbesc să fac profeţii. E evident, însă, că preşedintele Erdogan face în ultima vreme gesturi contradictorii. O dovedeşte, de pildă, felul în care a tratat relaţiile cu Israelul, boicotat pentru mai mulţi ani şi recuperat recent ca aliat de încredere, ca şi raporturile cu ruşii, încă mai volatile decât cele cu israelienii. Asemenea viraje întăresc rezervele acelor europeni care consideră că Turcia trebuie ţinută la uşa Uniunii şi sădesc neîncredere în tabăra amicilor unei societăţi liberale dincolo de Bosfor. În aceste condiţii, nu e exclus ca, prin ricoşeu, Balcanii de Vest să rămână singura regiune pentru care perspectiva integrării e cât de cât certă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite