Mai multă Europă, mai puţină democraţie!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos/George Călin
FOTO Inquam Photos/George Călin

Europa e ce e şi cît e. Orice depăşire de plan în materie otrăveşte definiţa morală şi declasează materialul uman. Prin urmare, e oarecum tîrziu, dar încă bine de ştiut că alegerile pentru Parlamentul European au avut loc degeaba, aşa cum au avut loc de 40 de ani, în toate cele nouă ediţii de pînă acum.

Dacă vi se pare o grozăvie, atunci e de spus atît: alegerile vin şi trec, structura fixă, intangibilă, nedemocratică şi nereformabilă a UE rămîne.

Parlamentul European funcţionează dar nu contează. E doar vitrina verbală organizată de structura fixă din spate, spre a face proba democraţiei în instituţiile europene. Aleşii dumneavoastră şi ai altora nu vor avea nici o putere într-un Parlament care decide ce a fost dinainte decis de birocraţia franco-germană a Comisiei Europene. Cei ce cred în continuare în paradisul lozincard al UE fie n-au de ales, fie n-au înţeles, fie n-au întîlnit realitatea dogmatică şi inepuizabilă a birocraţiei franco-germane. Şi poate e mai bine că n-au dat de ea. Căci, la sfîrşit, aşteaptă cianuros una şi aceeaşi concluzie: mai multă Europă, mai puţină democraţie!

Europa pentru care au fost chemaţi la urne, pe fond de chiuituri progresiste, zeci de milioane de oameni nevinovaţi e tărîmul unui determinism strict şi pesimist. Comisia decide tot, sub supravegherea şi reglajul fin al marilor sacerdoţi inaccesibili - mereu germani sau francezi, mereu în Secretariatul Comisiei, al Parlamentului şi la vîrful Directoratelor. Aceste colosale bestii tehno-procedurale sînt motoarele şi instanţa ultimă ale Europei de aparentă vocaţie democratică. În rest, posturi, poziţii, oratori şi hîrtii fără urmări. Însumînd: Parlamentul European. Balsamul secret care asigură perpetuarea iluziei e un extract pe bază de oportunism. Nici unul din parlamentari nu va recunoaşte vreodată că joacă într-o farsă, mai ales dacă farsa e măgulitoare şi asigură reputaţia de binefăcător.

Există, în acest trib plimbat cu hîrtiile de gît prin faţa Europei, destui oameni de treabă. Dar hărnicia nu e o scuză. În fond, şi cei ce reţin un dram de bun simţ ştiu bine că trebuie să intre, încă din zori, în şedinţe şi printre defilee de dosare, că trebuie să voteze decizii demult luate şi să anunţe mereu că sînt salahori ai democraţiei pure. Totul în gol şi din obligaţia creeată de poziţie. Nici unul nu va mărturisi că Parlamentul aprobă ce e deja aprobat sau că iniţiativele parlamentarilor se duc direct la arhivă. Comisia Europeană nu e obligată să le ia în seamă.

Alegerile vin şi trec, structura fixă, intangibilă, nedemocratică şi nereformabilă a UE rămîne.

Partea cea mai mizeră a acestei istorii ipocrite e, desigur, românească. Specializarea intimă în comerţ cu gunoi îi face pe destui din parlamentarii români să întreţină mascarada cu un nesaţ dezgustător. Aţi auzit, adesea, europarlamentari români pe care netul nu-i mai încape vestind că tocmai au adus ţării 7 sau 15 sau 35 de milioane de euro. Ei şi persoana lor martirică, îmbrobonită în transpiraţie patriotică! E o minciună de valutist flămînd. Căci banii nu vin dintr-o căciulă uitată în Palrament şi nici nu trec vreodată pe acolo. Traseul birocratic i-a dus l-a ştampilat în Parlament, unde vreunul din parlamentari îşi poate agăţa numele de raportul final. Asta e tot. Autorii acestui tip de trucaj ar trebui să ceară scuze fostei lor persoane oneste, dacă o mai pot repera. Apoi alegătorilor. Care au tot dreptul să întrebe de ce eroismul acestor titani nu ne poate duce în Schengen. 

Alegerile pentru Parlamentul European vor continua să recicleze inert  iluzii. Exerciţiul e gol, cu excepţia Marii Britanii, Franţei şi a Italiei, unde revolta împotriva statului imperial european a erupt şi a lovit din răsputeri. Partidele lui Farage, Le Pen şi Salvini vor fi trimise la Bruxelles în masă, cu misiunea de a pălmui aroganţa sistemului. Va fi un spectacol. Bineînţeles, inutil, pentru că amatorii, talentaţii, guralivii şi spumoşii lui Farage, Le Pen şi Salvini nu cunosc ştiinţele oculte ale procedurii şi comitologiei. După un debut în trombă, toţi vor fi mumificaţi de profesionismul şi conformismul de napalm al legiunii franco-germane. E o nechibzuinţă. Cu asta, UE nu face decît să mărească potul şi să-şi transforme viitorul faliment într-un dezastru continental.

Cine continuă să îşi grădinărească prostia folosind argumentul ad Hitlerum se pune în situaţia pasagerilor de pe Titanic votînd împotriva icebergului. Franţa, Italia, Marea Britanie, Ungaria Polonia nu au căzut în mîna neonazismului ci, dimpotrivă, au votat disperat căutînd mai multă democraţie. Căci, după ani lungi şi amari de insulte şi dispreţ, popoarele uitate al Europei au ajuns să înţeleagă: mai multă Europă, mai puţină democraţie!

Între atîtea contestaţii, dileme şi furii, România rămîne o ţară sigură pentru UE. O plăcintă plastică, plăcută şi placidă. Alegerile n-au avut nici o legătură cu şocul care a zguduit Europa de Vest. E normal. Nemaifiind capabilă să îşi precizeze identitatea altfel decît în termeni folclorici, România se reduce la un consumator de fonduri europene. Şi, prin urmare, nu poate avea obiecţii în faţa UE - furnizorul de fonduri. Asta poate părea pragmatic. E, mai curînd, o infirmitate mascată. Lipsită de identitate, ocolită de migraţie şi, din fericire, ţinută în afara euro, România nu are nimic de spus sau de opus. Dealtfel, personalul politic naţional e fericit şi joacă într-o panaramă derizorie care face deliciul exotic al sultanatului franco-german, încîntat să afle că are de-a face cu barbari şmecheri, gata să cadă la pace.

Metodele noastre de lucru în UE s-au văzut recent: protocolul şi speculaţia politică măruntă. Amîndouă de extracţie provincială, orientală şi comunistă. Scenele de la Sibiu ne-au adus aminte că am rămas cu obişnuinţa comunistă a protocolului ca mijloc de îmbunare şi căpătuire. Dacă ştim să dăm mese şi confort, ne facem, poate, plăcuţi şi ne pică vreo concesie de la ştabi. La fel, referendumul agăţat de alegeri de  Preşedintele Iohannis, cu o sprinteneală nebănuită pentru un Şef de Static. În cele din urmă, entuziasm creeat în marginea unei manevre locale cu pretext european.

E cazul să recapitulăm cu spaimă: alegerile pentru Parlamentul European au fost încă un exemplu de alegeri decise de comoţii şi sentimente. Mai precis, în afara oricărei teme politice adevărate şi palpabile. PSD la pămînt? USR la orizont? PNL sărind peste propria umbră? Excelent! Dar la ce bun?

Mecanismul patetic şi ultimativ care provoacă excitaţii electorale înainte de alegeri a ajuns singura modalitate de a scoate alegătorii la vot. Apoi, nimic şi iar nimic. Crima nu lasă urme pentru că toată lumea rămîne cu impresia că a intervenit salvator şi a dus unul din milioanele de degetare cu apă care au stins incendiul. Vom mai vorbi, după deziluzia inevitabilă pe care o va produce acest soi de a lua în chirie democraţia.

În acest timp, societatea civilă e cum nu se poate mai mulţumită să renunţe la gîndire şi să îşi contrazică public premiza fundamentală. Fraternizînd mimetic şi fără scîncet cu demagogia UE, societatea noastră civilă se aşază în tărîmul înmiresmat al idioţiei utile şi fudule. Adică,  refuză să constate palmaresul anti-popular al UE şi, mai mult,  acceptă ideea după care cei ce ne dau banii ne dau şi convingerile. E exact reproşul pe care aceiaşi civili îl aduc ciumei roşii etc. Dar nu e oare scuzabil? Nu e scopul îndeajuns de nobil pentru a permite prostituţia sacră? Nu. Civicii i-au citit pe A. Tocqueville, J. Talmon şi N. Cohen spre a-i cita, nu spre a-i respecta.

Chiar fără rost, trebuie repetat: mai multă Europă, mai puţină democraţie! Spectacolul abia începe.

Altefel, ar fi ştiut că politica redusă la dominaţia unui adevăr unic şi inalterabil, inclusiv euro-angelismul bruxellez, atacă şi - scuzaţi expresia! - corupe autonomia conştiinţei sau libertatea, cum i se zicea în vremuri uitate. Şi face loc mesianismului, fie el de buzunar, aşa cum îl vedem prin lumea bună a Bucreştiului. Aflăm, încă o dată, că amprenta comunistă s-a imprimat bine în România. Şi sus şi jos. Datorăm comunismului credinţa în ideea unică, salvatoare şi necomentabilă. Consensul euro-liberal de azi e o variantă soft a aceleiaşi pretenţii şi, din acest motiv, mulţi din civicii noştri de vîrf au făcut priză compactă cu noua ideologie directoare.

Cu asta, cercul se închide. Intelectual, ne întoarcem la erezia idolatră a adevărului unic, aşa cum o cunoaşteam din comunism. Politic, această stare de non-combat a atins nivelul obscenităţii.

Dragnea, Orban, Cioloş şi Iohannis sînt vecini de mască. Patru feţe ale aceleiaşi potlogării rudimentare. Rînd pe rînd: un hoţ de periferie muncit de dorinţa de a deveni şef de bancă, un palavragiu lăsat mereu la intrare de boşii invitaţi la balul cel mare, un chansonetist mărunt pe texte furate din ciornele lui Macron şi un utilaj supradimensionat de produs repaus la nivel naţional. Asta e distribuţia.

Toţi au tronat fără jenă pe alegerile europene doar spre a-şi umfla şi împinge agenda. Nimic altceva. Nimic despre sau pentru cei cărora le cer sau momesc votul. Nici un cuvînt despre viaţa lor fără noroc. Nici un gînd şi nici o milă pentru pentru masa lăsată timpurilor şi altor ţări. Numai minciuni tot mai largi şi mai prost ambalate despre votul care construieşte Europa şi aduce lumina în ţară. Serios?

Abandonul e total. O trupă de racheţi înfăşuraţi în lozinci stîngace se bate pentru puterea de sub-gaşcă în gaşca cea mare şi pentru control la gurile fondurilor sau contractelor europene ce vin. În paralel, UE asistă, binecuvîntează şi livrează oratoriul luptei împotriva corupţiei dar numai pentru a-şi aduce la putere delegaţii prin care va domina piaţa ulterior. Între timp, euro-mega-scandalul Danske Bank a fost îngropat, cu tot cu 200 de miliarde spălate. După model moldovenesc, bufetiera va fi răstignită.  

Chiar fără rost, trebuie repetat: mai multă Europă, mai puţină democraţie! Spectacolul abia începe.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite