Mama lui Satan

Pentru ca ”mama lui Satan” – cum şi-au botezat jihadiştii explozibilul preferat – să facă victime la Bruxelles, era nevoie ca Satan să aibă şi un tată. L-a găsit, din păcate: un stat eşuat, aşa cum e tot mai des descrisă Belgia

Miniştrii belgieni de Interne şi Justiţie şi-au prezentat demisia. Premierul Michel le-a refuzat-o. Senzaţia de farsă sinistră e accentuată de dezvăluirile în cascadă privind erorile autorităţilor belgiene. Continuă căutările fără rezultat, în timp ce se produc noi incidente, ca norocul de mică amploare. Nesiguranţa ce domneşte în capitala UE confirmă succesul terorii. Cu complicitatea unui stat eşuat.

Charles Michel ştie ce ştie: a fost nevoie de 135 de zile pentru formarea, în 2014, a guvernului de coaliţie pe care-l conduce. Un fleac pe lângă cele 541 de zile de criză politică din 2010-2011, în care Belgia a fost condusă, interimar, de un guvern demisionar. Un dezolant record mondial, cauzat de neînţelegeri meschine între flamanzi şi valoni. Între timp, a treia generaţie de imigranţi maghrebieni era acaparată de un intens fenomen de radicalizare islamistă, rupând tradiţia integrării bunicilor şi părinţilor.

Belgia multiculturală, cu o tradiţie istorică a ospitalităţii, riscă să rămână doar o amintire frumoasă. ”Fuga la Bruxelles” e titlul unei cărţi dedicate proscrişilor cărora le-a acordat adăpost: Hugo, Marx, Dumas, Baudelaire. ”Capitala libertăţii” e subtitlul volumului. Din păcate, micul regat, atât de atrăgător altădată prin liberalismul şi prosperitatea sa, e subminat azi de turnura maladivă a propriilor virtuţi. O societate emasculată psihologic e în stare de şoc. Rămâne de văzut dacă va găsi resurse de supravieţuire. Pentru că, aşa cum avertizează Gabriel Liiceanu, ”democraţia nu înseamnă impotenţa de a-ţi apăra valorile fundamentale”, iar ”când multiculturalismul devine criminal, îi pui o limită”.

Deocamdată, dezvăluirile privind incompetenţa instituţiilor obligate prin lege să apere siguranţa cetăţenilor nasc stupefacţie şi furie.

Belgienii află că un raport al unui poliţist din Malines indica precis, din 7 decembrie 2015, adresa unde a fost arestat, acum o săptămână, Abdeslam.

Când Europa era răscolită în căutarea unuia din participanţii la atentatele de la Paris, şeful poliţiei din Malines a considerat informaţia ”nesigură” şi a refuzat transmiterea ei la nivel federal.

În momentul în care ministrul de Interne dădea explicaţii pe această temă în Parlament, Filarmonica din Bruxelles cânta ”Odă bucuriei” în Place de la Bourse, devenită locul comemorării victimelor atacurilor de marţi. Simultan, poliţia rănea un suspect, într-una din principalele intersecţii ale oraşului. În vreme ce miniştrii demisionari îngânau partitura ”responsabili, dar nu vinovaţi”, curgeau noi dovezi referitoare la laxismul autorităţilor.

Cei doi fraţi sinucigaşi de la aeroport şi metrou fuseseră, deja, condamnaţi şi se aflau într-o inadmisibilă stare de libertate condiţionată. Unul din ei, Ibrahim El Bakraoui, surprins în 2010 în timp ce jefuia o casă de schimb valutar, trăsese cu un Kalaşnikov asupra unor poliţişti. A fost condamnat la zece ani de închisoare. La începutul lui 2015 a reuşit să obţină eliberarea condiţionată, pe motiv că vrea să... deschidă un magazin. În iunie anul trecut, a fost arestat în Turcia, la Gaziantep, lângă frontiera siriană, şi expulzat în... Olanda. În jurul acestui demers s-a iscat, acum, polemica dintre preşedintele Erdogan şi autorităţile belgiene.

Fratele lui, Khalid, a fost condamnat, în 2011, la cinci ani de închisoare pentru furturi de maşini cu recurgere la violenţă. Eliberat condiţionat, a fost surprins de poliţie, în cursul unei infracţiuni rutiere, în maşină cu un fost complice – fapt interzis. A fost lăsat, totuşi, liber de instanţă, care a apreciat că individul respecta scrupulos celelalte condiţii ale eliberării. Pe numele lui a fost, apoi, emis un mandat internaţional de arestare în 11 decembrie 2015, pentru implicare logistică în atentatele de la Paris.

Numele celor doi kamikaze figurau pe lista neagră a SUA cu suspecţi de terorism. Iar ziarul israelian ”Haaretz” afirma, în ziua atentatelor, că serviciile secrete belgiene fuseseră prevenite, la fel ca alte servicii vest-europene, de iminenţa unor atacuri în Belgia, cu specificarea ţintelor: aeroport şi metrou.

Pentru a întregi tabloul inepţiilor care au făcut posibile atentatele de la Paris şi Bruxelles, presa europeană a reluat dezvăluirile unui fost şef al serviciului francez de informaţii interne, Bernard Squarcini, care afirma, într-un interviu din 20 noiembrie 2015, că regimul Assad a vrut, în 2013, să predea guvernului de la Paris o listă cu cetăţenii francezi aflaţi în taberele ISIS din Siria.

”Condiţia sirienilor era ca Franţa să accepte să coopereze din nou cu serviciile lor de informaţii. Mi s-a transmis un refuz din motive ideologice (din partea guvernului Valls – n.a.)”, afirma şeful Direcţiei Centrale de Informaţii Interne dintre 2008 şi 2012.

Avertismentul lui Bernard Squarcini e tranşant: ”Epoca de după războiul rece s-a încheiat. Suntem acum în teroare şi terorism de masă. Gherila a ajuns în Franţa”.

Şi, din această săptămână, şi în Belgia. Azi-noapte, la Liege s-au produs patru explozii de mică amploare, cu mobil necunoscut încă. Iar joi seară, un agent de securitate la o centrală nucleară a fost ucis, la Charleroi. I-a fost furată legitimaţia de serviciu. O informaţie care dă fiori, după ce s-a aflat că fraţii El Backraoui îl urmăriseră pe directorul unei centrale. Iar arestările operate, în aceste zile, în Franţa, Belgia şi Germania indică existenţa unei reţele transnaţionale extinse, cu ramificaţii necunoscute.

Pentru ca ”mama lui Satan” – cum şi-au botezat jihadiştii explozibilul preferat, pe bază de peroxid de acetonă – să facă victime la Bruxelles, era nevoie ca Satan să aibă şi un tată. L-a găsit, din păcate: un stat eşuat, aşa cum e tot mai des descrisă Belgia. Şi mai era nevoie de un cadru propice: un deficit iresponsabil de comunicare şi colaborare la nivel internaţional.