Marea Britanie suferă efectele campaniei BREXIT de dezinformare profesionistă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Referendumul care a decis în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană ajunge astăzi să-şi provoace ultimele efecte. Indiferent de sensul votului din această seară din Parlamentul britanic, el a produs deja efecte adverse enorme ce se vor prelungi la nivelul societăţii şi economiei unei ţări confruntate, brusc, cu o realitate pentru care, de-abia acum, toată lumea recunoaşte cu nevinovăţie că nu fusese deloc pregătită.

În plus, ceea ce ar putea deveni factor decisiv în viitoarele configuraţii politice (cel puţin în Europa), a introdus în joc un factor nou care poate destructura multe dintre valorile pe care le luăm azi drept imuabile.

Apare acum, în forţă, posibilitatea de a constata cum sistemul democratic exemplar al Marii Britanii, predat în cărţi drept model de asumat pentru toţi cei care doreau să evolueze înspre lumea civilizată şi arătat sărmanelor naţiuni din centrul şi estul european ca fiind calea, singura cale spre care puteau să meargă întru propăşire şi echilibru, a putut – doar în 18 luni – să ajungă în stadiul unui haos total şi periculos-dezarmonic.

Cum anume? Deoarece, din 2018, a devenit evident că principiul referendumului, valoarea ultimă, supremă şi necontestat al unei democraţii funcţionale, poate să fie contestat şi eventual inversat prin decizia unui organism politic care, altfel, ar fi trebui să aplice neabătut ceea ce a zis poporul suveran. Asta era regula pe care o ştiau toţi cei care, în ultimă instanţă, apelau la consultarea populară, fiind dincolo de orice îndoială că, odată exprimată, votul respectiv avea să devină act de lege cu valoare indiscutabilă. Mă rog, sigur că se mai admitea, printre dinţi şi cu o mutră acră, că există State Membre în care voinţa naţională exprimată prin referendum putea fi ulterior complet ignorată, aşa cum se argumenta folosindu-se mereu cazul României unde votul popular privind reducerea numărului de parlamentari a fost anulat de interesele întregii clase politice. Dar aşa ceva nu se putea întâmpla decât în cazul unei ţări cu democraţie incipientă şi cu o prezenţă oarecum excentrică. Oricum, aşa ceva era imposibil în cazul unei ţări ca Marea Britanie.

Ce ne facem însă că, cel puţin în acest moment, britanicii înşişi sunt în plină dilemă existenţială dacă, dau sau nu, ar mai trebui să se organizeze un nou referendum, nemaivorbind despre nesiguranţa asupra modului în care s-ar putea opera această ieşire din UE şi a pregătirii UK pentru toate scenariile în caz de BREXIT dur, inclusiv cele care presupun scoaterea armatei în stradă pentru a evita tot felul de tulburări uşor de prezumat.

Dar despre asta am vorbit de multe ori şi vom mai avea ocazia să detaliem planurile legislative care se definitivează acum la Bruxelles şi la Londra în ideea de a face faţă la orice eventualitate. Ceea ce mă interesează acum este cauza profundă care stă la baza acestui haos de acum, ajuns în această seară la un moment de criză.

Ce anume a provocat, într-un sistem administrativ perfect rodat şi cu tradiţie de a putea evolua în termeni de normalitate previzibilă chiar în situaţii de maximă tensiune, o asemenea paralizie decizională? Mi se pare că răspunsul este evident: din perioada pregătirii Referendumului pentru BREXIT şi până acum, Marea Britanie s-a aflat sub acţiunea combinată a mai multor campanii de război informaţional, organizat şi purtat după regulile noilor manuale militare în domeniu şi urmând să servească ulterior ca bază de acţiune pentru campanii similare în diferite alte ţări europene.

Prima etapă se numeşte „intoxicare informaţională“ şi se poartă prin vectori diverşi, de la partide, oameni politici şi creatori de opinie, dar şi, la nivel de bază, prin activarea persoanelor influente la nivel de sindicate şi organizaţii ale societăţii civile. Pentru a fi pe deplin convingătoare, campania de intoxicare, se spune în manual, trebuie să aibă cât mai puţine sloganuri, de preferinţă unul singur în jurul căruia să se coaguleze toate senibilităţile populare, element de liant foarte puternic pentru a copleşi, prin valoarea sentimentală, orice încercare făcută în acest stadiu de a aplica o teză contrară. Acest slogan a fost „Vrem să ne luăm ţara înapoi!“, cu diversele sale variante de lucru, toate însă arondate principiului suveranităţii pierdute şi posibil de regăsit doar dacă votul era în favoare BREXIT. După cum s-a văzut, etapa a fost trecută cu succes, mai ales că primii intraţi în cursă au avut mesajul extremist, populist şi xenofob de tip Farage care, prin definiţie, nu are nevoie de multe explicaţii şi e foarte uşor de procesat.

După votul favorabil în favoarea ieşirii Marea Britanii, a urmat etapa a doua, deosebit de amplă şi complexă, însemnând contracararea profesionistă a tuturor surselor de posibilă contestare, odată cu discreditarea masivă a proiectului european şi, la nivel personal, al reprezentanţilor instituţiilor comunitare de la Bruxelles, în paralel cu mesajul (repetat obsedant), „Azi, BREXIT, mâine... ROEXIT, FREXIT, ITEXIT, GREXIT“ etc., mesaj cu valoare subliminală care vizează transformarea unei posibilităţi în certitudine, mijloc clasic de deturnare al realităţii, specific unei campanii militare de dezinformare. Rezultatul afost blocarea, pe o perioadă neaşteptat de lungă, a tuturor vocilor critice şi a ridiculizării sau condamnătii explicite pentru lipsă de patriotism a tuturor celor care încercau să scoată pe piaţă date privind fenomele negative economice şi sociale care începeau să se producă. Un exemplu concludent a fost campania prin care s-a minimizat importanţa retragerii din Mrea Britanie a celor două Agenţii Europene, delocalizarea continuă de mari bănci şi companii multinaţionale şi cererea în continuă creştere de paşapoarte europene etc.

Reacţiile negative bazate pe tendinţele dramatice la nivelul societăţii şi economiei britanice au determinat cereri exprese de decont al mesajelor-promisiunilor din toată această perioadă, iar asta a generat criza de acum.

Poate a fost vorba despre o simplă neatenţie. Poate, dar atunci cum vă explicaţi apariţia şi persistenţa tezei – acum evident în mare măsură propagandistice – că efectele economice ale BREXIT vor fi aproape nule pentru UK deoarece acesta va redeschide porţile pentru recrearea vechiului şi în mare parte dispărutului Commonwealth, evident cu Londra în poziţie de metropolă care să gestioneze în favoarea sa bogăţiile tuturor, într-o abordare post-neo-colonialistă interesantă deoarece, în medii discrete, se încerca impunerea ideii că este posibilă şi o coordonare britanică a spţiului euroscepticilor din est, cu România şi Polonia în primul rând, fie în chip de contrapondere la motorul franco-german, fie ca viitor previzibil după o spargere a Europei.

Problema a fost că, din exces de zel, coordonatorii campaniei de intoxicare, au suprapus un număr uriaş de mesaje-promisiuni, mizând (cu succes) pe credulitatea britanicilor, în speranţa că au câştigat destul timp pentru ca drumul să fie fără întoarcere. Numai că reacţiile negative bazate pe tendinţele dramatice la nivelul societăţii şi economiei britanice au determinat cereri exprese de decont al mesajelor-promisiunilor din toată această perioadă, iar asta a generat criza de acum.

Mai este posibil ca procesul să fie reversat, aşa cum pare să fie voinţa multor cetăţeni britanici? Să vedem ce vor decide parlamentarii. Dar, la nivel european, asta ar trebui să fie o lecţie de analizat foarte atent deoarece cei care sunt angajaţi acum în bătălia împotriva Europei Unite nu vor renunţa, cu riscul de a extinde explozia şi în alte ţări, folosind aceaşi model ca în Marea Britanie.

Din această cauză, ceea ce s-a întâmplat în Marea Britanie, ceea ce începe să lege în alte ţări europene, duce discuţia de până acum privind campania de război informaţional într-o zonă cu totul nouă, cea a modului în care, sub ochii noştri, se construieşte o partidă globală a noului tip de război informaţional, cel denumit „managementul percepţiei“ (perception management) în care manipularea informaţiei vizează schimbarea naturii şi valorii poziţionării unui actor geopolitic, fie el aliat (devenit inutil şi ca atare incomod) sau a unui adversar. Dar, despre asta, cu altă ocazie. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite