Marea ştiinţă a compromisului: acord pe BREXIT, faza I

Theresa May şi Jean Claude Juncker FOTO AFP

Nu este numai o mare ştiinţă, ci o artă îndelung exersată, practicată şi adusă aproape de desăvârşire de cancelariile de la Bruxelles şi Londra.

Dincolo de orice, faptul că, în ciuda tuturor pronosticurilor nefavorabile, a discuţiilor ultra-tensionate care, până în urmă cu patru zile, păreau să fi ajuns într-un punct mort, s-a reuşit un compromis istoric asupra celor trei elemente din faza I a BREXIT, constituie o lecţie politică majoră care, în final, poate ar trebui să fie lecturată chiar şi de politicienii noştri, cei care ştiu, deocamdată, doar tehnica tradiţională a săritului la gât şi bucuria provocată de mirosul sângelui duşmanului.

În sistemele democratice consolidate, unde politicienii nu sunt veniţi literalmente de nicăieri, scoşi din neant şi puşi „pe funcţii“ nu din cauza meritelor personale sau a pregătirii lor profesionale, condiţia de joc este absolvirea unei şcoli complicate şi îndelungi, parte teorie, iar restul îndelungă practică în spaţiul public sau mai discret al culoarelor puterii, a artei conversaţiei şi negocierii. În orice condiţii, cu oricine, sub orice tip de presiune, internă sau externă, fideli unei singure promisiuni esenţiale, cea de a respecta „liniile roşii“ stabilite de la început şi anunţate ca atare. În afara acestui obiectiv indiscutabil şi considerat condiţie sine qua non, absolut totul este permis şi imaginabil, limitele sunt extrem de fluide şi depind de factorul „timp“, acesta însă imposibil sau extrem de greu de conturnat.

Acesta este cadrul în care s-au desfăşurat foarte complicatele negocieri pentru faza I din BREXIT, cele care trebuia a fi terminate conform unui calendar foarte constrângător, limita de timp fiind această săptămănă, tocmai pentru a se da posibilitatea ca rezultatele să fie prezentate Parlamentului European şi validate de Consiliul European de săptămâna viitoare. Numai aşa se putea intra în etapa a doua, cea mai dificilă şi potenţial explozivă dintre toate: negocierea posibilelor acorduri care privind relaţia între Marea Britanie şi UE.

Precondiţia europeană asta fusese: un acord pe primele trei elemente: situaţia cetăţenilor europeni din Marea Britanie şi a celor britanici din UE, decizia privind statutul frontierei dintre cele două Irlande în sensul obligaţiei Marii Britanii de a nu institui o frontieră terestră şi, în fine, acordul privind condiţiile financiare impuse Londrei pentru ieşirea din UE. Marea concesie a fost făcută de guvernul britanic care a fost nevoit să accepte acest calendar al negocierilor, renunţând la poziţia sa iniţială, adică dorinţa de a negocia totul „la pachet“, dar şi la atitudinea agresiv-nepăsătoare a ministrului britanic de Externe care, dacă vă amintiţi, spunea că, în ce priveşte zecile de miliarde solicitate de Bruxelles, UE putea deja să fluiere a pagubă deoarece era sigur că nu va primi nimic. Mai precis, acum, părţile au fost de acord să stabilească o metodologie comună de calcul pentru o sumă care va fi, aşa cum deja se anunţase, între 45 şi 55 de miliarde de euro. Apoi mai există o victorie a UE, extrem de importantă şi cu relevanţă istorică şi pentru românii din Regat căci, spune Comisia Europeană, „cetăţenii UE care trăiesc în Marea Britanie cât şi cei britanici instalaţi în UE îşi vor păstra aceleaşi drepturi după ce Marea Britanie va fi părăsit Uniunea Europeană“.  

Ce urmează?

O necunoscută cu mult mai mare decât toate elemente care au compus faza I a negocierilor pentru că, pe fond, de-abia acum se va aborda problema cea mai spinoasă dintre toate, adică termenii exacţi ai viitoarei relaţii între Marea Britanie şi UE, în toate domeniile, adică în primul rând cel comercial, dar şi în cele extrem de delicate ale politicilor externe şi de securitate, apărării, luptei împotriva crimei organizate şi a terorismului. Deigur, şi în acest caz, există o linie roşie a UE, poate cu mult mai dificil de acceptat decât prima.

Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European, a propus să se înceapă imediat negocierile asupra „perioadei de tranziţie“ post Brexit în care Marea Britanie ar rămâne membră în Piaţa Unică şi în Uniunea Vamală (aşa cum îşi doreşte Therasa May), supunându-se în totalitate legislaţiei UE, inclusiv noilor legi ce urmează să se voteze, dar fără a avea dreptul de participa la procesul de elaborare şi vot.

Deocamdată, atât este cert. Pentru perioada următoare, este previzibil că acordul de etapă va fi susţinut fără probleme de cele 27 de State Membre, dar nu se ştie, în perspectiva etapei cruciale care va urma, cum vor reacţiona cei care, în Parlamentul britanic, mai alcătuiesc încă „tabăra dură“ care doreşte, aşa cum a făcut-o de la început, ca Marea Britanie să taie orice legături cu UE. Argumentul lor fiind că cei de la Bruxelles vor să impună condiţia respectării în continuare de către britanici a întregii legislaţii din Piaţa Unică şi din Uniunea Vamală. „Bun, dacă-i aşa, atunci de ce oare am mai vrut să ieşim din UE?“ - se întreabă ei. Şi pe bună dreptate.

Concesiile de perspectivă pe care va trebui să le facă Regatul Unit nu ţin neapărat doar de voinţa politicienilor, împinşi acum, cu delicateţe, dar foarte ferm, de către negociatorii UE înspre ultimele metereze de apărare. Cedările britanice de acum şi cele care se profilează pe viitor ţin de nevoia de adaptare la o realitate care s-a impus public şi este din ce în ce mai mult conştientizată ca un mare eşec: aventura BREXIT va costa foarte mult şi deja costurile grele, directe şi indirecte, se fac resimţite. Adică exact inversul propagandei de dinainte de referendum care promitea tuturor că poziţia Marii Britanii va fi inflexibilă deoarece îşi poate permite acest lucru, chiar în scenariul negru al unui „BREXIT fără reguli“, invocat la început chiar de Thersa May.

Concluzia acestei prime etape de negocieri este că aceste costuri vor exista, vor fi suportate de noi toţi, inclusiv de cetăţenii britanici care văd ce înseamnă retragerea băncilor, a marilor companii multinaţionale, speriate de incertitudinile care persistă încă asupra viitorului. Şi nu numai în ce priveşte conţinutul viitoarei relaţii a Marii Britanii cu UE, ci şi de faptul că, exact în raport cu conţinutul acestui acord, se va defini şi poziţia viitoare a Scoţiei privind convocarea celui de-al doilea referendum privind independenţa. Caz în care toate opţiunile s-ar redeschide, inclusiv cea nord-irlandeză, deocamdată calmată prin acordul anunţat acum. Dar, repet, toate posibilităţile sunt deschise şi, într-adevăr, ce este mai greu de-abia urmează pentru că, să nu uităm, retragerea Marii Britanii înseamnă şi reducerea substanţială a bugetului european şi, pe cale de consecinţă, a fondurilor alocate politicilor de coeziune şi sectorului agricol.

Dar să vedem ce vor conţine poziţiile europene de negociere pentru faza II, cele care vor fi publicate la începutul anului viitor.