„Măsuri excepţionale pentru circumstanţe excepţionale“: Europa începe să reacţioneze dur

În urmă cu două zile, vă spuneam, pe baza unor discuţii cu responsabili politici de la Bruxelles, că pachetul de măsuri pe care le calificam drept "spectaculoase” imaginate de ministrul german de Interne în lupta împotriva terorismului şi migraţiei ilegale avea să deschidă drumul spre alte măsuri similare, ce urmau să fie adoptate în Statele Membre.

Aşa începe să se întâmple şi ce pot să vă mai spun, pe baza aceloraşi surse, este că se pare că din ce în ce mai multe ţări, mai ales cele direct afectate de valul de anul trecut  de migraţie (şi aflate pe traseul "Rutei Balcanice”) sunt dornice să adopte pachete legislative similare.

Iată câteava exemple din ultimele zile.

News.That.Moves informa ieri că "Slovenia ar putea permite poliţiei să închită ermetic frontierele în cazul în care un nou flux de migranţi ilegali ar putea afecta ţara. Pe 5 ianuarie, Guvernul sloven a aprobat amendamentele la legea privind cetăţenii străini, amendamente în termenii căreia poliţia primeşte dreptul de a interzice intrarea în ţară a migranţilor şi refugiaţilor, fără să mai ia în considerare cererile lor de azil. Măsura poate fi adoptată doar pentru o durată scurtă de timp şi în circumstanţe excepţionale.... În 2016, Austria şi Ungaria au adoptat o legislaţie asemănătoare. Decizia Guvernului sloven urmează să fie ratificată de Parlament”. Măsura se impune, argumentează reprezentanţii guvernului sloven, prin faptul că, în 2015 şi 2016, prin ţară au tranzitat, în drumul lor spre nordul Europei, peste 500.000 de refugiaţi şi migranţi, fapt care a produs probleme sociale grave, forţele de ordine fiind la un moment dat depăşite, precum şi resursele disponibile în materie de asistenţă socială.

A urmat imediat, la câteva ore, o reacţie indignată din partea celor de la Amnesty International , Gauri van Gulik, directorul adjunct al secţiunii europene a organizaţiei spunând că:

"A interzice dreptul de a cere azil şi alungându-i dincolo de frontieră pe oamenii care fug pentru a-şi apăra viaţa reprezintă o încălcare a legislaţiei internaţionale şi europene. În loc să trateze refugiaţii şi solicitanţii de azil drept un risc de securitate, autorităţile slovene ar trebui să-şi recunoască responsabilităţile proprii în protecţia asigurată oamenilor care au parcurs un drum înfiorător şi au riscat absolut totul în căutarea unui loc sigur... Măsurile acestea de urgenţă ar da autorităţilor posibilitatea de a adopta măsuri speciale care să ducă la interzicerea intrării pe teritoriul naţional a celor ajunşi la frontierele statului şi respingerea automată a refugiaţilor şi migranţilor care au intrat în Slovenia în mod ilegal, fără să se ia în consideraţie cererile lor de azil sau riscul ca ei să fie persecutaţi sau torturaţi la întoarcerea în ţările lor de origine...”.

Tot ieri, cei la Bild au prezentat propunerile făcute de social-democratul Hans Peter Doskozil, ministrul austriac al apărării în vederea creării în regim de urgenţă, la nivel european,  a unui sistem mai logic şi mai bine structurat în favoarea migraţiei legale.

Este vorba despre dorinţa de a pune punct politicilor europene falimentare în domeniul azilului. Trebuie să avem curajul să admitem acest lucru şi să spunem cinstit că Europa are o capacitate limitată de a absorbi migraţia. Trebuie să limităm migraţia ilegală.

Ministrul austriac va prezenta, în februarie, la reuniunea Organizaţiei central-europene de cooperare în domeniul apărării (CEDC) un plan care speră să fie aprobat şi extins la nivel europen . Planul prevede stabilirea unor plafoane naţionale care să prevadă numărul maxim de migranţi pe care fiecare ţară în parte doreşte să şi-l asume. Este foarte interesant, pe de o parte ca semnal al dorinţei de a pune punct definitiv politicii impuse de către Bruxelles cu "Planul Juncker" al cotelor obligatorii impuse Statelor membre şi, pe de altă parte, prin sugestia că "principiul solidarităţii" ar însemna, în fine, respectarea estimărilor realiste ale fiecare ţări în parte...

Pe de altă parte, planul Doskozil presupune şi crea unor centre de primire a azilanţilor în ţări precum Nigeria, Iordania sau Uzbekistan (folosind facilităţile locale în dotarea Agenţiei pentru refugiaţi a ONU). Iarăşi o idee cu mult potenţial deoarece ar duce la slăbirea presiunii uriaşe existente în acest moment asupra ţărilor "din prima linie" (Grecia sau Italia) ale căror capacităţi au fost demult depăşite, situaţia degenerând chiar în haos şi confruntări violente.

În plus, asta chiar ar fi o soluţie logică pentru a răspunde unor situaţii complicate (ca cea, juridic complexă, semnalată de cei de la Amnesty International) pentru a evita ca autorităţi naţionale sau europene să fie realmente acuzate în tribunale internaţionale pentru încălcarea unor prevederi existente în Carta universala a drepturilor omului, spre exemplu. În formularea acestei propuneri, Austria se bazează pe propria sa experienţă: după ce a primit în 2015 un număr de 90.000 de migranţi, a stabilit prin lege un plafon maximal obligatoriu de 37.500 persoane.

Să nu credeţi cumva că aceste chestiuni sunt foarte uşor de rezolvat. Chiar nu sunt ,deoarece autorităţile fiecărui Stat Membru au, pe de o parte, propriul lor set de reguli naţionale în domeniul acordării azilului şi stopării valului de migraţie ilegală care a adus la dispera opinia publică în mai multe ţări din centrul şi vestul Europei şi, pe de altă parte, trebuie să respecte, cât se poate de mult, cealaltă legislaţie europeană teribil de constrângătoare, cea a drepturilor omului.

Aici apare o contradicţie câteodată foarte severă, căci cei puşi să aplice legea ştiu că, în finalul oricări operaţiuni, fie ea minimală şi evidentă în limita bunului simţ, de stopare a unor ilegali care forţează toate limitele prevederilor existente, apare posibilitatea ca ei, şi nu migranţii ilegali, să ajugă să răspundă în faţa tribunalelor europene.

Dacă vă interesează subiectul şi doriţi argumente pentru o discuţie serioasă, iată prezentarea unui caz pentru rezolvarea căruia a fost necesară reunirea "Marii Camere" a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Vă veţi da seama cât de complicată este legislaţia europeană şi cât de costisitoare (plătite din bugetul naţional, apoi european) sunt acum miile şi miile de procese lansate de migranţii ilegali solicitanţi de solicitanţii de azil la toate instanţele juridice posibile din ţările unde se află (sau din centrele închise unde au fost consemnaţi de poliţie), apoi la nivel european, cu ajutorul sutelor de organizaţii care le oferă asistenţă legală.

Cumva, cineva va trebui să se decidă să lămurească această situaţie. Ceea ce vedem acum este începutul născut din exasperarea faţă de ceea ce a fost dar şi din spaima ivită dintr-un fel de premoniţie bine informată asupra a ceea ce ar putea să se întâmple dacă, în primăvară, s-ar rupe zăgazurile ce blochează acum în Turcia cele 3 milioane de persoane grupate în taberele de migranţi.

Şi, poate, de data asta, circumstanţele să fie de aşa natură încât liderii politici ai naţiunilor europene să fie obligaţi de evenimente să ia o decizie. Una care să fie, în fine, una simplă, concretă şi realistă.

Dar se poate?