Mesajul meu către eurodeputaţii României: nu putem întoarce spatele la 30 de milioane de (tineri) europeni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Britanie nu se va afla doar la un pas de dezmembrare, dar dacă un politician chiar va încerca scoaterea din Uniunea Europeană vom asista la periculoase mişcări de stradă. Iar asta nu doar în Marea Britanie. Tinerii, care au votat covârşitor pentru a rămâne în spaţiul european, nu par a fi dispuşi a ceda viitorul lor în mâna celor ce nu înţeleg aceste timpuri.

Dacă noi spunem despre politicienii noştri că sunt hoţi, atunci cu siguranţă putem spune despre politicienii de la Londra că sunt proşti.

Aducerea la urne a britanicilor, fără a conştientiza care sunt riscurile pentru naţiune, inclusiv cele de dezmembrare, reprezintă un act suprem de iresponsabilitate.

Din dorinţa de a mai strânge voturi, aceştia au început să îndemne cetăţenii la ură faţă de alţi cetăţeni, cu scopul expres de a mai câştiga puncte procentuale. Chiar dacă ai fi sperat la un bun rezultat, nu poţi risca un astfel de demers. Simplul fapt că i-au împins la ură faţă de alţi cetăţeni europeni reprezintă un gest nu tocmai de gentlemen, aşa cum noi credem că britanicii sunt.

Marea Britanie însă nu va ieşi din Uniunea Europeană iar statele din Europa trebuie să se gândească la jumătatea care a votat pentru şi care este covârşitor formată din Tineri. Ori viitorul este al Tinerilor şi nu se poate admite ca cei crescuţi în alte timpuri, cu alte probleme, să decidă viitorul celor care vor să trăiască într-un alt sistem.

Dar avem şi soluţii, iar România prin aparatul său de politică externă, inclusiv prin Eurodeputaţii României, trebuie să se angajeze a lua măsuri şi a introduce un discurs despre necesitatea de a nu întoarce spatele a jumătate din cetăţenii Marii Britanii, adică cei care au cerut să rămână în Uniunea Europeană, despre necesitatea de a fi solidari. Daţi-le o speranţă: vorbiţi-le de cetăţenia Uniunii Europene ca despre un drept ce nu îl pot pierde.

Haideţi să nu mai fim câini şi să ne repezim la resturi în speranţa că victima e ca şi moartă şi să încercăm să fim mai buni şi să milităm, aşa cum nimeni nu a făcut, pentru ca Maria Britanie să rămână în spaţiul european. Vedeţi că atunci când atmosfera se va răci, vor avea şi ei timp să facă o analiză la rece cu cine a fost lângă şi cine a fost împotriva. Nu cred că pierdem ceva dacă cerem ca Marea Britanie să nu iasă, pentru simplul motiv că cetăţenii au fost minţiţi.

Şi mai avem un motiv foarte simplu: diferenţa de procent a fost extrem de mică, iar tinerii au votat în majoritate pentru a rămâne în spaţiul european.

Trebuie să ne adresăm prin mesaje publice în mod direct cetăţenilor Marii Britanii. România are experienţă în acest sens deoarece a făcut acelaşi lucru şi cu cetăţenii Republicii Moldova, atunci când a conştientizat că în realitate clasa politică avea propria agendă. Tot în Republica Moldova a trebuit să avem răbdare şi să ne gândim la tinerii care vor să se unească cu România, nu la cei care au fost intoxicaţi fără dreptul de a-şi mai reveni, de propaganda antiromânească din perioada sovietică, adică din alte timpuri.

Are Uniunea Europeană dreptul de a întoarce spatele la 30 milioane de cetăţeni europeni ce îşi doresc să rămână în E.U. ? Avem dreptul de a fura viitorul tinerilor din Regatul Unit doar pentru că au fost la vot şi persoane care aparţin unor alte timpuri? Să nu uităm că şi noi ne confruntăm cu o astfel de situaţie.

Există încă o şansă şi am să o spun:  Chemaţi la urne pe Britanici să se pronunţe pentru acceptarea acordului de Di-sociere şi vă asigura că de această dată el va fi respins. Dar de data asta nu mai stăm cu mâinile în sân, căci sincer credeam că ştiu ei politicienii britanici care sunt sondajele, iar mesajul va fi clar pentru Europa.

Cu acest mesaj trebuie să se ducă din nou politicienii englezi în faţa electoratului, iar Statele din Uniunea Europeană trebuie să se implice activ în a promova necesitatea şi dorinţa celorlalţi cetăţeni europeni de a fi împreună şi nu separaţi. O implicare a României în apariţia unei astfel de idei şi promovarea ei va creşte valoare noastră la nivel internaţional. Dacă nu o vom face noi, or să o facă alţii. Treaba cu intervenţia în politica internă este expirată: e ca şi cum ai cere Bucureştiului să nu se bage în politica internă a Vasluiului.

Cred că englezii acum au înţeles şi ei că au fost victimele bătăliei între bande mafiote cu tentă politică, care vroiau să fure voturi şi s-au folosit fără scrupule de uşurinţa cu care poţi disocia o societate în Da sau Nu, tineri şi bătrâni, pentru sau împotrivă. Credeaţi că politicienii lor sunt mai buni decât ai noştri? Iată că nu. Diferenţa o face faptul că ei nu sunt vecini cu ruşii.

De aceea eu cer Eurodeputaţilor şi celor care se ocupă de politica externă a României, să uite de negocierile de ieşire şi să ceară soluţii pentru menţinere. Introduceţi în discurs votul covârşitor al tinerilor care au spus Da, nu al celor ce au spus nu şi care nu înţeleg epoca în care trăim, deşi aceasta le aduce bunăstarea. Adresaţi-vă direct cetăţenilor Marii Britanii, spuneţi-le că au fost victima unei bătălii interne dar că noi, europenii, suntem solidari şi nu putem să ne părăsim proprii cetăţeni.

Tinerii din Regatul Unit nu vor să audă că vrem să iasă cât mai repede, vor să ştie că dorim să le apărăm drepturile. Vorbiţi de cetăţenia europeană, pe care nu trebuie să o piardă cei ce vor să şi-o menţină. Are dreptul un cetăţean european să îşi păstreze cetăţenia, ca şi individ, dacă el a fost o dată cetăţean european şi nu a dorit să renunţe la această cetăţenie? Noi românii sigur nu putem spune că nu.

Dacă Europa îşi părăseşti 30 de milioane de cetăţeni, atunci unde este solidaritatea, unde este grija pentru propriul cetăţean, mai ales pentru cel care chiar în tine? Să înţeleg că s-ar putea ca şi alţii să decidă pentru viitorul meu?

În lupta pentru unionism avem o vorbă: noi luptăm pentru cei care sunt pentru Unire, indiferent de numărul lor, fără ca să avem dreptul de a părăsi şi un singur român, dacă el aşa se simte. Avem dreptul să părăsim cetăţeni care se simt europeni?



 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite