Moscova nu are altă opţiune decât să cureţe Alepul de „un cuib de terorişti“, afirmă Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO Getty Images
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO Getty Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Moscova nu are altă opţiune decât să cureţe ceea ce a numit „un cuib de terorişti“ din Alep, în pofida faptului că în oraşul sirian se află civili, relatează Reuters.

Victimele civile ale războaielor trebuie să fie plânse oriunde, nu doar la Alep, a spus liderul rus, subliniind că civili sunt ucişi de asemenea la Mosul, în Irak.

"Clopotele ar trebui trase pentru toate victimele nevinovate. Nu doar la Alep", a spus el.

Moscova a dat dovadă de reţinere în Siria, însă şi-ar putea pierde răbdarea şi răspunde într-un anumit fel unor acţiuni nespecificate, a declarat liderul de la Kremlin.

"Noi nu le răspundem partenerilor într-un asemenea mod grosolan. Însă orice are limite. Am putea răspunde", a  avertizat Putin la o reuniune a Clubului pentru Dialog de la Valdai, la Soci, în sudul Rusiei.

El a făcut aceste declaraţii după ce a acuzat coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite că a încălcat acordul de încetare a focului bombardând forţe guvernamentale, în septembrie.

Pe de altă parte, Putin a declarat că Rusia nu intenţionează să intervină militar în Orientul Mijlociu în afara Siriei.

Întrebat dacă Moscova ar putea interveni în Irak şi Libia aşa cum a făcut-o în Siria, el a răspuns că "nu, nu plănuim să facem acest lucru nicăieri".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite