„Noul Imperiu: Europa secolului XXI“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bruno Le Maire

Acesta este titlul, interesant şi mai mult decât provocator al cărţii pe care o lansează azi Bruno Le Miare, ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, unul dintre cei mai apropiaţi camarazi de proiect politic ai lui Emmanuel Macron.

Şi, din această cauză, publicarea cărţii acum, la început de campanie pentru europarlamentare, ar putea să fie un semnal asupra a ceea ce va fi orientarea politică viitoare a partidului european pe care preşedintele francez încearcă să-l coaguleze drept un vector nou cu reprezentare europeană şi grup politic propriu în Parlamentul European, propunând (dar nu se ştie deloc cu ce şanse de succes) un fel de  variantă europeană a ceea ce, odinioară, membrii tineri din „establishment“-ul american doriseră să facă, dacă vă mai amintiţi, cu propunerea unei „a Treia Căi“.

Indiscutabil că e nevoie de o schimbare şi, dacă politicienii europeni nu sunt în stare s-o formalizeze, ea tot urmează să apară, pur şi simplu pentru că, deja, este mult prea mare prăpastia existentă între „suprastructura elitelor în funcţii de decizie“ şi populaţia ale cărei privilegii se reduc la dreptul opţional de vot şi obligaţia absolută de a plătin taxe de impozite.

Dar „Europa poate să dispară. Nu piaţa unică, ci proiectul politic. Niciodată, de la Tratatul de la Roma din 1957, elementele de explozie nu au fost atât de puternice: apar tensiuni interne între statele membre UE în momentul când UK se pregăteşte să iasă din Uniunea. Dar, cu deosebire, înfruntarea dintre SUA şi China , ţări ale căror date de dezvoltare de tehnologii şi putere financiară ne depăşesc, ne impune o alegere radicală între o Europă suverană şi o Europă supusă. Este timpul ca Europa să-şi afirme şi ea puterea. Cea a unui continent bogat prin diversitatea naţiunilor sale, având adevărate frontiere. O putere tehnologică care favorizează crearea de campioni industriali europeni, capabili să creeze locuri de muncă şi să asigure pregătirea profesională a sute de milioane de cetăţeni europeni. O putere în serviciul păcii şi care să apere interesele sale economice şi militare, întreprinderile şi cetăţenii săi. Europa trebuie să definească un proiect politic şi să se afirme, în secolul XXI, drept un Nou Imperiu“.

Un nou Imperiu? Un termen care poate stârni amintirea neplăcută a imor foarte numeroase episoadele istorice în care s-a consemnat comportamentul mizerabil, veros, inuman, de multe ori asasin şi iresponsabil al puterilor coloniale, fie că a fost vorba despre britanici, francezi, belgieni, ruşi, înaintea lor de portughezi şi olandezi... posesori de imperii care au adus în metropola-capitală tot ce se putea exploata, fura sau confisca drept pradă de război, lăsând apoi, după acordarea independenţei pentru teritoriile respective, o foarte lungă altă istorie de masacre ce continuă până azi. Imperiul a însemnat şi o formulă de relaţionare foarte specială, absolut condamnabilă, între elitele metropolei şi sclavii de pe plantaţiile din statele cucerite şi colonizate, relaţionare bazată pe condiţia superioară a colonizatorului faţă de nefericitul sub-om ce avea menirea supremă de a-şi servi exemplar stăpânul.

„Din acest moment, ştim un lucru: construcţia europeană este moartă.“ Bruno Le Maire

Iată de ce cred că folosirea acestui termen de „Imperiu“ pune mai multe probleme dificile deoarece implică, din start, că întreaga construcţie europeană este una de tip neo-imperial, cu un centru de comandă într-o metropolă (poate Bruxelles, poate altundeva, cine ştie) şi cu raportul subsecvent de forţe cu ceea ce ar mai rămâne din capitalele actuale, mai ales a ţărilor oricum ieşite din marile jocuri, dar şi cu o politică neo-imperială intrând în competiţie directă cu celelalte ambiţii de acelaşi fel exprimate pe plan mondial de China şi SUA. Termenul „Noul Imperiu“ asta ar sugera şi s-ar putea să stârnească o serie de reacţii dure mai din partea statelor membre UE proaspăt ieşite din forţa concentrică acaparatoare şi identitar-distrugătoare a Imperiului Sovietic. Plus că, tuturor europenilor, le-ar aduce în memorie şi promisiunea tragică a unuia care îşi imaginea stabilirea în Europa a unui Imperiu pentru o mie de ani.

Dar, în acelaşi timp, cred că ar fi posibil,sper, să fie vorba doar de o formulare mai puţin fericită şi că ambiţia autorului este să pledeze cât mai convingător pentru ideea politică pe care se bazează programul politic al şefului său Macron: regăsirea suveranităţii europene.

„Acest proiect ne face să reflectăm asupra noţiunii de suveranitate europeană. Aceasta este un amestec între suveranitatea naţională (solidaritate, protejarea cetăţeanului, justiţie etc.) şi o suveranitate europeană care uneşte naţiunile şi care, spre exemplu, permite să avem o putere comercială unică. Este hibridă, un amestec între naţiune şi Europa şi refuză si refuză simplismul în care unii ne-ar vedea legaţi, naţionalism de o parte şi federalism de altă parte... naţiunile nu înseamnă naţionalisme!“.

Din punct de vedere economic, modelul propus este cel al „unui nou capitalism, respectuos faţă de drepturile salariaţilor şi purtător al unui proiect care să aibă sens pentru zona industriilor şi care să afirme necesitatea unei tranziţii ecologice“.

Pentru minespunea Bruno Le Maire fractura Nord-Sud nu mai reprezintă fractura decisivă. Totul se va juca între Europa occidentală şi Europa centrală şi de est. Acolo nici recuperarea economică nu mai este suficientă şi nici şantierele de infrastructură... Nu mai putem continua să anunţăm o Europă cu mai multe viteze fără să ne gândim la consecinţe: pentru numeroase ţări, acest concept este un mod deghizat al Franţei de a rămâne în primul vagon. Trebuie ca proiectele comune să fie alese împreună cu noile ţări membre, mai ales cu o ţară ca Polonia. Dincolo de monedă şi de vulnerabilitatea noastră financiară, cea mai mare primejdie pentru UE este ca memoriile noastre să nu se acordeze împreună. Fracturile culturale şi de memorie, amplificând populismele, fac să crească riscurile economice.“

Chestiunea esenţială, subliniază Bruno Le Maire, este aceasta a suveranităţii europene pentru simplul motiv că „nu există suveranitate politică fără o suveranitate tehnologică. Când toate datele companiilor europene pot fi recuperate de administraţia americană în prin intermediul Cloud Act, când nu stăpâneşti datele tratate prin intermediul inteligenţei artificiale pentru recunoaştere facială, când toate datele voastre medicale cad pe mâna străinilor, atunci nu mai există suveranitate“.

Desigur, este doar o carte-manifest. Dar Bruno Le Maire, alături de Nathalie Loiseau, fostul ministru pentru Probleme europene, este cap de listă pentru La Republique en Marche (partidul lui Macron) în campania pentru europarlamentare şi, tocmai din această cauză, cele afirmate aici ar putea să prefaţeze nu numai manifestul politic al mişcării, dar şi viitoarele iniţiative ale grupului parlamentar visat de Macron în PE.

Să vedem dacă şi la noi partidele aderente la „domeniul Macron“ vor începe să vorbească despre avantajele Noului Imperiu sub steagul franco-german şi ce argumente vor folosi. Poate, de ce nu, adăugând şi o stemă a „Europei Imperiale“ propusă de un hotel din Praga:

 

Europa imperială
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite