#Nu-contează-cine, contagiunea cu prizarea #JeSuisCharlie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

#JeSuisCharlie, un mesaj contagios răspândit într-un interval de câteva ore de la evenimentele triste care au avut loc în Franţa. Nu vă voi spune ce reprezintă satira, nici ce efecte sau însemnătate au evenimentele petrecute în Paris, sunt destui specialişti care să o facă, dacă nu cumva au şi făcut-o deja.

De asemenea, vă spun din start că nu sunt un consumator de satiră, pentru a lămuri din capul locului chestiunea aceasta. Voi observa evenimentele dintr-o altă perspectivă, aceea a unei meditaţii în afara ciclului acţiune – reacţiune. Mi-a plăcut mult remarca unui artist francez de pe contul său de socializare: toată lumea aştepta asta, această situare diadică acţiune – reacţiune, evitând reflecţia. Deci, să reflectăm şi dincolo de actele propriu-zise.

         

Este extrem de interesant de urmărit cum anume s-a viralizat în spaţiul online participarea la #JeSuisCharlie. Desigur, din online s-a ajuns în offline prin marşurile care au avut loc în mai multe oraşe europene. Mesajul a început să fie răspândit la puţin timp după tragicul eveniment şi a devenit extrem de contagios, s-a transformat într-un timp record într-un adevărat mini-fenomen online. #JeSuisCharlie s-a contruit. Twitter-ul şi Facebook-ul au fost invadate de mii de like-uri şi share-uri prin intermediul cărora oamenii au dorit să participe. Se ştie deja de ceva timp că user-ul din online nu este un spectator, ci un element activ, un participator, un (v)user, de fapt. Anonimizarea pentru participarea la act nu este ceva nou, s-a făcut de multă vreme în artă: grupuri de indivizi participând offline la acelaşi performance sub cupola anonimatului.

Cine eşti nu contează, contează participarea la eveniment, iar persoana ta, avatarul tău, a dispărut enigmatic în eveniment. Acest #JeSuisCharlie nu a fost despre Charlie Hebdo într-un mod exclusiv, ci a reprezentat, cumva, o reconstrucţie identitară a lui Charlie prin participarea fiecărui user. Noi toţi suntem Charlie, am văzut la un utilizator pe contul său social media, iar răspunsul vine prin marketingul imediat aplicat post-evenimente. Este, poate, şi un răspuns dat Elsei Wolinski, căci foaia albă de pe biroul tatălui său trebuie completată, nu trebuie să rămână astfel. Deci, share şi like pentru a fi Charlie, iar săptămâna viitoare publicaţia va fi scoasă într-un milion de exemplare. Tu fiind Charlie ai participat la acest număr, iar asta te face public, cel puţin termporar, al revistei. Poate vei şi cumpăra un număr. Pe anumite canale online se vând deja numere mai vechi la preţuri exorbitante. La Tribune a publicat mai multe imagini marca Charlie Hebdo cu titlul Ils sont morts pour ca! #JeSuisCharlie. E un delir, o contagiune în masă reconstructivă. #JeSuisCharlie se prizează. Practic, Charlie are un nou public, unul foarte numeros care nu auzise mare lucru, în unele cazuri nimic, despre această publicaţie satirică din Paris. Politicul s-a imersat şi el în această mişcare, iar Marine La Pen aştepta să fie invitată la marşul de la Paris, uitând că nu e pe bază de Invite, ci de Like & Share. #JeSuisCharlie se contruieşte încă. 

Mai apoi, evenimentele au creat o emulaţie în rândul internauţilor, şi nu numai, în privinţa analizelor, comentariilor. Orice fel de noutate despre ce se întâmpla în Franţa cauza valuri de păreri exprimate sub toate formele şi în toate mediile. Toată lumea analizează, dincolo de compasiune şi uimire, ceea ce s-a întâmplat cu Charlie Hebdo, de la oameni necunoscuţi la persoane publice mult mai cunoscute. Desigur, este scoasă din discuţie expertiza într-un anumit domeniu. Tot acest val s-a conturat în jurul câtorva idei. Într-un fel, toţi aceştia fac parte din #JeSuisCharlie ca metaforă, nu grup, indiferent de accepţiile lor.

Unii au ţinut să marşeze exclusiv pe ideea libertăţii de exprimare, pe faptul că atentatul de la Paris a lovit tocmai aici. În marea lor majoritate, aceştia s-au transpus rapid în public al ideii exprimate prin #JeSuisCharlie, iar marşurile din offline tot acolo au bătut, dincolo de solidaritatea cu familiile victimelor. Toată media a vuit în direcţia acestei idei, iar unele redacţii, mai curajoase, au ales să şi publice unele caricaturi marca Charlie Hebdo. Libération şi-a pus la dispoziţie sediul pentru jurnaliştii rămaşi în viaţă de la publicaţia satirică pariziană, astfel încât ideea să continue. Tot în această direcţie sunt centrate şi donaţiile făcute până acum, printre care şi Google. Fundamentul de la baza tuturor acestor poziţionări este libertatea de exprimare, libertatea presei, cu toate că în foarte puţine locuri am sesizat idei referitoare şi la semnificaţia satirei. Totuşi, vorbim despre un gen literar existent încă din Antichitatea greacă pe care cititorul trebuie să-l şi înţeleagă. Râsul însuşi exprimă o formă de înţelegere a ceea ce se comunică într-o anumită formă. Dacă doriţi să observaţi dimensiunea socială a râsului, vă invit la Henri Bergson, Le Rire. Essai sur la signification du comique, Paris, 1920. Să nu uităm un lucru, ne aflăm în patria lui Rabelais, acolo unde media a citat din Voltaire zilele trecute.  

Sunt alţii care s-au îndreptat înspre limita oricărui lucru pe această lume, inclusiv în cazul satirei. Aici chestiunea se complică. Motivaţi de faptul că dintr-un anumit punct orice lucru trebuie să suporte un fel de cenzură, aceştia cad în câmpul foarte deschis al discuţiilor despre subiectele tabu. Avem în faţă chestiunea permisivităţii: ce ne este permis sau nu să discutăm sau să scriem în 2015. În lumea caricaturiştilor, abordarea unor subiecte de tipul sex sau religie indică amatorism, cum ne spune maestrul nostru Ştefan Popa Popa’s. De ce să alegi asta când ai atât de multe alte subiecte să-ţi dovedeşti măiestria? Desigur, Wolinksi şi Cabu nu practicau în mod cert caricaturi primitive, cum le numeşte Ştefan Popa Popa’s, de altfel un bun prieten a caricaturiştilor francezi, pe cele religioase sau despre sex. 

        Sunt puţini cei care şi-au argumentat alegerea înspre această idee pe baza convieţuirii, o abordare mai elegantă. Concret, aceştia au marşat pe bunul simţ în privinţa convieţuirii, în contextul în care nu toată lumea este suficient de deschisă să discute sau să abordeze toată gama de subiecte. În acest context, apelezi la anumite clişee generaliste de conduită. 

       Nu în ultimul rând, amintesc despre poziţionările reactive. Un exemplu este numirea celor care au comis atrocităţile din Paris drept eroi. Un altul ar fi inclusiv publicarea milionului de exemplare din Charlie Hebdo la o săptămână de la tragedie. Inclusiv numirea drept eroi a celor ucişi în atentatele de la Paris poate fi încadrată aici de cei care au postat pe reţelele de socializare în aceste zile link-uri cu tragedia din Pakistan, acolo unde şase talibani au ucis 141 de persoane, dintre care 132 elevi. Motivaţia? Aceia sunt eroi, în vreme ce jurnaliştii francezi ar fi comis cu bună credinţă o incitare, riscând astfel securitatea nu doar personală, ci şi pe a colegilor sau a altor francezi. Critica eficienţei forţelor de ordine şi de securitate franceze este doar un alt element de presiune pe întreaga situaţie. RAID şi GIGN sunt luptători de elită francezi, experţi în ceea ce fac, însă filmuleţele cu o gaşcă de poliţişti care se chinuie să urce un deluşor într-un cartier francez au avut un impact mai mare decât desfăşurarea concretă a întregii operaţiuni. Diferenţa este că pentru ei există norme şi reguli de neocolit. Rămân discutabile câteva bâlbe, inclusiv informaţiile neclare referitoare la modul în care Hayat Boumeddiene a reuşit să părăsească Franţa, dacă a făcut-o.

       Ca atare, de la acţiune se poate ajunge foarte uşor la o reacţiune, însă fără a ne lăsa ghidaţi de reflecţie, această stare care ne poate aduce mai multe beneficii pe termen lung. 

În fine, dincolo de tot spectrul de evenimente, de prezentările mediatice, de poticnelile, sau nu, ale securităţii franceze, există nişte probleme de fond, nu de formă. Prima dintre ele este aceea a terorismului mondial, pe aceasta nimeni nu o poate contrazice. Atât timp cât există, orice eveniment sau element poate reprezenta o formă de incitare, un factor activator/ declanşator. Pe celelalte nu are rost să le expun aici, oricum lista ar fi incompletă. Până atunci, avem opţiunea de a fi sau nu Charlie. J'ai choisi: #JeSuisLutherBlisset pour un performance artistique. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite